Organizată la finalul anului 2022, cea de-a doua ediție TEDxUniversityOfBucharest a oferit comunității universitare a UB o platformă de discuții despre provocările unui posibil nou tip de realitate cotidiană, aceea în care imprevizibilul, crizele joacă un rol major în (re)definirea relațiilor inter-umane, în întărirea valorilor democratice, în maniera în care, la nivel individual și colectiv, reușim să ne adaptăm, să învățăm și să perseverăm.
Profesori, experți, activiști și cercetători din domenii precum educație, sociologie, performanță sportivă, filosofie și științe politice au fost invitații celei de-a doua ediții a TEDxUniversityOfBucharest – Disrupted Normality. Learn to Relearn.
Prin talk-urile pe care aceștia le-au susținut, invitații au îndemnat la reflecție pe teme diverse, de la costurile și ingredientele performanței –de data aceasta, sportive–, proiectarea unei noi filosofii a învățării, leadership în criză de lideri sau războiul din Afganistan și Ucraina. Totodată, invitații au adus în discuție puterea solidarității, fericirea în spațiul educației și flexibilitatea limbii române într-un context tot mai digitalizat. Toate discursurile acestei prime ediții sunt disponibile pe platforma oficială TEDx și pot fi vizionate online.
Astfel, TEDxUniversityOfBucharest a propus tuturor celor interesați următorii vorbitori:
Ana Maria Brânză, fostă scrimeră română, declarată de trei ori cea mai bună spadasină din lume, a invitat audiența La duel cu succesul
Romiță Iucu, profesor la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București, a propus TED-ul cu titlul Is the Unlearning the Future of Learning? Este dez-învățarea viitorul învățării?
Anca Nedelcu, profesoară la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București, a discutat despre Ce (mai) înseamnă azi un elev fericit?
Marian Preda, profesor la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București, a vorbit despre Leadership-ul și managementul de criză. În vremuri de criză de manageri și lideri
Alina Greavu – Aluziva, activist social și creator de conținut, a propuns un talk despre Puterea rețelelor sociale
Rodica Zafiu, profesoară la Facultatea de Litere a Universității din București și cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române, a discutat despre Limba română și internetul: un bilanț provizoriu. Ce se pierde și ce se câștigă?
Sorin Costreie, profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din București, a invitat audiența la reflecție asupra întrebării Cum gândim gândirea?
Zaker Hussain Ershad, fondator al primei universități non-profit din Afganistan și cadru didactic la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, a propus TED-ul The war from (t)here. Despre conflict, în Afganistan și Ucraina
„Ne-am dorit să aducem în fața publicului personalități din spații diferite ale vieții profesionale și teme cât mai variate, toate reunite sub umbrela unei existențe marcate de impredictibilitate. O realitate dominată de schimbări continue, fie ele insesizabile sau disruptive, și care nu doar că ne pun în fața unor situații cu totul noi și neașteptate, dar solicită totodată capacitatea noastră de adaptare, de a rămâne uniți în jurul valorilor care ne leagă și a obiectivelor comune. Despre câteva dintre provocările umanității am discutat în acest nou TEDxUniversityOfBucharest”, a remarcat Mirabela Amarandei, curatorul evenimentului, Director de Orientare Strategică și Politici Publice în cadrul Universității din București și gazda ediției din 2022.
Evenimentul a avut loc la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie „I.L. Caragiale”, partenerul TEDxUniversityOfBucharest. Mai multe detalii despre prima ediție TEDxUniversityOfBucharest pot fi accesate atât pe paginile de Facebook și Instagram ale evenimentului, cât și pe conturile de social media ale Universității din București: Facebook, YouTube și Instagram.
Despre TEDx, x= eveniment organizat independent
În spiritul ideilor care merită să fie cunoscute, TEDx este un program dedicat evenimentelor locale, organizate independent, care aduc laolaltă oameni pentru a împărtăși experiența de tip TED. În cadrul unui eveniment TEDx sunt combinate talk-uri TED și discursuri live cu scopul de a iniția discuții profunde și de a conecta participanții prin puterea ideilor. Aceste evenimente locale, organizate independent, cad sub incidența brandului TEDx, unde x=eveniment TED organizat independent. Conferința TED oferă o orientare generală pentru programul TEDx, însă evenimentele individuale TEDx sunt auto-organizate în baza unui set de reguli și prevederi.