Ce înseamnă să alegi Facultatea de Litere? Înseamnă pasiune pentru lectură, curiozitate, dorința de a înțelege cultura, limbajul și ideile care modelează societatea. La Universitatea din București, drumul spre Litere începe cu informare, dialog și descoperire.
Dacă te gândești la următorul pas în parcursul tău academic, îți spunem simplu: #hailaUB. Facultatea îți propune două playlisturi care te ajută să descoperi ce înseamnă să studiezi la Litere.
„Litere și cărți” – întâlnire cu lectura care te formează
Primul playlist, „Litere și cărți”, reunește o serie de prezentări construite în jurul unor recomandări personale de lectură. În fiecare episod, profesorii Facultății de Litere propun câte un volum care i-a inspirat sau însoțit de-a lungul timpului. Vei asculta reflecții despre teme importante ale literaturii și despre felul în care lectura devine un exercițiu de gândire critică.
Începând cu luna martie a acestui an, seria se va îmbogăți săptămânal, oferind noi recomandări și perspective. De la „Jurnalul” lui Paul Cornea, la „First Ladies – de la Eleanor Roosevelt la Hillary Clinton” de Régine Torrent, „Arta și percepția vizuală” de Rudolf Arnheim sau „Sala de așteptare” de Bedros Horasangian, fiecare videoclip este o resursă valoroasă pentru a înțelege ce înseamnă studiul literaturii dincolo de bibliografii obligatorii.
Playlistul este disponibil pe canalul de YouTube al Facultății de Litere.
„Prezentări ale programelor de studii” – primul pas spre alegerea potrivită
Cel de-al doilea playlist este dedicat prezentării programelor de studii de licență ale Facultății de Litere.
Fie că este vorba despre Studii europene, Științele informării și documentării, Asistență managerială și administrativă, Limbă și Literatură Română – Limbă și Literatură Modernă, Literatură Universală și Comparată – Limbă și Literatură Modernă sau Comunicare și Relații Publice, aceste materiale video îți oferă informații clare despre:
- structura programelor;
- disciplinele studiate;
- oportunitățile academice și profesionale;
Este ocazia ideală de a afla, direct de la actuali studenți, ce presupune fiecare program și cum îți poți transforma pasiunea pentru literatură, limbă și cultură într-un parcurs academic solid.
Poți vedea și acest playlist pe canalul de YouTube al Facultății de Litere.
Descoperă, explorează, pune întrebări și fă primul pas spre Litere. Drumul tău începe aici. #hailaUB




