În perioada 27-30 octombrie 2022, sediul central din Focșani al Universității din București (str. Republicii, nr. 71) găzduiește cea de-a XVI-a ediție a Târgului de carte din localitate.
Evenimentul, la care Universitatea din București este partener, este organizat de Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, și va fi dedicat celor 110 ani de la înființarea primei biblioteci publice în Focșani și Anului Partenerilor și Colaboratorilor Bibliotecii.
În a treia zi a manifestării culturale, sâmbătă, 29 octombrie 2022, începând cu ora 10:30, profesorii Facultății de Psihologie și Științele Educației ai Universității din București vor avea sesiuni de lansări și prezentări de carte. Invitați la cele două reuniuni sunt și cadre didactice ai Filialei Focșani a FPSE.
Astfel, persoanele interesate pot lua parte la lansările și prezentările și lansările volumelor Pedagogia învățământului primar și preșcolar (vol. I, vol. II), coordonat de prof. univ. dr. Ion-Ovidiu Pânișoară și prof. univ. dr. emerit Marin Manolescu (coautori: lect. univ. dr. Cornelia Ștefănescu, lect. univ. dr. Flavia Mălureanu, lect. univ. dr. Oana Stoican, lect. univ. dr. Corneliu Ciprian Ilade) și Enciclopedia metodelor de învățământ, coordonat de prof. univ. dr. Ion-Ovidiu Pânișoară (coautori: lect. univ. dr. Cornelia Ștefănescu, lect. univ. dr. Flavia Mălureanu, lect. univ. dr. Oana Stoican, lect. univ. dr. Luiza Enachi-Vasluian, lect. univ. dr. Valeriu Ștefănescu, lect. univ. dr. Corneliu Ciprian Ilade). Ambele cărți au fost publicate la Editura Polirom în anii 2019 și 2022.
Seara se va încheia cu un recital susținut de reprezentanți ai Centrului Cultural Vrancea.
De asemenea, în cadrul Târgului de carte, vor avea sesiuni de lansări de carte și reprezentanții Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Astfel, de-a lungul celor patru zile ale reuniunii, pe lângă a lansări și prezentări de carte vor avea loc și dezbateri culturale, întâlniri cu nume sonore ale culturii naționale și locale, ateliere interactive de lectură, inclusiv dedicate copiilor, momente artistice, precum și alte evenimente surpriză.
„În cele patru zile de Târg de carte, avem onoarea să fim gazdele unor invitați de marcă, personalități cunoscute ale vieții culturale și spirituale românești: părintele Vasile Ioana, scriitorul Varujan Vosganian, pr. prof. univ. dr. Ionel Ene, poetul Liviu Ioan Stoiciu, scriitoarea Doina Popa, scriitoarea pentru copii Victoria Furcoiu-Bunica, scriitoarea pentru copii Irene Postolache și ilustratoarea Anda Toma, alături de numeroși scriitori vrânceni și de distinși reprezentanți ai instituțiilor culturale și ai asociațiilor literare din Țara Vrancei”, este mesajul transmis de către organizatori.
Programul ediției a XVI-a Târgului de carte de la Focșani poate fi consultat aici.