fbpx

Lecții din criză și perspective ale educației STEM dezbătute de peste 250 de profesori şi cercetători în cadrul CNCES 2022

Lecții din criză și perspective ale educației STEM dezbătute de peste 250 de profesori şi cercetători în cadrul CNCES 2022

Peste 250 de profesori şi cercetători au participat între 28 și 30 aprilie 2022 la cea de-a IV-a ediție a Conferinței Naționale a Comunității Educație pentru Știință. Ediția de anul acesta s-a desfășurat la Suceava, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și a avut drept temă centrală lecțiile învățate în ultimii trei ani, sub titlul „Scrutând viitorul: perspectivele educației STEM. Lecții din criză”.

30 de ateliere interactive și prezentări au fost oferite profesorilor de specialiști din România și Republica Moldova pe parcursul conferinței, în ceea ce s-a dovedit un prilej de analiză și reflecție asupra modului în care educația pentru știință a evoluat în ultimii ani, sub influența crizelor traversate de regiune și de întreaga lume, dar și prin prisma inovațiilor tehnologice și științifice.

Participanții au putut asista și la trei mese rotunde care au dezbătut subiecte de actualitate axate pe educația care poate contribui la schimbări în comunitate. Temele celor trei mese rotunde au fost:

  • Green STEM
  • Verigile lipsă dintre domeniile de specializare inteligentă ale României și educația STEM. Studiu de caz: bioeconomia
  • Ce conferă valoare școlii și serviciilor de suport în învățare și în carieră și cum susținem creșterea comunității sale extinse?

Conferința a fost organizată de Universitatea din București, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca în colaborare cu Institutul Național pentru Fizica Pământului și Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”.

Mai mult de 150 dintre participanți au fost profesori de științe și tehnologie (fizică, matematică, chimie, biologie, informatică, geografie, tehnologii etc.), profesori din învățământul primar și profesori consilieri școlari și în carieră din învățământul preuniversitar interesați de perfecționarea în predarea modernă, activă și integrată a științelor. 125 dintre aceştia au beneficiat din partea organizatorilor de burse care au acoperit mesele, taxa de participare precum şi costurile de cazare, unde a fost cazul.

„Toate atelierele mi s-au părut foarte interesante, am învățat o grămadă de lucruri, mi-au plăcut oamenii cu care am interacționat, chiar dacă am provenit din domenii diferite. Eu sunt informatician și am lucrat cu un psiholog și cu un profesor de limba română. A fost extraordinar, a trebuit să găsim acea cale de mijloc, să le adunăm pe toate și să avem rezultate în echipă. O ediție a conferinței foarte reușită, toți sunt încântați de cele aflate aici și abia aștept să o prind și pe următoarea”, a spus Marcel Irașoc, profesor la Liceul Teoretic „Ion Neculce” din Târgu Frumos, Iași și participant la CNCES 2022.

„Am apreciat foarte tare această conferință, mai cu seamă pentru că a avut lucruri și ateliere practice. Consider că este unul dintre evenimentele frumoase pe care le organizează cercetătorii pentru noi profesorii”, a adăugat și Contesina Rusu, profesor la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, București și participant la CNCES 2022.

„Am învățat foarte multe lucruri noi la această conferință. La atelierul la care am participat am făcut o activitate practică prin care am realizat un spectrometru de hârtie. Abia aștept să realizez activitatea și la clasă împreună cu elevii mei”, a declarat Mirela Emilia Pop, profesor la Școala Gimnazială Băsești, Maramureș și participant la CNCES 2022.

Profesorilor şi cercetătorilor din toată țara și din Republica Moldova li s-au alăturat la Suceava şi reprezentanți ai industriei, ai administrației publice şi ai societății civile oferind perspective diverse asupra educației STEM şi a lecțiilor din criză.

Conferința Națională, doar unul dintre evenimentele co-organizate de Universitatea din București

Activitatea desfășurată pe parcursul celor 3 zile la Suceava face parte dintr-o serie amplă co-organizată de Universitatea din București, prin profesorii, cercetătorii și reprezentanții săi – unii dintre aceștia reuniți sub cupola Comunității Educație pentru Știință –, serie menită să sprijine transferul de idei și de cunoștințe spre societate, să contribuie la formarea unor rețele de promovare a științei în educație și să susțină excelența în școlile din România.

Astfel, profesorii participanți au fost îndemnați să recomande elevi pentru cea de-a V-a ediție a Școlii de vară de Știință și Tehnologie care se va desfășura la Măgurele, la finalul lunii august 2022, pe parcursul a două săptămâni. Tot atunci va fi organizată și o nouă ediție a Școlii de vară dedicate profesorilor care predau materii din zona STEM.

Seria evenimentelor educaționale dedicate științei va continua în luna septembrie cu evenimentele din seria Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022, organizate în cadrul consorțiului „ReCoNnect”, consorțiu finanțat prin programul Horizon 2022 al Comisiei Europene.

Detalii despre evenimentele CEST pot fi urmărite în timp real pe pagina de Facebook a Comunității, dar și pe site-ul educatiepentrustiinta.ro.

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Accept all Services
This site is registered on wpml.org as a development site.