„Mă simt onorat să primesc această distincție, un premiul al Senatului UB, care mă face să retrăiesc sentimente de bucurie și mulțumire” – interviu cu Mihai Caminschi

În cadrul celei de-a opta Gale a Premiilor Senatului, desfășurată la finalul anului 2024, Mihai Caminschi, absolvent al Facultății de Geologie și Geofizică a Universității din București, , a câștigat premiul pentru „Cea mai bună teză de licență în domeniul Științelor Științele Vieții și ale Pământului”.

Lucrarea, intitulată „Diversitatea taxonomică a vulpilor din Pleistocenul târziu din sudul României (Peștera Stoieni, județul Mehedinți; Peștera Cioarei, județul Gorj; Peștera La Adam, județul Constanța)”, a fost coordonată de lect. univ. dr. ing. Ștefan Vasile, cadru didactic la Facultatea de Geologie și Geofizică a UB, și de cercet. șt. dr. Virgil Drăgușin, afiliat Institutului de Speologie „Emil Racoviță” a Academiei Române.

Despre provocările din spatele redactării unei lucrări de licență cu o temă extrem de complex și provocatoare, despre pasiunea pentru un domeniu care presupune muncă constantă, precum și despre ambițiile și planurile de viitor în cercetare, ne povestește chiar Mihai Caminschi.

Reporter: Ați câștigat, în cadrul celei de-a opta ediții a Premiilor Senatului Universității din București, distincția pentru „Cea mai bună lucrare de licență” în domeniul Științelor Vieții și Pământului. Ce v-a motivat să participați la această competiție și ce a însemnat pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu?

Mihai Caminschi: În momentul în care lucrarea de licență a fost apreciată de comisia de examinare, am realizat cu adevărat că tot efortul investit pentru finalizarea acesteia a fost cu adevărat răsplătit. La scurt timp după startul înscrierilor pentru Premiile Senatului Universității din București, dl. lect. univ. dr. ing. Ștefan Vasile mi-a propus, dacă doresc, să participăm la această competiție cu lucrarea de licență. Am fost foarte bucuros observând încă o dată încrederea pe care ambii coordonatori mi-o oferă, dorind să le transmit deosebite mulțumiri încă o dată. Bineînțeles, mă simt onorat să primesc această distincție care mă face să retrăiesc toate acele sentimente de bucurie și mulțumire.

R.: Lucrarea dumneavoastră a fost coordonată de lect. univ. dr. ing. Ștefan Vasile și de cercet. șt. dr. Virgil Drăgușin. A existat vreodată o situație în care cele doi îndrumători științifici să aibă viziuni diferite? În acest caz, cum ați procedat?

M.C.: Pentru acest studiu, odată cu propunerea subiectului respectiv, am dezbătut împreună cu domnii coordonatori mai multe posibile direcții de urmat. Fiecare părere a fost susținută de argumente solide, găsind împreună cea mai bună abordare. Procedând astfel, am stabilit o direcție ce ne-a permis să valorificăm cât mai eficient materialul disponibil.

R.: Care au fost factorii determinanți în alegerea temei de cercetare privind diversitatea taxonomică a vulpilor din Pleistocenul târziu din sudul României?

M.C.: Alegerea temei a fost influențată în mod deosebit de potențialul acesteia. Spre exemplu, la momentul de față, vulpea roșie reprezintă unul dintre cei mai răspândiți membri ai ordinului Carnivora. Cu toate acestea, informațiile paleontologice din literatura de specialitate, dedicate acestui taxon, sunt destul de limitate. Mergând mai departe, cu toate că depozitele pleistocene din țara noastră, mai ales cele cavernicole, sunt foarte bogate în resturi fosile ce aparțin genului Vulpes, acest material nu a reprezentat o prioritate pentru a fi studiat în mod detaliat. Luând în considerare această oportunitate, am fost mai mult decât încântat în momentul în care mi-a fost propus acest subiect.

R.: Ce dificultăți metodologice și logistice ați întâmpinat în procesul de colectare, analiză și interpretare a materialului fosil? Ce tehnici de analiză ați utilizat pentru clasificarea taxonomică a exemplarelor studiate?

M.C.: Discutând despre campaniile de teren, una dintre cele mai importante provocări cu care ne-am confruntat a fost aceea de a colecta materialul fosil din Peștera Stoieni. De-a lungul timpului, săpăturile efectuate în acest sit au ridicat numeroase dificultăți de ordin logistic. Din cauza locației peșterii, aflată într-o zonă montană greu accesibilă, transportul echipamentului necesar săpăturilor, dar și a materialului excavat, nu a fost unul facil. Totodată, lipsa fondurilor necesare, care să susțină campanii de săpătură desfășurate pe mai multe zile, a constituit de fiecare dată un impas în avansarea cercetărilor efectuate în acest sit. În ceea ce privește metodologia utilizată în cadrul acestei lucrări, pentru atribuirea taxonomică a resturilor fosile au fost utilizați parametri morfologici și dimensionali preluați din literatura de specialitate. Inițial, această abordare s-a dovedit a fi una provocatoare, lucrări dedicate acestui subiect fiind destul de puține, majoritatea publicate în limba rusă.

R.: Care sunt principalele diferențe morfologice și ecologice dintre speciile de vulpi identificate în Pleistocenul târziu și speciile contemporane?

M.C.: Luând în considerare variabilitatea intraspecifică pronunțată, pe care aceste canide o prezintă, diferențe morfologice majore între resturile fosile și moderne, ce aparțin unor indivizi din cadrul aceleiași specii, pot fi demonstrate studiind un număr foarte mare de specimene. Din păcate, materialul disponibil pentru această lucrare s-a dovedit a fi insuficient pentru a susține o concluzie în acest sens. Totuși, într-un articol de specialitate publicat în anul 2020, prin studierea a peste 900 de molari inferiori, au fost observate câteva diferențe în morfologia dinților ce aparțin speciei Vulpes lagopus (vulpea polară). În această lucrare a fost remarcată o tendință în simplificarea unor elemente aflate pe suprafața de masticație a primului molar inferior. Pe de altă parte, rezultând din același studiu, morfologia molarilor speciei Vulpes vulpes (vulpea roșie) pare a nu se fi modificat semnificativ din timpul Pleistocenului târziu și până în zilele noastre. Privind asupra informațiilor de ordin ecologic, observăm că distribuția geografică a speciilor Vulpes corsac (vulpea de stepă) și V. lagopus s-a redus considerabil din Pleistocenul târziu și până în prezent. Suprapunerea teritorială a lui V. vulpes peste arealul spațial al altor specii de vulpe, dar și concurența pentru resurse, rezultă adesea numeroase conflicte interspecifice. Prezentând dimensiuni mai mari, vulpea roșie are de cele mai multe ori câștig de cauză în astfel de situații. Alături de schimbările climatice petrecute de-a lungul Pleistocenului târziu, această concurență teritorială între specii posibil să reprezinte o altă cauză ce a dus la modificarea arealului spațial ocupat de vulpea polară, respectiv vulpea de stepă.

R.: În ce măsură rezultatele obținute au condus la concluzii neașteptate sau la reevaluarea unor ipoteze preexistente în literatura de specialitate?

M.C.: Nu au fost obținute rezultate neașteptate ori spectaculoase, ci mai degrabă argumentate. Principalul scop al acestei lucrări a fost acela de a prezenta o atribuire taxonomică de încredere, bazată pe analize detaliate efectuate asupra resturilor fosile ce aparțin dentiției vulpilor. Această abordare a fost aleasă în condițiile în care cele trei specii de vulpe, menționate mai sus, apar într-o listă faunistică dintr-o lucrare publicată în anii ’60 ai secolului trecut. Cu toate acestea, resturile fosile atribuite celor trei taxoni nu au fost niciodată descrise sau analizate în detaliu. Astfel, prin rezultatele obținute în acest studiu a fost argumentată prezența celor trei specii de vulpe în depozitul Peșterii La Adam, în timp ce materialul colectat din depozitele peșterilor Stoieni și Cioarei indică numai prezența vulpilor roșii.

R.: Cum contribuie analiza taxonomică a acestor fosile la înțelegerea evoluției faunei carnivore și a schimbărilor de mediu din Pleistocenul târziu?

M.C.: Cunoscând habitatul actual al acestor specii, resturile fosile de vulpe pot să ofere informații valoroase despre variațiile climatice întâlnite de-a lungul Pleistocenului. Spre exemplu, vulpea polară prezintă o circulație sanguină îmbunătățită la nivelul labelor și un metabolism redus în timpul perioadelor reci cu hrană insuficientă. Aceste adaptări îi sunt necesare pentru supraviețuirea în condiții climatice extreme, întâlnite la peste 60–65° latitudine nordică, rezistând chiar și la temperaturi de -40° C. Așadar, identificând resturile fosile ce aparțin acestui taxon putem presupune instalarea unui climat mai rece în zona studiată.

R.: Care este importanța siturilor paleontologice din România pentru studiile asupra carnivorelor pleistocene la nivel european și global?

M.C.: Numeroase situri paleontologice din România conțin depozite fosilifere bine conservate, ce pot furniza informații importante legate de schimbări în asociațiile faunistice de carnivore petrecute de-a lungul Pleistocenului. Spre exemplu, analizând și comparând materialului fosil colectat din depozitele de pe teritoriul țării noastre, cu alte specimene identificate în situri contemporane, se pot obține rezultate legate de distribuția spațială sau momentele de dispariție ale unor taxoni într-o anumită regiune. Totodată, prin prisma poziției geografice, teritoriul României posibil să fi reprezentat un coridor de migrație între Asia și Europa Centrală și de Vest. De-a lungul timpului, numeroase studii efectuate în siturile pleistocene de pe teritoriul României au contribuit semnificativ la înțelegerea tranziției diferitelor specii între aceste zone, inclusiv a omului preistoric.

R.: În ce direcții intenționați să continuați cercetările viitoare și cum considerați că acestea vor îmbogăți cunoștințele actuale despre carnivorele pleistocene?

M.C.: Pe viitor, dorim studierea resturilor fosile de carnivore utilizând metode geochimice și statistice mai complexe. Aceste rezultatele pot furniza o imagine mai clară asupra distribuției spațiale sau a dispariției unor taxoni, la un anumit interval de timp. Totodată, includerea analizelor tafonomice în viitoarele studii poate fi o abordare care să furnizeze alte concluzii importante. Rezultatele obținute în urma unor astfel de analize pot indica, spre exemplu, impactul pe care anumite specii carnivore l-ar fi putut avea asupra asociațiilor faunistice de erbivore dintr-o anumită zonă.  

R.: Dacă ați avea oportunitatea de a studia fauna unei alte perioade geologice, ce epocă ați alege și care ar fi raționamentul din spatele acestei alegeri?

M.C.: Consider fiecare interval de timp geologic la fel de important, cercetarea acestora aducând un aport valoros la cunoștințele de ordin paleontologic și paleoclimatic pe care le avem astăzi. Fiind totuși subiectiv, m-ar interesa studiul asociațiilor faunistice din Pliocenul târziu. Cercetând mai în detaliu intervalul cuprins între aproximativ 3,6 și 2,58 milioane de ani, datele obținute pot îmbogăți cunoștințele asupra schimbărilor faunistice din Europa și nu numai. Este foarte interesant cum, pornind din limita inferioară a intervalul de timp precizat anterior, pe teritoriul Europei încă sunt prezente multe specii cu afinități subtropicale. Înaintând în timp, către limita inferioară a Pleistocenului timpuriu, se observă schimbări semnificative ale asociațiilor faunistice eurasiatice, cu tranziție către o faună adaptată unui climat mai rece. Cauzele schimbărilor climatice și ale compoziției faunistice de la sfârșitul Pliocenului și de-a lungul Pleistocenului nu și-au găsit încă un răspuns unanim acceptat în comunitatea științifică.