Universitatea din București a inaugurat marți, 17 martie 2026, seria de conferințe „Știința la scenă deschisă”, cu prelegerea „90% microbi. Cine are grijă de cine? Lecții pentru sănătatea noastră și a Planetei”, susținută de prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc, cercetătoare și cadru didactic la UB.
Într-un format accesibil și ancorat în realitățile prezentului, prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc a invitat publicul – peste 150 de pasionați de știință – într-o călătorie fascinantă în lumea invizibilă a microbiomului, acel univers microscopic care trăiește în interiorul și în jurul nostru și care ne influențează profund sănătatea și starea de bine.
Evenimentul a avut loc în Sala „Media” a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București și a fost organizat de Universitatea din București, prin Direcția Comunicare și Relații Publice, în colaborare cu Asociația „SciPublic Forum”. Conferința a fost moderată de Ada Roseti, expertă în comunicarea științei, fondatoare a Asociației „SciPublic Forum” și inițiatoarea competiției „Games of Science”.
Dincolo de dimensiunea științifică, conferința a propus și o schimbare de perspectivă, prin viziunea de tip „One Health”. În acest sens, prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc a subliniat că „sănătatea umană nu poate fi separată de sănătatea mediului și a animalelor”, evidențiind impactul schimbărilor climatice, al poluării și al utilizării necontrolate a antibioticelor asupra apariției unor riscuri globale.
De altfel, pe parcursul conferinței, prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc a explicat legătura dintre microbiota intestinală și sistemul nervos, prin capacitatea unor microorganisme de a produce sau consuma neuromediatori, cu efecte asupra stării de bine, subliniind că microbiomul „nu este ceva abstract sau îndepărtat, ci face parte din echilibrul nostru zilnic”.
„Relația dintre organism, sistemul imunitar și antibiotic este una de tip alianță. Atunci când sistemul imunitar este depășit de un agent patogen foarte agresiv, antibioticul intervine pentru a reduce densitatea populației bacteriene, oferind astfel timp organismului să se replieze și să elimine infecția prin mecanismele sale naturale. Antibioticele nu înlocuiesc sistemul imunitar, ci îl ajută. Ele scad presiunea exercitată de agentul infecțios, astfel încât organismul să poată reacționa eficient și să finalizeze procesul de eliminare a acestui” a subliniat cercetătoarea.
În contextul creșterii rezistenței la antibiotice, al dezechilibrelor ecologice și al apariției unor noi agenți patogeni, înțelegerea relației noastre cu microorganismele devine o necesitate pentru a cultiva comportamente informate și responsabile, esențiale într-o lume aflată în permanentă schimbare. „Uneori, în 24 de ore după administrarea unui antibiotic, putem avea deja rezistență”, a explicat cercetătoarea, subliniind ideea că bacteriile „se adaptează foarte rapid”.
Această realitate face ca utilizarea neadecvată a antibioticelor să devină un risc major „nu tratează cauza, ci afectează microbiota”. În cazul infecțiilor virale, antibioticele nu au efect asupra agentului patogen, însă pot afecta echilibrul sistemului și pot genera inflamație, ceea ce poate duce la agravarea stării generale.
Pe parcursul conferinței, prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc a evidențiat și modul în care microorganismele comunică între ele și cu organismul uman, într-un sistem complex și dinamic: „În interiorul organismului uman, microorganismele comunică permanent atât între ele, cât și cu gazda. Acest lucru se realizează prin molecule de semnalizare și prin structuri recunoscute de celulele epiteliale și de sistemul imunitar. Practic, organismul detectează în mod constant dacă aceste semnale aparțin unor bacterii benefice sau unor agenți patogeni, iar răspunsul este ajustat în funcție de acest echilibru.”
Prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc este biolog specializat în microbiologie și imunologie, cadru didactic la Facultatea de Studii Interdisciplinare a UB și prorector pentru Cercetare în cadrul Universității din București. Din această poziție, prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc coordonează, din 2019, activitatea de cercetare științifică a instituției și a Institutului de Cercetare al Universității din București (ICUB).
Prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc și-a început cariera de cercetare în 1997, ca biolog în cadrul laboratorului Vibrio al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „I. Cantacuzino” din București. A fost bursieră a Institutului „Pasteur“ din Paris și a Institutului „Pasteur” din Bangui, iar în 2005 și-a susținut teza de doctorat pe tema interacțiunii dintre paraziți şi statutul imunitar al gazdei. În calitate de manager național a contribuit la includerea României în Rețeaua Europeană de Supraveghere a Rezistenței la Antibiotice (EARSS).
Activează neîntrerupt din 2003 la Universitatea din București, perioadă în care, în paralel cu activitatea didactică, a coordonat numeroase granturi de cercetare cu finanțare internă și externă și a fost membră în echipele a peste 50 de proiecte de cercetare, naționale și internaționale.
Principalele direcții de cercetare sunt investigarea rezervoarelor de virulență și rezistență la antibiotice din sectorul clinic și din mediu, studiul interrelațiilor gazdă-agent infecțios, al rolurilor microbiotei în diferite patologii și al imunității antiinfecțioase; dezvoltarea unor metode rapide de diagnostic microbiologic sau dezvoltarea și evaluarea unor noi strategii antimicrobiene, cu aplicații în domeniul biomedical și în ecologie.
Conferințele UB „Știința la scenă deschisă”
Seria de conferințe „Știința la scenă deschisă” este organizată de Direcția Comunicare și Relații Publice a Universității din București în colaborare cu Asociația „SciPublic Forum” și își propune să rupă barierele tradiționale dintre mediul academic și publicul larg, oferind un spațiu în care specialiști din diverse domenii să aducă în discuție subiecte de actualitate.
Invitații conferințelor sunt profesori, cercetători și personalități din lumea diferitelor științe. Încurajând conexiunea autentică dintre comunitatea academică și publicul larg, seria de conferințe nu doar „explică” știința, ci o prezintă ca pe un spectacol al cunoașterii, în care temele fundamentale ale realității sunt trecute prin filtrul argumentelor solide, iar publicul este invitat să participe activ la discuție.
Evenimentele sunt structurate într-un format dinamic, gândit pentru a facilita atât înțelegerea temei, cât și dialogul autentic cu publicul.
Astfel, conferința debutează cu o prelegere de aproximativ 20 de minute dedicată clarificării conceptelor esențiale, urmată de o primă sesiune scurtă de întrebări, de 5 minute, menită să fixeze ideile-cheie. În continuare, invitații propun o secțiune aplicată, de aproximativ 15 minute, în care conceptele discutate sunt ilustrate prin exemple concrete, studii de caz sau situații relevante pentru viața de zi cu zi. Conferința se încheie cu o amplă sesiune de întrebări și răspunsuri, de aproximativ 40 de minute, încurajând participarea activă a publicului și aprofundarea temelor de interes.
Seria de conferințe „Știința la scenă deschisă” reafirmă angajamentul Universității din București de a facilita accesul publicului larg la știință de calitate și de a educa, inspira și conecta românii și vine într-un moment în care dezbaterile despre rolul științei în societate – de la provocări globale precum schimbările climatice și sănătatea publică, până la gândire critică și democrație – sunt esențiale pentru formarea unor cetățeni informați și responsabili.
În acest scop, Universitatea din București a inițiat un Program de Comunicare a Științei, care urmărește promovarea activității științifice a comunității academice și facilitarea dialogului dintre cercetători și publicul larg. Printre inițiativele din cadrul acestui program se numără organizarea de conferințe tematice, dezvoltarea unor serii multimedia de popularizare a cercetării – „Doza UB de știință”, „microSCOP: cercetător UB la microfon”, „Proiect sub lupă”, „Întâlnirile ICUB” sau „discuții cu SKEPSIS”, precum și realizarea de conținut editorial – articole, interviuri, reportaje audio / video pe platformele proprii.


















































