Sâmbătă, 15 martie 2024, Facultatea de Fizică a Universității din București a găzduit prima ediție din anul 2025 a evenimentului International Masterclasses ATLAS (@LHC CERN).
Și în acest an, seria de activități din cadrul International Masterclasses ATLAS – W-Path a fost organizată de Facultatea de Fizică a Universității din București împreună cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH) și European Organization for Nuclear Research (CERN).
Evenimentul, care se desfășoară în cadrul programelor International Masterclasses – hands on particle physics, dezvoltate de International Particle Physics Otreach Group (IPPOG), este dedicat elevilor de liceu și are ca scop familiarizarea acestora cu experimentele de fizica particulelor de la CERN. Programul evenimentului este disponibil aici.
Ziua a debutat cu o prezentare a programelor de studii universitare disponibile în oferta educațională a Facultății de Fizică a Universității din București, realizată de lect. univ. dr. Roxana Zus.
În continuare, cei 40 de liceeni prezenți la masterclass au participat la o lecție introductivă în fizica particulelor la energii înalte @CERN, susținută de lect. univ. dr. Roxana Zus și de coordonatorul grupului ATLAS România, CS I Dr. Călin Alexa (IFIN-HH), care a prezentat și coordonat activitatea practică.
În a doua parte a zilei, elevii au intrat în laboratoarele de calcul și de robotică ale Facultății de Fizică și au analizat date înregistrate cu detectorul ATLAS de la LHC (Large Hadron Collider) din cadrul CERN cu sprijinul cercetătorilor și doctoranzilor din UB și IFIN-HH: CS I Dr. Călin Alexa, drd. Ioana Duminică și drd. Matei-Ștefan Filip.
La finalul evenimentului, elevii au participat la o întâlnire online cu cercetătorii de la CERN, dar și cu elevii din alte regiuni, și ei participanți la această activitate, pentru a-și prezenta și discuta propriile rezultate.
O sesiune specială a evenimentului a fost dedicată prezentării proiectului „SciResCareer – Centru Regional de Orientare și Consiliere în Cariera de Cercetător – București – Ilfov – de la educație preuniversitară la cercetare avansată”.
Prin dezvoltarea, implementarea și operaționalizarea Centrului Regional de Orientare și Consiliere în Cariera de Cercetător – București-Ilfov, proiectul SciResCareer își propune să devină un punct de contact unic între diverse categorii implicate în cercetare și educație: elevi, studenți, doctoranzi, cercetători tineri și cu experiență, cadre didactice implicate în activitatea de cercetare, medici, economiști, ingineri, antreprenori și alte categorii socio-profesionale care doresc să exploreze și să își dezvolte o carieră în cercetare.
Cu acest prilej, elevii au aflat de la drd. Andreea Ghinescu despre oportunitățile pe care centrul le oferă. În plus, au dialogat cu membrii echipei de organizare, dar și cu cadrele didactice de la Facultatea de Fizică, aflând ce presupune cariera de cercetător.
În acest an, activitatea „International Masterclasses ATLAS – W-Path” de la Facultatea de Fizică a Universității din București i-a avut în echipa de organizare, alături de dr. Călin Alexa și dr. Roxana Zus, și pe conf. univ dr. Mădălina Boca, lect. univ. dr. Andreea Croitoru, drd. Ioana Duminică, drd. Matei-Ștefan Filip și drd. Andreea Ghinescu.
Pe 29 martie va avea loc următorul eveniment, International Masterclasses ATLAS – Z-Path. Ambele programe fac parte din ofertele IPPOG și CERN dedicate elevilor, cadrelor didactice și studenților, iar mai multe detalii sunt disponibile aici. Elevii români sunt invitați să participe și la competiția internațională A Beamline for Schools, care are termen de înscriere în acest an până pe 10 aprilie 2025.
Detalii despre edițiile precedente sunt disponibile aici, aici și aici.