Parteneriat între Universitatea din București și Infosys pentru inovare tehnologică și dezvoltarea forței de muncă din România

Parteneriat între Universitatea din București și Infosys pentru inovare tehnologică și dezvoltarea forței de muncă din România

14 martie, 2019 in Slider principal

Joi, 13 martie 2019, Universitatea din București a încheiat un acord de colaborare cu Infosys, lider global în consultanță și servicii digitale de ultimă generație. La ceremonia de lansare au participat, alături de prof. univ. dr. Mircea Dumitru, rectorul Universității din București, și Ravi Kumar S., președintele Infosys, numeroși reprezentanți ai mediului academic, ambasadori și oficiali guvernamentali. Cu acest prilej, Infosys a anunțat deschiderea unui Centru de Inovație Digitală în București, care vizează dezvoltarea de proiecte pentru clienți care au nevoie de tehnologii digitale de ultimă oră.
Acordul de colaborare dintre Universitatea din București și Infosys urmărește configurarea unor parteneriate strategice care să implice studenții UB, oferindu-le șansa participării în programe de internship și proiecte de cercetare, menite să le deschidă drumul spre zona inovării tehnologice și accesul la mediul de afaceri. Astfel, programul, subsumat ideii de dezvoltare a forței de muncă din România, va include cursuri comune de formare și cercetare, dar și posibilitatea accesării unor burse.
Programele de formare pentru România vor valorifica cunoștințele și practicile pe care compania le-a dezvoltat în decenii de experiență în cadrul Centrului de Educație Globală Infosys, una dintre cele mai mari universități corporative din lume, situată în Mysore, India.
Cu această ocazie, Mircea Dumitru, rectorul Universității din București, a afirmat că „Europa este un laborator pentru inovație, iar generația care vine este dornică să-și dezvolte abilitățile și cunoașterea în era digitală prin cursuri competitive și experiență practică. Am încheiat acest parteneriat cu Infosys, astfel încât tinerii specialiști români să poată lucra și să se poată pregăti cu experți de elită ai Infosys la noul centru, ceea ce le va oferi competența necesară pentru a își aduce contribuția la modelarea viitorului digital al Europei”.
Ravi Kumar S., președintele Infosys, a declarat: „Centrul nostru de Inovație Digitală din București marchează un important pas înainte pentru Infosys. (…) Prin parteneriatul cu instituții academice locale cheie, vom crea baze organice de talente în România, care nu există pe piață astăzi. Prin formarea și dezvoltarea unei forțe de muncă înalt calificate în România, putem ajuta la reducerea diferenței de competențe digitale în regiune, contribuind astfel la economia românească și europeană”.
Infosys a angajat până în prezent 150 de specialiști în România și va investi în programe de formare atât pentru angajații actuali, cât și pentru noii angajați. Aceste programe de instruire se vor concentra pe mai multe competențe cheie, printre care experiența utilizatorilor, Cloud, Big Data, ofertele digitale, abilitățile tehnologice de bază și abilitățile de informatică. În prezent, compania, recent recunoscută ca angajator de top în Europa, are operațiuni în 15 țări europene, angajând peste 12.000 de persoane. Compania lucrează într-o gamă largă de industrii pentru clienți europeni și globali, incluzând servicii financiare, sănătate, științele vieții, managementul proceselor de afaceri, utilități, producție și comerț cu amănuntul.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.