Absolventă a Facultății de Geografie din cadrul Universității din București în 2014, Denisa Dan a ales să-și continue studiile tot la UB. Astfel, în 2017 a finalizat cu succes cursurile masterale în cadrul Facultății de Administrație și Afaceri, cu lucrarea „Incinta Jiu-Corabia: analiza cost-beneficiu în vederea renaturării”. Teza analizează o propunere de politică publică din perspectiva raportului între costurile necesare implementării ei și beneficiile pe care le aduce societății. Mai precis, luând în considerare fenomenele biopedoclimatice care afectează Lunca Dunării în sectorul Ostroveni-Corabia în urma îndiguirii fluviului (poluare, aridizarea climei, salinizarea solurilor, extinderea terenurilor acoperite de nisipuri, scăderea biodiversității), se propune schimbarea modalității de utilizare a terenurilor, trecându-se, astfel, de la utilizarea agricolă la reactivarea lacului Potelu, desecat în urma lucrărilor de sistematizare a luncii.
În cadrul primei gale a Premiilor Senatului Universității din București, Denisa Dan a obținut premiul pentru „Cea mai bună disertație din domeniul științelor sociale”, pentru elaborarea lucrării „Incinta Jiu-Corabia: analiza cost-beneficiu în vederea renaturării”. Despre modul în care teoria se îmbină cu practica, despre provocările din spatele redactării disertației, dar și despre sustenabilitate, ne va vorbi chiar Denisa.
Reporter: Ce v-a motivat să concurați la Premiile Senatului Universității din București?
Denisa Dan: Pentru mine, participarea la Premiile Senatului Universității din București a fost, în primul rând, un mod de a aplauda această inițiativă. Am apreciat că Universitatea a decis să susțină și să premieze cercetarea științifică la toate nivelurile sale. Ca studentă, am simțit mereu nevoia ca profesorii să încurajeze mai mult studenții să cerceteze. Cred că este timpul să ne îndepărtăm de ideea că rezultatele unei cercetări trebuie să fie grandioase, să schimbe în totalitate modul în care este tratat domeniul respectiv. Felul în care se face cercetare acum este diferit de felul în care cercetau Einstein sau Freud. Studenții trebuie să fie încurajați să aducă o contribuție la cunoașterea domeniului lor chiar și printr-o opinie proprie. Mai important, studenții trebuie descurajați să plagieze, să preia afirmații, proiecte și referate neatribuite sau prost atribuite ori să le citeze fără să le digere. Pe scurt, am mizat că Premiile Senatului UB vor deveni un restart în direcția producției științifice proprii, reale, muncite.
R.: În cadrul primei gale a Premiilor Senatului Universității din București ați obținut premiul pentru Cea mai bună disertație de masterat din domeniul științelor sociale. Ce a însemnat pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu?
D.D.: Obținerea acestui premiu mi-a validat munca și, mai ales, perspectivele de cercetare interdisciplinară într-un domeniu cu puternică aplicabilitate practică, dar care pare să rămână în continuare ignorat de sectorul guvernamental. Absolvenții din domeniul științelor administrative par, în mod particular, ocoliți de oportunitățile de angajare în instituțiile publice. Dincolo de mândria personală, îmi place să cred că acest premiu este și un câștig pentru întregul domeniu al științelor sociale, care par să rămână în continuare într-un con de umbră față de STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics). Aplicarea metodelor de cercetare specifice științelor sociale pe baze de date tehnice și rezultatele obținute subliniază că aportul specialiștilor în această ramură de știință este valoros în orice context.
R.: Cercetarea dvs. abordează un subiect de actualitate, mai ales dacă ținem cont de tendințele mondiale privind reducerea poluării. Cât de greu sau, dimpotrivă, cât de ușor v-a fost să abordați această temă?
D.D.: Lucrarea abordează tematica unor investiții în infrastructura de gestionare a resurselor de apă din țara noastră din două perspective: cea a beneficiilor de natură ecologică pe care acestea le conferă, respectiv cea a fundamentării deciziei pe care ar trebui să o ia un potențial decident al administrației publice care are jurisdicție în acel sector. Având în vedere că diploma de licență obținută tot la Universitatea din București este în domeniul geografiei, cred că realizarea acestei cercetări a venit mai degrabă ca o continuare firească a lucrării anterioare și mai puțin ca o provocare. Mi-a făcut plăcere să o scriu și cred că de acest lucru și-au dat seama și membrii juriului care mi-au votat lucrarea.
R.: Ce v-a motivat să alegeți această temă pentru a vă elabora lucrarea de disertație?
D.D.: Mai degrabă decât a mă motiva, am fost inspirată de cursul predat de coordonatorul lucrării, profesorul Liviu Andreescu, care a umanizat analiza cost-beneficiu – un subiect ce altfel ar putea părea mult prea tehnic și arid, explicând-o pe înțelesul studenților săi. În semestrul în care am urmat acest curs am fost ajutată să disec cu calm concepte pe care administrația publică încă nu se simte pregătită să le implementeze. Mi-a fost deschis, astfel, apetitul de a arăta că pot transpune teoria în practică pentru a aduce o contribuție în comunitate.
R.: Înțeleg că studiul dvs. asupra raportului cost-beneficiu pentru proiectul de renaturare a incintei Jiu-Corabia are, mai degrabă, o aplicabilitate deosebită. Ce ne puteți spune, însă, despre modul în care a fost primită această cercetare de publicul de specialitate?
D.D.: Marele merit al acestui proiect de renaturare este că pune în aplicare un principiu european esențial pentru gestionarea durabilă a resurselor de apă dulce și care aduce în prim plan conviețuirea dintre om și râu ca organism viu. Practic, în epoca marilor lucrări inginerești, omul a crezut că se poate izola complet de natură, încorsetând Dunărea și lăsându-i doar un mic coridor de trecere între digurile construite secolul trecut și malul înalt de pe partea bulgară. Generațiile care s-au succedat începând cu anii ’60 au început să se simtă din ce în ce mai în siguranță la adăpostul lucrărilor de îndiguire și au uitat în aceste decenii că este natural și chiar benefic ca fluviul să inunde, refuzând să mai trăiască în armonie cu el. Ceea ce nu le-a explicat nimeni comunităților care au îmbrățișat această tehnologie este că digurile au fost concepute să suporte doar inundații de amploare medie, ignorând complet inundațiile istorice, mai ales în condițiile în care măsurători ale nivelului Dunării la intrarea în țară se fac doar de aproximativ 100 de ani și este foarte posibil să nu avem idee cum arată o inundație extremă a Dunării. Cultura riscului la inundații și adaptările naturale ale comunităților umane la acest fenomen au dispărut, ceea ce explică de ce în 2006 oamenii au fost luați prin surprindere de inundațiile istorice și ne-am confruntat cu fenomene extraordinare în zona Rast. Comisia Europeană promovează inversarea lucrărilor de încorsetare a râurilor și aducerea apelor la un echilibru ecologic cât mai apropiat de cel natural de peste un deceniu, așa că nu este de mirare că publicul de specialitate a îmbrățișat această lucrare. Mai degrabă decât a ne concentra pe publicul de specialitate, cred că rezultatele cercetării și principiile Comisiei Europene ar trebui direcționate către publicul larg, livrate în limbaj comun, într-o formă digerabilă, pentru a putea fi transpuse în practică în fiecare zi, pe toată lungimea văii românești a Dunării.
R.: Pe de altă parte, cum puteți defini noțiunea de „renaturare” pentru a fi înțeleasă și de persoanele fără pregătire specială în domeniul ecologiei?
D.D.: Sensul în care am folosit eu termenul „renaturare” desemnează lucrările aplicate terenului pentru a-l readuce la sau cât mai aproape de starea sa naturală, adică starea de dinainte de a fi fost supus intervențiilor oamenilor.
R.: Teme precum ecologia și reducerea poluării sunt, teoretic, aflate, pe buzele tuturor. Doar că prea puține persoane și acționează în acest sens. Considerați că se impune o conștientizare masivă în rândul populației cu privire la aceste două teme? Care considerați că este „vârsta optimă” de la care trebuie începută această conștientizare și de ce?
D.D.: Raportându-ne strict la lucrarea mea, subiectul depășește tărâmul protecției componentelor ecosistemului: apă, aer, sol. Tema asupra căreia încerc să atrag atenția se circumscrie într-adevăr protecției mediului, dar se referă mai degrabă la sustenabilitate, utilizarea judicioasă a resurselor naturale și dezvoltarea unei societăți care nu doar să nu producă și să nu verse substanțe periculoase în circuitele naturale, dar să nici nu ceară de la natură mai mult decât aceasta produce într-un an. Lucrarea mea pleacă de la premisa că principiile ecologice sunt deja înțelese și îmbrățișate la toate nivelurile. De altfel, am demonstrat beneficiile ecologice ale investiției propuse în cadrul lucrării de licență. Plus-valoarea cercetării de disertație vine din faptul că ea construiește pe scenarii de viitor posibile în care decidenții aleg să investească în coridorul dunărean și în comunitățile riverane.
Este deja redundant să spun că educația pentru dezvoltare durabilă ar trebui să înceapă de la o vârstă cât mai fragedă și cred că în ultimii ani au fost înregistrate multe progrese în acest sens. Cu toate acestea, nu doar conștientizarea trebuie să rămână o prioritate pe agenda autorităților și a organizațiilor care acționează în domeniul protecției mediului, ci și a oferi instrumente cetățenilor astfel încât aceștia să transpună în practică principiile însușite în urma campaniilor de conștientizare. Spre exemplu, este nevoie de mai multe centre de colectare și reciclare a deșeurilor, de mai multe inițiative de împădurire sau de mai multe instrumente de subvenționare a tehnologiilor prietenoase cu mediul. În București, situația este puțin mai îmbucurătoare, cu aproape 500 de centre de colectare selectivă a deșeurilor, dar multe orașe importante sunt deficitare la acest capitol. Municipii-reședință de județ ce se vor poli regionali de creștere nu par să prioritizeze reciclarea. În Ploiești sunt doar 33 de astfel de centre, în Târgoviște doar 19, în Reșița și Focșani câte 18, în Giurgiu 15, în Miercurea Ciuc 14, în Hunedoara 10, în Alexandria 8. Atenție, aceste centre trebuie să deservească zeci de mii de locuitori, precum și companiile private din zonă!
R.: Am aflat, din CV-ul dumneavoastră că, în prezent, sunteți doctorand al Facultății de Sociologie și Asistență Socială și ați predat cursuri de „Politici publice”. Cum vedeți împletirea dintre cariera didactică și cea de cercetare? Sunt cele două „profesii” complementare?
D.D.: Cred că această decizie trebuie să fie una individuală, nu știu dacă putem generaliza această relație într-un sens sau altul. Am fost suficient de norocoasă să studiez sub îndrumarea multor profesori captivanți care sunt și cercetători aclamați, dar am văzut și reversul medaliei – cercetători de renume internațional care nu reușeau să transmită studenților materia într-un limbaj accesibil lor. Cred că acestea sunt situațiile în care apare sentimentul de frustrare atât la student, care nu reușește să asimileze informația, cât și la profesor, care nu dă randamentul de care se știe capabil. Din acest punct de vedere, cred că fiecare persoană poate decide pentru sine dacă i se potrivește vreuna din aceste profesii, ambele sau niciuna. În prezent, activitatea de cercetare este indispensabilă pentru cariera universitară. Această rigiditate dată de niște condiții de formă pentru accederea la posturile de cadru didactic poate fi descurajantă atât pentru profesioniștii care își doresc să dea mai departe din experiența lor practică, cât și pentru cercetătorii care doresc să se concentreze doar pe R&D. Aș milita mai degrabă pentru de-reglementarea celor două profesii, însă am tăria să recunosc că un astfel de scenariu poate da naștere derapajelor.
R.: Cum credeți că ar mai putea stimula excelența didactică și de cercetare Universitatea din București?
D.D.: În ceea ce privește managementul activităților didactice și de cercetare, nu este nevoie să reinventăm roata – piața internațională oferă suficiente exemple de cum să încurajăm tinerii să mizeze pe o carieră academică. Printre bunele practici din domeniu, aș enumera asigurarea unor salarii decente pentru cercetător și neimpozitarea sub anumite praguri, investiții în infrastructura de cercetare și în condițiile de cazare/studiu ori crearea de (mici) job-uri de cercetare/asistență în campusul universitar pentru studenții cu potențial care nu își permit să se concentreze full-time pe domeniul de studiu ales. Sunt exemple poate simpliste, dar care ar putea contribui la construcția plasei de siguranță pentru tânărul cercetător/profesor, oferindu-i încrederea de a-și urmări interesele de cercetare în orice circumstanțe.
R.: În loc de încheiere, un mesaj pentru organizatorii Premiilor Senatului Universității din București.
Vă mulțumesc că ați pariat pe mine! Este timpul să repunem știința la fundamentul deciziilor de guvernare.
Postări asemănătoare:
„Au fost multe momente dificile, atât la nivel practic, dar mai ales pe plan emoțional” – interviu cu Denisa Berbece, masterand FLLS și interpret la granița cu Ucraina
Primul program masteral de „Economie Comportamentală” din România, laureat în cadrul Premiilor Senatului Universității din București – interviu cu conf. univ. dr. Rodica Ianole și prof. univ. dr. Elena Druică
„Pasiunea a fost cea care m-a ghidat în tot parcursul meu, încă din primul moment în care am pășit în Facultatea de Biologie și până în prezent” – interviu cu Mădălina Andreea Badea
„Career Fest – primul pas spre viitor”, inițiativa Asociației Studenților din FLLS a UB
