Pregătire de performanță pentru elevi în Facultatea de Matematică și Informatică a Universităţii din București

Pregătire de performanță pentru elevi în Facultatea de Matematică și Informatică a Universităţii din București

24 octombrie, 2017 in Actualitate, Știri

Facultatea de Matematică și Informatică a Universităţii din București organizează lecţii de matematică, în cadrul Centrului de pregătire pentru performanță, adresate elevilor de gimnaziu și liceu din București.

Lecţiile au început în data de 14 octombrie 2017 și sunt ţinute în fiecare sâmbătă între orele 10:00 și 12:00 în sălile Facultăţii de Matematică și Informatică de către profesori și studenți din facultate, cercetători de la Institutul de Matematică al Academiei Române și profesori de prestigiu din mediul preuniversitar, cu experienţă în olimpiadele de matematică.

La lecțiile de pregătire, care se desfășoară pe 7 grupe distincte, de la clasa a 6-a la clasa a 12-a, participă peste 150 de elevi, selecționați pe baza rezultatelor obținute la concursurile școlare de matematică.

Centrul de pregătire pentru performanță la matematică este coordonat de prof. univ. dr. Radu Gologan, președintele Societății de Ştiinţe Matematice din România și de conf. univ. dr. Cătălin Gherghe, cadru didactic la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București.

În acest context, amintim că România organizează anul viitor, la Cluj-Napoca, în perioada 3-14 iulie 2018, a 59-a Olimpiadă Internațională de Matematică.

Lecțiile de matematică sunt organizate de Facultatea de Matematică și Informatică a Universităţii din București și Societatea de Ştiinţe Matematice din România, în parteneriat cu Fundaţia eMAG prin programul „Hai la Olimpiadă”, derulat cu sprjinul Băncii Comerciale Române. Programul „Hai la Olimpiadă” se desfășoară la disciplinele matematică, fizică și informatică în peste 30 de centre de pregătire din toată țara.

Laurențiu Barbu
Author:

În ciuda opiniei publice, Lorem Ipsum nu e un simplu text fără sens. El îşi are rădăcinile într-o bucată a literaturii clasice latine din anul 45 î.e.n., făcând-o să aibă...

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.