Dialog despre prima aselenizare cu Dumitru Prunariu, la Universitatea din București

Dialog despre prima aselenizare cu Dumitru Prunariu, la Universitatea din București

20 iunie, 2019 in Slider principal

„Prima aselenizare – după 50 de ani. Despre Apollo, Interkosmos și Moon Village”

În anul 2019 se împlinesc 50 de ani de la prima aselenizare cu echipaj uman, realizată în cadrul misiunii Apollo 11 și 60 de ani de la momentul când un obiect spațial fără echipaj, Luna 2 sovietică, a atins suprafața lunii în data de 13 septembrie 1959.

Cu această ocazie, Universitatea din București organizează luni, 24 iunie 2019, evenimentul  „Prima aselenizare – după 50 de ani. Un dialog cu Dumitru Prunariu despre Apollo, Interkosmos și Moon Village”. Dezbaterea este organizată la inițiativa Masteratului de Istoria Ideilor, Mentalităților și Culturii de Masă – o colaborare între Facultatea de Istorie și Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării – și Consiliul pentru Studii Universitare de Doctorat al UB.

Dialogul va avea loc începând cu ora 17:00 în Aula Magna a Universității din București (Facultatea de Drept, Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46).

Adresat publicului larg, studenților, masteranzilor, doctoranzilor, dar și cercetătorilor din diverse domenii de studiu, evenimentul va oferi mai multe informații despre problematica cercetării spațiului cosmic, despre istoria explorării spațiale și, în general, despre istoria și viitorul omenirii, dar și despre cercetarea realizată în aceste domenii.

Accesul la eveniment este gratuit în limita locurilor disponibile, iar rezervarea acestora se va face în ordinea înscrierilor. Persoanele interesate sunt rugate să își rezerve locul completând formularul disponibil aici: http://bit.ly/50aniASELENIZARE.

Dialogul va porni de la momentul 1969, respectiv receptarea programului Apollo în România comunistă și va aduce în dezbatere perspectivele de moment ale cosmonauților sovietici asupra aselenizărilor în cadrul programului Interkosmos. Totodată, Dumitru Prunariu va aduce în discuție și planurile de viitor privind explorarea spațiului în condițiile evoluțiilor tehnologice actuale.

Relansarea în spațiul public a interesului pentru explorarea spațială, pe fondul discuțiilor despre pregătirea unor noi aselenizări în viitorul apropiat, despre posibilitatea exploatării resurselor de pe asteroizi și despre planul unei misiuni cu echipaj uman spre Marte contribuie la conturarea unui orizont de așteptare. O așteptare în care sunt implicați profesional specialiști dintr-un spectru larg de domenii (filosofie, matematică, informatică, fizică, inginerie, geologie, biologie, psihologie, sociologie, istorie, drept etc.), dar și foarte mulți oameni preocupați pur și simplu de evoluția și de perspectivele omenirii.

Dumitru Prunariu este primul și, până în momentul de față, singurul cosmonaut român. A călătorit în cosmos în luna mai a anului 1981, în cadrul zborului comun româno-sovietic Soyuz 40, alături de cosmonautul Leonid Popov. În calitate de cosmonaut-cercetător, Dumitru Prunariu a petrecut 7 zile, 20 de ore și 41 de minute în spațiu, la bordul stației spațiale Salyut 6, unde a efectuat o serie de experimente științifice. După zborul în spațiu, acesta s-a implicat în diverse foruri internaționale de profil angajate în cercetarea, reglementarea și promovarea beneficiilor explorării spațiale.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.