În zilele de joi, 23 februarie, și vineri, 24 februarie 2023, Universitatea din București organizează o conferință dedicată comunicării unora dintre cele mai importante rezultate ale cercetării din cadrul Universității din București. Evenimentul se va desfășura la sediul Rectoratului UB, în amfiteatrul „Ioan Mihăilescu”, între 9:00 și 19:00, în ambele zile.
Prezentările din cadrul evenimentului acoperă domeniile specifice facultăților Universității din București și Institutului de Cercetare al Universității din București și sunt structurate pe o serie de paneluri care evidențiază diversitatea și interdisciplinaritatea temelor abordate:
- Lingvistica în cercetarea interdisciplinară
- Impactul schimbărilor climatice: realități și modele teoretice
- Interacțiuni: cultură și mediul natural
- Metode, structuri și perspective în societatea digitală
- Omul și mediul – rețele complexe, teme comune
- Diversitate metodologică și abordări integrative
- De la structuri celulare la macrostructuri umane: o dinamică a fenomenelor
- Instituții, modele, ediții, perspective
Programul integral al conferinței poate fi accesat aici.
Evenimentul își propune să aducă împreună cercetători din toate domeniile Universității din București și să încurajeze astfel atât împărtășirea unor importante rezultate de cercetare într-o atmosferă colegială, cât și colaborarea în cadrul comunității pentru generarea și inovarea unor noi inițiative și proiecte de cercetare inter- și transdisciplinare.
Conferința se adresează întregii comunități academice a Universității din București: studenți de la toate nivelurile și din toate ariile de studiu, cadre didactice și cercetători.