De curând, prof. univ. dr. habil. Liviu Franga, cadru didactic al Departamentului de Limbi și Literaturi Romanice, Clasice și Neogreacă al Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, a fost unul dintre laureații Premiilor Revistei „Ateneu”. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, profesorul Liviu Franga a primit premiul pentru publicistică.
Colocviul revistei din acest an, desfășurat online, în aceeași formulă ca și gala de premiere, a avut ca temă „Lectura în vremuri de pandemie”.
Juriul care a acordat premiile a fost format din redactorii revistei: Carmen Mihalache (preşedinte), Ioan Dănilă, Adrian Jicu, Marius Manta, Dan Perşa și Violeta Savu.
Alături de profesorul Liviu Franga, prestigioasa publicație i-a premiat anul acesta, la secțiuni diferite, și pe Cassian Maria Spiridon, Emanuela Ilie, Lavinia Branişte și pe Alexandru Ovidiu Vintilă.
Revista „Ateneu” din Bacău înființată, în anul 1925, de poetul George Bacovia și de profesorul Grigore Tabacaru, o personalitate notabilă din istoria începuturilor științelor pedagogiei și psihologiei românești. Persoanele interesate pot accesa Revista „Ateneu” aici.
De asemenea, organizatorii au pus la dispoziția publicului și clipul video al ceremoniei de acordare a premiilor care poate fi urmărit mai jos: