Prof. univ. dr. Mircea Dumitru, rectorul UB, la conferința internațională „Despre interacțiunea dintre filosofie, știință și societate” din China

În perioada 1-2 iunie 2019, prof. Mircea Dumitru, rectorul Universității din București, a participat la conferința internațională „Despre interacțiunea dintre filosofie, știință și societate”, care a avut loc la Universitatea Shanxi, în Taiyuan, China.

Conferința a reunit nume importante ale filosofiei anglo-saxone, precum Nicholas Bunnin (Universitatea Oxford) și Thomas Pogge (Universitatea Yale), dar și importanți filosofi chinezi, precum Chen Bo (Universitatea Peking), Yi Yang (Universitatea Shanxi), Chenyang Li (Universitatea de Știință și Tehnologie Nanyang) și Pak Kiu Chow (Societatea Filosofică Macau). Printre cele mai importante teme abordate în cadrul evenimentului se numără dreptatea intergenerațională, problema identității personale, știința și umanitatea, precum și relația dintre știință, filosofie și societate.

Prof. univ. dr. Mircea Dumitru a prezentat lucrarea cu titlul „Science, Truth, Democracy. A Troubled Marriage?”, în care analizează statutul științei în relație cu diverse teorii ale democrației și ale adevărului. Într-o perioadă în care corpul social devine epistemofob, iar simptomele unei frici iraționale de cunoaștere veritabilă se traduc în concepte umbrelă precum fake news, fapte alternative și post-adevăr, atitudinea de neîncredere a publicului față de informațiile furnizate de știință, dar și față de experți, trebuie pusă în relație cu alte seturi de instituții și teorii generale ale adevărului.

Care este rolul pe care știința îl are de jucat într-o societate democratică, în care doxa (opinia), nu episteme (cunoașterea), pare să dețină întâietatea în comunicarea publică? Ar trebui știința contemporană să împrumute mecanismele de deliberare specifice democrației pentru a ajunge astfel mai aproape de public? E consensul prin suprapunere parțială o cale de ieșire din impas?

Autorul respinge scientismul și perspectiva triumfalistă asupra științei, potrivit căreia discursul obiectiv, științific, bazat pe experiment și evidențe, poate fi un remediu universal pentru probleme de natură politico-socială. Este respins, însă, și subiectivismul și relativismul în fundamentarea discursului public și a valorilor democrației. Rămân două axe fundamentale pentru un dialog între știință și societatea democratică: un ,,proiect etic” al ființelor umane, după cum îl numea Philip Kitcher, care pune normele epistemice (adevărul, adecvarea la fapte) și normele morale (binele, corectitudinea, virtuțile) în același plan de discuție, și o componentă pragmatistă, Deweyană – poziția failibilistă. Pragmatiștii care aparțin acestei școli de gândire susțin că maniera democratică de a supune dezbaterii orice este singura care poate apropia pe experți de publicul angajat. Demolând forța condițiilor necesare și suficiente pentru adevăr, bunăstare sau orice alte concepte valorice, pragmatiștii argumentează în favoarea spiritului experimentalist, care poate oferi justificare, întemeiere și forță argumentelor noastre, chiar de natură științifică, într-o mai mare măsură decât teorii filosofice fundaționale, dogme și metode fixe de cercetare.

Cum ar trebui să arate, prin urmare, relația dintre știință, adevăr și democrație? Trebuie să avem răbdare și încredere că vom putea coopera pentru a descoperi rețetele de succes. Dragostea de înțelepciune, sau filosofia, ne poate ghida în acest demers. La fel o poate face și îndemnul kantian: Sapere aude! (Îndrăznește să cunoști!)