Luni, 26 octombrie 2020, Centrul de Cercetare și Promovare a Echității în Educație al Universității din București, a organizat webinarul „Profesioniștii în fața provocărilor pandemiei – o soluție: dezvoltarea personală și profesională folosind tehnicile NLP”. Evenimentul și-a propus să ofere profesioniștilor din domeniul educației posibilitatea de a îmbunătăți anumite competențe profesionale și sociale, mai ales în contextul provocărilor create de criza COVID-19.
Centrul de Cercetare și Promovare a Echității în Educație (CCPEE) al Universității din București a fost reprezentat la eveniment de prof. univ. dr. Ecaterina Vrăsmaș, președintele CCPEE și cadru didactic la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, și de drd. Magdalena Toma, trainer educațional și doctorandă a Facultății de Psihologie și Științele Educației
Pe parcursul celor 4 ore, celor 66 de participanți le-au fost prezentate bazele pentru atingerea echilibrului emoțional, modalitățile prin care să își poată dezvolta capacitățile de comunicare și metodele prin care să își îmbunătățească relațiile cu elevii. De asemenea, în cadrul evenimentului le-au fost prezentate participanților și modalitățile de gestionare a emoțiilor și a factorilor de stres în relația cu clasa de elevi.
Webinarul reprezintă cea mai recentă inițiativă a Centrului de Cercetare și Promovare a Echității în Educație. Printre evenimentele desfășurate anterior se evidențiază dezbaterea ,,Există discriminare în școală?”, seminarul „Colaborare si cooperare pentru echitatea în educație” și dezbaterea „Echitatea în educație”.
Programul complet al webinarului „Profesioniștii în fața provocărilor pandemiei – o soluție: dezvoltarea personală și profesională folosind tehnicile NLP” poate fi accesat aici.