Universitatea din București a acordat luni, 28 octombrie 2019, titlul onorific de Doctor Honoris Causa profesorului Manolis Varvounis, cadru didactic al Universității Democrit din Tracia (Grecia), pentru activitatea remarcabilă în domeniul etnologiei și teologiei. Prin această distincție, profesorul Manolis Varvounis a devenit membru al comunității academice a Universității din București.
În Laudatio Domino, prof. univ. dr. Bogdan Ștefănescu de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București a accentuat activitatea deosebită a profesorului Manolis Varvounis – cel mai mare etnolog al Greciei actuale, așa cum îl numeau mulți dintre participanții la al Treilea Congres Balcanic de Studii Neoelene din 2015.
Pregătirea ambivalentă a profesorului Varvounis în domeniul etnologiei și teologiei i-a permis să pună bazele nu doar în Grecia, ci și pe plan mondial ale așa numitei etnologii religioase, domeniu care în ultimii ani stârnește un interes tot mai pronunțat printre cercetători. În plus, de-a lungul anilor, în paralel cu susținerea unor cursuri diverse și atractive, profesorul Varvounis a desfășurat o prodigioasă activitate de cercetare în domeniile culturii populare grecești și, respectiv, al istoriei, artei și tradiției bisericii și lumii ortodoxe în sens larg, ce s-a materializat până în prezent în nu mai puțin de o sută treizeci de volume de autor și mai bine de o mie patru sute de articole științifice.
Recunoașterea meritelor profesorului Varvounis a venit din diverse medii culturale, academice și sociale, el fiind invitat să susțină cursuri sau conferințe la universități, institute de cercetare sau societăți academice din nu mai puțin de optsprezece țări în afara Greciei, în vreme ce lucrările sale au fost traduse și publicate până în prezent în treisprezece limbi străine. Acestora li se adaugă și cele mai importante semne ale recunoașterii activității științifice din Grecia, precum premiul Academiei din Atena (2011) și, respectiv, Medalia de Aur pentru Arte și Științe (2012).
Adept convins al abordărilor interdisciplinare, profesorul Varvounis a iniţiat colaborări fructuoase cu colegi români din domenii conexe, contribuind la difuzarearea și aprecierea operei acestora în spaţiul elen.
În februarie 2018, profesorul Manolis Varvounis a lansat la Constantinopol, în prezența Sanctității Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, volumul profesorului Tudor Dinu – „Oamenii epocii fanariote. Chipuri din bisericile Țării Românești și Moldovei”, ce avea să fie distins în decembrie 2018 cu premiul pentru istorie al Academiei din Atena.
Totodată, profesorul Ștefănescu a subliniat că, în perspectiva anilor viitori, colaborarea profesorului Varvounis cu Universitatea din București se prefigurează tot mai intensă, el fiind, de exemplu, primul care s-a înscris cu o comunicare la congresul cu tema „Revoluția Greacă de la 1821 și Țările Române”, eveniment prevăzut a fi organizat de Facultatea de Limbi și Literaturi Străine în noiembrie 2020.
Prof. univ. dr. Marian Preda, președintele Senatului Universității din București, i-a înmânat diploma de Doctor Honoris Causa profesorului Manolis Varvounis în semn de recunoaștere pentru activitatea remarcabilă în cunoașterea și valorizarea patrimoniului cultural comun european.
În discursul său de mulțumire, Manolis Varvounis, și-a exprimat recunoștința față de Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, atât pentru valoroasa colaborare de-a lungul timpului, cât și pentru primirea titlului onorific de Doctor Honoris Causa. În continuare, profesorul Varvounis a susținut, în fața publicului numeros, prelegerea Greek Folklore at the Beginning of the 21st Century, accentuând realizările fundamentale ale studiilor folclorice grecești la începutul secolului XXI.
Prin oferirea titlului de Doctor Honoris Causa profesorului Manolis Varvounis, Universitatea din București celebrează o personalitate cu totul remarcabilă, ale cărei contribuții în domeniul etnologiei și teologiei au condus la un număr considerabil de titluri, premii și distincții.
Broșura integrală a ceremoniei de acordare a distincției Doctor Honoris Causa profesorului Manolis Varvounis poate fi consultată aici.