O nouă vară plină de proiecte, activități și evenimente îi așteaptă atât pe turiști dar mai ales pe voluntarii Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc cu statut UNESCO administrat de Universitatea din București. În cadrul tradiționalei întâlniri de primăvară „Voluntariat 2018”, găzduită de Colegiul Național „I. C. Brătianu”, partener educațional al Geoparcului, voluntarii și ambasadorii Geoparcului au prezentat, plini de entuziasm, ceea ce își propun să facă până la momentul bilanțului, marea întâlnire de toamnă a Voluntarilor.
Casa Vulcanilor din comuna Densuș va fi și în acest an gazda unui proiect derulat de Asociația Drag de Hațeg și Geoparcul UNESCO, cu implicarea voluntarilor pentru Geoparc. Proiectul, intitulat „Promovarea ariilor protejate din Țara Hațegului prin joc”, pornește de la conceptul de gamification și își propune utilizarea jocurilor în transmiterea către turiști și către comunitățile locale a informațiilor referitoare la importanța ariilor protejate. Acestea vor fi prezentate publicului larg pe 24 august, în cadrul celei de a III-a ediții a Zilei Vulcanilor. Evenimentul din acest an se va desfășura simultan în Parcul Copiilor din orașul Hațeg și la Casa Experimentelor din București. Tot în cadrul proiectului vor mai avea loc concursuri organizate în școli din Țara Hațegului și cursuri de formare destinate Voluntarilor și producătorilor locali din cele trei arii protejate.
Tot în perioada următoare vor continua activitățile și la Casa Pietrelor din satul Ohaba – Sibișel, comuna Rîu de Mori, cel mai recent punct de vizitare și interpretare al Geoparcului administrat de Asociația Wild Roots. Căsuța din pietre, lut și baloți de paie având un acoperiș verde va fi completată cu noi atracții care să explice pe înțelesul vizitatorilor legăturile dintre „lumea nevie” (geodiversitatea) și „lumea vie” (biodiversitatea), dar și cum trebuie să se comporte în natură pentru a o proteja. Și în satul Peștera, comuna Sălașu de Sus, în această vară va continua un alt proiect al Geoparcului ce vizează punerea în valoare a unui complex tehnologic tradițional alcătuit dintr-o moară cu ciutură orizontală, un cuptor de var și o vâltoare. Proiectul constă în amenajarea traseului de vizitare și reabilitarea obiectivelor din lemn afectate de acțiunea naturală și umană. Atât Casa Pietrelor cât și complexul tehnologic tradițional de la Peștera vor crește atractivitatea celui mai lung traseu de vizitare al Geoparcului intitulat Drumul Apei și al Pietrelor.
Implicarea voluntarilor și ambasadorilor pentru Geoparc în proiecte internaționale inițiate de geoparcurile UNESCO crește în amploare în acest an. Proiectul GGNYouth lansat în baza parteneriatului dintre geoparcurile UNESCO Tumbler Ridge din Canada și Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului va continua și în acest an. Utilizând aplicația Instagram, tineri din tot mai multe geoparcuri UNESCO din întreaga lume se alătură acestui proiect menit să promoveze, prin intermediul fotografiilor, frumusețea locurilor în care trăiesc. Un alt proiect internațional se va desfășura în geoparcul transfrontalier Muskau Arch, amplasat între Germania și Polonia. Tineri din geoparcuri, printre care se vor număra și Voluntarii Geoparcului din Țara Hațegului vor participa la proiectul ”Energy meets Geology” prin intermediul căruia vor explora mediul antropic și istoria industrială a zonei, vor învăța despre cele patru forțe ale naturii și vor crea lucrări de artă alături de artiști locali. De asemenea, în premieră, Ambasadorii Geoparcului vor fi prezenți la cea de a opta conferință a Geoparcurilor Globale UNESCO ce va fi găzduită de Geoparcul Adamello – Brenta din Italia, în luna septembrie. Și tot în acest an, Ambasadorii și Voluntarii vor avea posibilitatea să își prezinte realizările în fața evaluatorilor UNESCO care analizează evoluția Geoparcului odată la patru ani.
Geopark Challenge – Semimaratonul Cetăților din Țara Hațegului va deschide, pe 29 aprilie, seria evenimentelor Geoparcului. Ele vor continua cu Săptămâna Europeană a Geoparcurilor și Zilele Geoparcului, Festivalul Dinozaurilor și Ziua Vulcanilor și vor fi completate de evenimentele Bucurie în Mișcare și Junior’s Cup, derulate de parteneri ai Geoparcului.
Proiectele și activitățile de educație nonformală ale Geoparcului atrag an de an tot mai mulți tineri din Țara Hațegului. Ei sunt interesați să își pună în valoare imaginația și creativitatea pentru a-i ajuta, atât pe turiști cât și pe localnici, să descopere și să înțeleagă unipcitatea și valoarea singurului Geoparc UNESCO din România, administrat de Universitatea din București.
