Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București a fost reprezentat la cea de-a XVIII-a ediție a Conferinței Rețelei Geoparcurilor Europene, desfășurată în perioada 16–18 septembrie 2026. Evenimentul a fost găzduit de Geoparcul Internațional UNESCO Saimaa din Finlanda și a reunit peste 250 de reprezentanți ai geoparcurilor din Europa, dar și de pe alte continente.
Ediția din acest an a avut o semnificație aparte, fiind prima conferință organizată de noua echipă de conducere a Rețelei Europene a Geoparcurilor (EGN), din care face parte și Cristian Ciobanu, coordonatorul Geoparcului Țara Hațegului, în calitate de vicecoordonator al rețelei. Conferința a fost precedată de ședința Comitetului Consultativ (Advisory Committee) al EGN, în cadrul căreia reprezentanții geoparcurilor au discutat principalele teme și direcții de lucru ale Rețelei pentru perioada următoare.
Din delegație au mai făcut parte și Adina Popa și Dan Popa, membri ai echipei de administrare. Celor trei li s-au alăturat colegii din proiectul Geoparc Dobrogea Chimerică, formând împreună delegația României la conferință.
Cei trei membri ai echipei Geoparcului Țara Hațegului au susținut prezentări despre proiecte și activități desfășurate împreună cu școlile, comunitățile și partenerii locali. A fost o ocazie de a face cunoscute, în fața colegilor din Europa, experiențe care au pornit din Țara Hațegului, dar care pot inspira inițiative asemănătoare și în alte geoparcuri.
România a avut o prezență vizibilă și la Târgul Geoparcurilor printr-un stand comun al Rețelei Naționale a Geoparcurilor, dedicat Geoparcurilor Internaționale UNESCO Țara Hațegului și Ținutul Buzăului, geoparcurilor aspirante Oltenia de sub Munte și Carpaterra, precum și proiectelor de geoparc Gutâi–Maramureș și Dobrogea Chimerică. Publicațiile și obiectele aduse din fiecare zonă au ilustrat diversitatea patrimoniului geologic, natural și cultural al țării și i-au invitat pe vizitatori să descopere povestea fiecărui teritoriu.
În cadrul conferinței a fost semnat și acordul prin care partenerii proiectului internațional Danube GeoTour Plus își propun să continue colaborarea după încheierea proiectului. Acordul include direcții concrete de lucru pentru perioada următoare, precum implicarea mai activă a comunităților locale, dezvoltarea unor experiențe de calitate pentru vizitatori, o mai bună monitorizare a fluxurilor turistice, schimbul de experiență și promovarea comună. Partenerii și-au asumat, de asemenea, să păstreze legătura și să se întâlnească anual pentru a urmări rezultatele colaborării și pentru a pregăti noi inițiative.
Finalul conferinței a fost dedicat recunoașterii celor care au avut un rol important în crearea și dezvoltarea Rețelei Europene a Geoparcurilor, în ultimii 25 de ani. Tot atunci au fost felicitați reprezentanții geoparcurilor acceptate recent în Rețeaua Globală a Geoparcurilor, precum și cei ai geoparcurilor europene care și-au reconfirmat statutul în urma procesului de revalidare. Participanții au aflat și câștigătorii competițiilor de scurtmetraj și fotografie dedicate geoparcurilor europene și organizate în cadrul rețelei.
Dincolo de activitățile oficiale, conferința a oferit timp pentru discuții între reprezentanții geoparcurilor europene. Ei au avut ocazia să împărtășească idei, și să deschidă noi posibilități de colaborare la nivel internațional. Pentru echipa Geoparcului, participarea la conferință este parte dintr-un efort mai amplu al Universității din București de a menține Țara Hațegului conectată la ceea ce se întâmplă în Rețeaua Europeană a Geoparcurilor. Experiența acumulată în urma acestor întâlniri se regăsește apoi în activitățile desfășurate în teritoriu și în felul în care patrimoniul local este pus în valoare împreună cu membrii comunităților locale.
Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 241 de teritorii din 51 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti.
Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali.
Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

Foto credit: Fiordalisa Chirilă

Foto credit: Martina Kampusch



Foto credit: Saimaa UGGp

Foto credit: Saimaa UGGp




