Prorectorul Universității din București conf. univ. dr. Sorin Costreie, ales în funcția de președinte al rețelei UNICA

Prorectorul Universității din București conf. univ. dr. Sorin Costreie, ales în funcția de președinte al rețelei UNICA

Prorectorul pentru Rețele universitare și Relații publice al Universității din București (UB) conf. univ. dr. Sorin Costreie a fost ales astăzi, 15 iunie 2023, președinte al Network of Universities from the Capitals of Europe – UNICA. Astfel, profesorul Costreie devine primul președinte al UNICA care provine dintr-o țară din Europa Centrală și de Est, dar și primul președinte din România al unei alianțe universitare europene.

Alegerea a avut loc în cadrul Adunării Generale a Network of Universities from the Capitals of Europe – UNICA și a Seminarului Rectorilor cu tema „The way forward: Exploring the paths towards the future of European Higher Education”, desfășurate în perioada 14 – 16 iunie 2023 la Bruxelles. Mandatul de președinte al Network of Universities from the Capitals of Europe – UNICA este de 4 ani.

Conf. univ. dr. Sorin Costreie a fost ales pentru prima oară în Comitetul Director al UNICA în 2019 în cadrul întrunirii care a avut loc la King’s College din Londra și reales, în 2021, în cadrul unui eveniment desfășurat online.

Seminarul Rectorilor cu tema „The way forward: Exploring the paths towards the future of European Higher Education” a adus în atenția participanților cele mai importante oportunități ale spațiului european de învățământ superior și de cercetare ca urmare a Inițiativei Universităților Europene.

Universitatea din București mai este reprezentată la nivelul rețelei UNICA și de prof. univ. dr. Romiță Iucu, președintele Consiliului de Orientare și Analiză Strategică al UB, care coordonează Grupul de lucru EduLAB din cadrul Network of Universities from the Capitals of Europe.

Conf. univ. dr. Sorin Costreie este prorector pentru Rețele universitare și Relații publice al Universității din București din 2017 fiind, anterior, prodecan al Facultății de Filosofie a UB, în perioada 2016 – 2017. Profesorul Costreie este specializat în filosofia limbajului, filosofia matematicii și logică filosofică, fiind conferențiar la Facultatea de Filosofie a UB, Departamentul de Filosofie Teoretică. Conf. univ. dr. Sorin Costreie este doctor în filosofie al Universității din București din 2007. Interesele sale de cercetare acoperă și logica, filosofia științei, metafizica, epistemologia, gândirea critică și istoria filosofiei, în special începuturile filosofiei moderne și a celei analitice. A desfășurat activități de cercetare în Italia, Germania, Spania, SUA și Canada. A publicat diverse studii și lucrări în volume și reviste internaționale editate de către Springer, Kluwer, Taylor&Francis, Elsevier și Oxford University Press.

Network of Universities from the Capitals of Europe – UNICA este o rețea alcătuită din 56 de universități din 41 de capitale ale Europei, ce numără peste 1,5 milioane de studenți. Universitatea din București a aderat la UNICA în anul 1993.

Mai multe detalii cu privire la întâlnirile UNICA din 2023 pot fi consultate aici.

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services