Miercuri, 12 august 2020, prof. univ. dr. Marian Preda, rector al Universității din București, împreună cu prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc, prorectorul pe Cercetare, au efectuat o vizită pe situl arheologic Sultana, județul Călărași. Vizita celor doi reprezentanți ai conducerii UB la situl Sultana a urmărit identificarea unor soluții de susținere a proiectului de cercetare din cadrul acestui șantier arheologic al Universității din București. Astfel, reprezentanții UB au avut ocazia de a vedea rezultatele cercetărilor din campania 2020.
La ora actuală, situl arheologic Sultana, unul dintre siturile culturii Gumelnița, este cel mai bine cunoscut pe plan național și internațional. Acesta a fost primul sit gumelnițean care a făcut obiectul unor cercetări științifice în anii ’20 ai secolului trecut, sub conducerea profesorului Ion Andrieșescu, ajutat de tânărul Vladimir Dumitrescu, student în ultimul an la Universitatea din București, la acel moment. În acest loc s-a cercetat pentru prima oară ceea ce astăzi numim „cultura Gumelnița”.
Situl de la Sultana cuprinde așezarea de tip tell în punctul Malu Roșu (cultura Gumelnița), o așezare plană în punctul Ghețărie (cultura Boian), o necropolă preistorică utilizată de comunitățile umane din ambele așezări (cimitirul I), o a doua necropolă aferentă așezării de tell, aparținând culturii Gumelnița, identificată de către C. Isăcescu în anul 1976 (cimitirul II), dar necercetată încă, precum și o a treia necropolă eneolitică, în punctul Școala Veche, identificată în 2014 (cimitirul III). Lor li se adaugă necropola Boian de la Sultana-Valea Orbului, dar și locuirea „off-tell” din vecinătatea tell-ului de la Sultana-Malu Roșu, atribuită tot culturii Gumelnița, identificată în 2014 și cercetată sistematic din 2016. Intervalul cronologic acoperit de acest sit cuprinde perioada 5100-3900 cal. BC, conform datărilor radiocarbon efectuate.
Cercetarea arheologică din situl Sultana este organizată de Universitatea din București, în colaborare cu Muzeul Municipiului București, Muzeul Dunării de Jos Călărași, Muzeul Civilizației Gumelnița Oltenița, Asociația Română de Arheologie și Primăria Comunei Mânăstirea, jud. Călărași, coordonarea științifică fiind asigurată de dr. Cătălin Lazăr, cercetător în cadrul ICUB, arheolog și profesor asociat la Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București.
Persoanele interesate de această vizită oficială la situl Sultana pot vedea un clip video aici.