Rezultate în proiectul INTER-ASPA „Radu Lăcătușu”, din care face parte și UB

Rezultate în proiectul INTER-ASPA „Radu Lăcătușu”, din care face parte și UB

Rezultate în proiectul INTER-ASPA „Radu Lăcătușu”, din care face parte și UB
11/12/2020

Până în momentul de față, în cadrul ecosistemului de inovare INTER-ASPA „Radu Lăcătușu”, din care face parte și Universitatea din București, s-au obținut mai multe rezultate, între care 20 de articole științifice în reviste de prestigiu, două capitole în cărți internaționale, un brevet depus, seturi mari de date pentru zonele de cercetare pe termen lung, modele matematice și software pentru simularea proceselor ecohidrologice, precum și un pachet de tehnologii în primele stadii de dezvoltare și soluții pentru dezvoltarea cadrului instituțional.

Secvența acțiunilor propuse de modificare a cadrului instituțional pentru rezolvarea problemelor practice de management integrat al resurselor și serviciilor naturale este următoarea:

  • La scara organizației. Stimularea maturizării organizaționale interne a entităților responsabile de managementul resurselor naturale în abordarea sectorială. Acțiunea este convergență cu reforma administrației publice românești. Maturizarea organizaţională internă a instituțiilor sectoriale de mediu prin programe de finanţare coroborate cu control strâns al managementului şi presiunea societăţii civile în cadrul instituţional dat.
  • La scara arenelor de acțiune. Stimularea cooperării dintre aceste organizații prin programe de finanțare inter-disciplinare pe termen mediu. Acțiunea este convergentă cu preocupările europene și poate găsi susținere la aceste nivel.
  • La scara nivelului de decizie colectivă. Stimularea evoluției instituționale majore prin integrarea pe orizontală a unora dintre aceste organizații care au profiluri relevante în ce privește rolul complementar al resurselor naturale respective în producerea de servicii ecosistemice cruciale pentru societate. Direcția este permisă de cadrul european și național și poate fi susținută de creativitatea politică românească. E de așteptat să întâmpine rezistență mare datorită rigidității instituționale. Accentuarea unui astfel de demers poate ajuta la reușita primelor două tipuri de acțiuni (maturizarea organizațională sectorială și cooperarea inter-sectorială intensă). Integrare pe orizontală a unora dintre aceste instituții când ele au în mod evident un management ineficient, împreună cu restructurarea în sensul asigurării gestionării unor servicii ecosistemice de interes public major, alături de cel al resurselor naturale. De exemplu fuziunea Regia Națională a Pădurilor – Romsilva cu Administrația Națională ”Apele Române” ar putea ușura gestiunea serviciilor ecosistemice generate de interacțiunea dintre ecosistemele acvatice și cele forestiere la scara bazinelor hidrografice și a corpurilor de apă subterane. La restructurare se poate crea un departament interdisciplinar dedicat serviciilor ecosistemice.
  • La scara constituțională. Schimbări constituţionale în contextul reformei statului care să stipuleze recunoașterea unui anumit nivel de complexitate a mediului natural, dincolo de abordările sectoriale actuale. Modificări la acest nivel ar antrena în cascadă modificările ale legilor și altor acte normative, între care și schimbarea modului actual de securitizare a managementului resurselor naturale, care încetinește evoluția instituțională către integrare și capacitate efectivă de gestionare a producției se servicii ecosistemice publice.

INTER-ASPA „Radu Lăcătușu” reunește INCD pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului – ICPA București, Universitatea din București (prin centre de cercetare de la Facultățile de Biologie, Geologie și Geofizică și Grădina Botanică „Dimitrie Brândză), Universitatea Ovidius din Constanța, Institutul de Statistică Matematică și Matematică Aplicată al Academiei Române „Gheorghe Mihoc – Caius Iacob” al Academiei Române, Universitatea „Valahia” Târgoviște, Institutul de Biologie București și numeroase organizații ale beneficiarilor privați și publici. Ecosistemul de inovare a fost creat în cadrul programului Proiecte complexe realizate în consorţii CDI (PCCDI)  și este finanțat de UEFISCDI prin contractul 34 PCCDI/2018.

Raportul sintetic pentru perioada 2018 – noiembrie 2020 este disponibil aici și raportul etapei 2020 poate fi consultat și descărcat de aici.

Regretatul prof. univ.dr. emerit Radu Lăcătușu a fost directorul proiectului până în iarna anului 2020. În noiembrie 2020 consiliul de coordonare a luat în unanimitate decizia ca ecosistemul de inovare pe care profesorul l-a creat să-i poarte numele.

*O variantă a acestui articol a apărut pe site-ul edupedu.ro.

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services