Inițiată de Universitatea din Bucureşti și organizată în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, cea de-a V-a ediție a competiției studențești „România fără dosar” primește înscrieri de astăzi, 20 martie 2025, până pe 1 aprilie 2025. Doritorii pot aplica în echipe de trei sau patru membri, studenți la orice facultăți ale UB sau chiar de la alte universități folosind formularul de AICI.
Anul acesta, competiția este organizată în colaborare cu Primăria Sectorului 1, iar echipa câștigătoare va implementa proiectul alături de reprezentanții administrației locale. Pentru a putea executa corect brieful primit din partea organizatorilor, echipele vor avea nevoie să aibă atât cunoștințe de web design (pentru crearea de site-uri sau prototipuri de site-uri simple), cât și de abilități de comunicare. Echipele înscrise vor fi mentorate de consilieri locali.
„Hackathonul studențesc: România fără dosar” este modalitatea perfectă prin care tinerii pot contribui la accelerarea procesului de debirocratizare și de simplificare a proceselor administrative. Este o șansă unică pentru toți studenții de a se implica eficient și concret în societate, punându-și ideile în beneficiul real al oamenilor și obținând experiență profesională valoroasă.
Calendarul celei de-a V-a ediții „România fără dosar” (2025)
- Înscrierea echipelor: 20 martie – 1 aprilie;
- Anunțarea echipelor finaliste: 4 aprilie;
- Începutul competiției: 10 aprilie;
- Lucrul împreună cu mentorii: 10 aprilie – 7 mai;
- Finala (susținerea pitchurilor, jurizarea și premierea): 8 mai.
Competiția „România fără dosar” a fost creată în 2022 de lect. univ. dr. Anamaria Neagu, cadru didactic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București, și George Tuță, la acea vreme deputat în Parlamentul României, în prezent Primarul Sectorului 1 din Capitală. Proiectul a avut până acum patru ediții naționale, dintre care ultima s-a desfășurat la Cluj-Napoca, în noiembrie 2023. În 2022, „România fără dosar” a fost premiată cu Aspen Social Action Prize, un premiu acordat inițiativelor cu impact în societate.