În perioada 1–6 iulie 2025, Facultatea de Fizică a Universității din București, în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH) și Centrul Regional de Orientare și Consiliere în Cariera de Cercetător – București- Ilfov – de la educație preuniversitară la cercetare avansată (SciResCareer), a organizat la Măgurele Școala de pregătire doctorală CERN–SEENET-MTP–ICTP cu titlul „Modern Methods in Quantum Gravity and Cosmology”.
Evenimentul s-a desfășurat în format hibrid, oferind alături de participarea fizică și posibilitatea accesului online prin platforma Zoom.
Evenimentul a reunit 35 de studenți masteranzi, doctoranzi și postdoctoranzi atât din regiunea Europei de Sud-Est, cât și din alte zone, interesați de cercetarea avansată în domeniul gravitației cuantice și al cosmologiei cu lectori și cercetători din domeniu.

Școala a făcut parte din al treilea ciclu (2024-2026) al programului de formare doctorală lansat de rețeaua SEENET-MTP, în parteneriat cu CERN și ICTP Trieste. Programul școlii a inclus o serie de prelegeri susținute de cadre universitare și cercetători recunoscuți la nivel internațional, urmate de sesiuni de întrebări, tutoriale și discuții interactive.
Printre lectorii invitați prezenți la Măgurele s-au numărat:
- Călin Lăzăroiu (IFIN-HH), care a vorbit despre fundamente ale gravitației cuantice canonice și aplicații ale acesteia în modele cosmologice
- Dragan Huterer (Universitatea din Michigan), care a discutat despre materia și energia întunecată în evoluția Universului
- Jackson Levi Said (Universitatea din Malta), care a introdus metode numerice folosite în simulări cosmologice
- Pavel Putrov (Centrul Internațional pentru Fizică Teoretică (ICTP) „Abdus Salam", Trieste), care a abordat teoria Chern–Simons în relație cu gravitația cuantică tridimensională
- Raul Jimenez (Universitatea din Barcelona), care a explorat perspectivele actuale asupra parametrilor cosmologici fundamentali
Lista lectorilor a inclus și un invitat special, Ignatios Antoniadis (Laboratorul de Fizică Teoretică și Fizica Energiilor Inalte – LPTHE, Universitatea Sorbona), care a susținut prelegerea „Dark Dimension Cosmology” dedicată modelelor cosmologice recente.

Pe parcursul întregii săptămâni, atmosfera a fost una de învățare intensivă, de colaborare și deschidere științifică, încurajând schimbul de idei între participanți și lectori. Școala a reprezentat o oportunitate importantă pentru tinerii cercetători de a aprofunda teme de actualitate și de a interacționa direct cu specialiști implicați în cercetarea internațională de vârf. Participanții prezenți la Măgurele au fost cazați în Căminul Doctoranzi II al IFIN-HH, iar organizatorii au oferit sprijin logistic complet, asigurând condiții optime pentru desfășurarea activităților.
Școala pentru doctoranzi a fost urmată de două evenimente conexe: Workshopul SEENET-MTP BWAM 2025 (7–8 iulie) și Congresul BPU12 (8–12 iulie), încheindu-se astfel o perioadă concentrată de activități științifice de nivel înalt.
Pentru mulți dintre participanți, cele trei evenimente au reprezentat o ocazie valoroasă de a învăța direct de la cercetători cu experiență, de a pune întrebări și de a face primii pași în comunitatea internațională de fizică teoretică.

Prin organizarea acestei școli de vară pentru doctoranzi, Facultatea de Fizică a UB și IFIN-HH confirmă angajamentul lor pentru susținerea cercetării fundamentale și formarea noii generații de fizicieni teoreticieni în regiune.
Echipa locală de organizare formată din Mirela Babalîc (IFIN-HH), prof. univ. dr. Virgil Băran (cadru didactic la Facultatea de Fizica a UB, SciResCareer), Aurelian Isar (IFIN-HH), Ioan Ursu (IFIN-HH), lect. univ. dr. Roxana Zus (cadru didactic la Facultatea de Fizica a UB, SciResCareer) i-a avut anul acesta alături și pe Andreea Croitoru (UB, SciResCareer), Andreea Ghinescu (UB, SciResCareer), Daniel Cristian Costache (UB).
Prin dezvoltarea, implementarea și operaționalizarea Centrului Regional de Orientare și Consiliere în Cariera de Cercetător – București-Ilfov, proiectul SciResCareer își propune să devină un punct de un punct de contact unic între diferite grupuri interesate de cercetare și educație: elevi, studenți, doctoranzi, cercetători aflați la început de drum sau cu experiență, cadre didactice implicate în activitatea de cercetare, precum și profesioniști din diverse domenii – medici, economiști, ingineri, antreprenori – care doresc să exploreze sau să urmeze o carieră în cercetare.
Programele CERN – SEENET-MTP PhD Training fac parte din activitățile CERN și SEENET-MTP cu sprijinul EPS și ICTP dedicate elevilor, cadrelor didactice și studenților. Mai multe detalii sunt disponibile aici.
Detalii despre edițiile anterioare sunt disponibile aici și aici.



