Seminar cu tema „Autonomia religiilor” la Secţiunea de Ştiinţe Sociale a Institutului de Cercetări al Universităţii din Bucureşti

Seminar cu tema „Autonomia religiilor” la Secţiunea de Ştiinţe Sociale a Institutului de Cercetări al Universităţii din Bucureşti

Secţiunea de Ştiinţe Sociale a Institutului de Cercetări al Universităţii din Bucureşti (ICUB) organizează vineri, 13 ianuarie 2017, un seminar public pe tema autonomiei religiilor. Prelegerea va fi susţinută de către prof. univ. dr. Radu Carp și va avea ca temă Autonomia religiilor: avem cu adevărat nevoie de un cadru unitar? Iluzia folosirii drepturilor omului ca arbitru între cultură şi religie. Evenimentul se va desfășura la sediul Facultății de Sociologie și Asistență Socială (str. Schitu Măgureanu, nr. 9), sala de consiliu, parter, începând cu ora 15:00.

Prelegerea va porni de la prezentarea conceptului de autonomie a religiilor din perspectiva literaturii de specialitate, un accent special fiind pus pe modul în care dreptul canonic se raportează la acest concept. Se va discuta și existența unui model comun al autonomiei religioase în Europa şi în America sau dacă este vorba de modele diferite. Autonomia religiilor este parte a libertăţii religioase, garantată de art. 9 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Una dintre întrebările cele mai pertinente care se pune în legătură cu autonomia religiilor este din ce motiv tot mai multe cazuri cu acest obiect ajung în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de ce intervenţiile terţilor sunt din ce în ce mai numeroase. Explicaţia rezidă în legătura dintre, pe de-o parte, tendinţa de a impune secularizarea şi, pe de altă parte, extinderea garanţiilor acordate libertăţii religioase. Sunt avute în vedere normele primare şi derivate ale Uniunii Europene care privesc autonomia religiilor. În cadrul evenimentului se vor prezenta cele mai importante cazuri din jurisprudenţa Curţii referitoare la autonomia religioasă, grupate în funcţie de Bisericile (Ortodoxă, Catolică, Protestante sau neo-protestante) ori comunităţile religioase (musulmană) implicate. Pe baza acestor cazuri se vor formula mai multe concluzii precum: Curtea nu acceptă nicio intervenţie din partea statului în viaţa internă a Bisericilor sau comunităţilor religioase, nici măcar intenţia de a acţiona ca mediator; Curtea aplică regulile interne ale statelor implicate, legi, Constituţii şi norme de drept canonic (multe cazuri fiind bazate pe conflicte de jurisdicţie canonică), precum şi instrumente internaţionale de protecţie a drepturilor omului; Curtea nu face nicio diferenţă între Bisericile şi comunităţile religioase implicate atunci când stabileşte în concret conţinutul autonomiei religioase.

O definiţie a autonomiei religiilor, aplicabilă universal, nu este necesară, iar lipsa unei definiţii date de Curte arată capacitatea de adaptare la contexte confesionale şi la particularităţi ale relaţiei Biserică – Stat foarte diferite. Autonomia religiilor este așadar un concept care îşi schimbă semnificaţia şi întinderea de la un context la altul, deoarece drepturile omului nu pot rămâne în afara conflictelor dintre religie şi o cultură dominantă.

Radu Carp este profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, director al Şcolii Doctorale de Ştiinţe Politice. A absolvit un MA în studii europene și relații internaționale la Institut Européen des Hautes Etudes Internationales, Nisa (1996) și este doctor în drept a Facultății de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2002). Este coordonator național al proiectului CIII-AT-0702-01-1213 – „Ethics and Politics in the European Context”, parte a rețelei CEEPUS III (2012 – ) și coordonator al echipei Universităţii din Bucureşti în reţeaua ştiinţifică europeană Observatory on Local Autonomy, coordonată de Université de Lille 2 (2015 – ). Este membru al Comitetului Executiv al E.MA – European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al EIUC – European Inter-University Centre for Human Rights and Democratization, Veneţia (2015 – ). A ocupat funcțiile de director general al Institutului Diplomatic Român, Ministerul Afacerilor Externe (2010-2012), prodecan (2008-2010) și secretar științific (2010-2012) la Facultatea de Științe Politice a Universității din București. A colaborat și a avut stagii de predare la: EIUC – European Inter-University Centre for Human Rights and Democratization, Veneţia (2016); Universitatea Matej Bel, Banska Bystrica (2016); Universitá degli Studi Florența (2015); Institut für Sozialethik, Universitatea din Viena (2015); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea Wroclaw (2014); Universitatea Trnava (2014); Universitatea Umea (2013); Universitatea Carolină, Praga (2013); Universitatea Bologna (proiectul internațional 156171-LLP-1-2009-1-IT-ERASMUS JUSTMEN. „Menu for Justice. Towards a European Curriculum on Judicial Studies”, 2009-2013); Universitatea Szeged (2012); The Munk School of Global Affairs, Universitatea din Toronto (2011); Universitatea „Mykolo Romerio”, Vilnius (2010); Universitatea din Atena (2000). A participat la proiecte de cercetare în colaborare cu multe instituţii: Wilfried Martens Centre for European Studies (2015); Institut für Rechtsphilosophie, Religions-und Kulturrecht, Universitatea din Viena (2006‑2008); Institutul European din România (2007); Institutul „Ludwig Boltzmann” pentru Studiul Problematicii Religioase a Integrării Europene, program al New Europe College, București (2004); TMC Asser Instituut, Haga (2002) etc. A publicat 15 cărți în calitate de autor și coautor. Ultimele cărţi publicate: Politograma. Incursiuni în vocabularul democraţiei – Institutul European, 2015; Dreptul public, perspectiva comparată şi analiza politică – o intersecţie necesară – Adenium, 2015; (ed.) Calea europeană a Republicii Moldova – Adenium, 2016. A publicat mai multe capitole de cărți și articole în: Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Lituania, Polonia, Republica Moldova, Olanda și SUA.

Mai multe informaţii despre prelegerea cu tema Autonomia religiilor pot fi consultate aici.

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services