Seminarul public cu tema ,,Impactul reţelelor personale de co-autorat asupra distribuţiei citărilor în mediul academic” la Secţiunea de Ştiinţe Sociale a Institutului de Cercetări al Universităţii din Bucureşti

Seminarul public cu tema ,,Impactul reţelelor personale de co-autorat asupra distribuţiei citărilor în mediul academic” la Secţiunea de Ştiinţe Sociale a Institutului de Cercetări al Universităţii din Bucureşti

Secţiunea de Ştiinţe Sociale a Institutului de Cercetări al Universităţii din Bucureşti (ICUB) organizează vineri, 4 noiembrie 2016, începând cu ora 15:00, un seminar public cu tema impactului pe care reţelele personale de co-autorat îl au asupra distribuţiei citărilor şi, implicit, asupra ierarhiilor de prestigiu în mediul academic. Evenimentul va avea loc la Facultatea de Sociologie și Asistenţă Socială (Sos. Panduri 90), în Amf 103. Prelegerea, susţinută de dr. Marian-Gabriel Hâncean, bursier ICUB, va fi construită plecând de la date empirice cu privire la practicile de co-autorat din domeniul sociologiei academice din trei ţări est europene: România, Slovenia şi Polonia.

În ultimele două decenii, presiunea pentru alocarea resurselor în funcţie de criterii de performanţă s-a intensificat la nivelul comunităţilor academice. Practica măsurării impactului productivităţii ştiinţifice a devenit esenţială în construcţia ierarhiilor academice individuale şi supra-individuale (ierarhiile departamentelor universitare, clasificarea universităţilor etc). În contextul emergenţei şi dezvoltării arhivelor de date electronice online de tip sursă deschisă, instrumentele pentru evaluarea productivităţii ştiinţifice s-au diversificat şi au crescut în nivelul de sofisticare. Disponibilitatea tehnologiilor informaţionale a făcut posibilă trecerea de la evaluarea simplă a productivităţii ştiinţifice (numărul de articole ştiinţifice, de proiecte, de participări în echipe de cercetare etc) la evaluarea impactului (numărul de citări, raportul de citări per articol, formule de agregare a citărilor într-un singur număr, cum ar fi scorul Hirsch, scorul Egghe, scorul Hirsch mediu al co-autorilor unui autor etc).

Ierarhiile în comunităţile academice nu sunt doar expresia calităţii intrinsece a cercetătorilor. Alocarea recompenselor către cercetători pentru munca pe care o depun este puternic afectată de configuraţiile structurale. Aşa cum Merton arată, lumea ştiinţei „este dominată de un principiu al avantajului cumulativ, conform căruia: cei bogaţi devin şi mai bogaţi într-un ritm similar cu cel în care cei săraci devin şi mai săraci.” Potrivit acestui principiu (i.e. Efectul Matei), testat empiric, impactul productivităţii ştiinţifice a unui cercetător este determinat semnificativ şi de poziţia structurală pe care acesta o ocupă la nivelul comunităţii. Studiile ştiinţifice demonstrează faptul că Efectul Matei determină modelele de colaborare ştiinţifică, comportamentul de citare, cantitatea şi impactul productivităţii ştiinţifice, longevitatea în carieră etc. În consecinţă, impactul cercetării şi, implicit, ierarhiile individuale şi supra-individuale reprezintă rezultatul atât a calităţii cercetătorilor, cât şi a poziţionării structurale a acestora, şi a modului în care se configurează structura relaţională a comunităţilor din care fac parte. Pe de altă parte, homofilia, preferinţa selectivă a autorilor de a semna lucrări pe criteriul similarităţii în prestigiu, poate reprezenta un factor ce produce clivaje la nivelul comunităţilor ştiinţifice. Mai simplu spus: cei buni scriu cu cei buni, iar cei slabi scriu cu cei slabi. În contextul unui astfel de principiu, politicile naţionale de finanţare a cercetării pot accentua inegalităţile şi decalajele la nivelul populaţiilor de cercetători.

Marian-Gabriel Hâncean este conferenţiar universitar la Departamentul de Sociologie al Universităţii din Bucureşti, unde predă următoarele cursuri: analiza reţelelor sociale (masterat), sociologia organizaţiilor şi comportament organizaţional (licenţă). În programul său de cercetare ştiinţifică, Marian-Gabriel Hâncean investighează antecedentele şi consecinţele reţelelor de colaborare la nivelul comunităţilor academice naţionale. Acesta foloseşte un design de cercetare care îmbină analiza de reţele socio-centrice şi de reţele personale în vederea înţelegerii formării şi impactului reţelelor de co-autorat asupra ierarhiilor de prestigiu în lumea ştiinţei. Suplimentar, interesele sale de cercetare vizează metodologia reţelelor sociale multi-nivel (individ, organizaţie, instituţii) şi analiza reţelelor sociale transnaţionale (fluxul de resurse la nivelul reţelelor transnaţionale de migraţie). Din 2016 este bursier al Institutului de Cercetări al Universităţii din Bucureşti (ICUB) – Secţiunea Ştiinţe Sociale. Cea mai recentă publicaţie în domeniul său principal de cercetare este: Hâncean, M-G & Perc, M. Homophily in coauthorship networks of East European sociologists. Scientific Reports – Nature (2016).

Mai multe detalii despre seminarul public cu tema ,,Impactul reţelelor personale de co-autorat asupra distribuţiei citărilor în mediul academic” pot fi consultate aici.

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services