În cadrul celei de-a treia Gale a Premiilor Senatului, desfășurată la finalul anului 2019, Oana Ruxandra Constantin, absolventă a Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București, a câștigat premiul pentru cea mai bună lucrare de licență în domeniul Științelor Sociale. Lucrarea, intitulată „Intimitatea mediată digital. Prezentări ale sinelui și decizii romantice. Un profil sociologic al Tinder”, a fost coordonată de prof. univ. dr. Cosima Rughiniș. În prezent, Oana urmează Masterul de Research in Sociology la aceeași facultate.
Despre provocările din spatele redactării unei lucrări de licență de succes, cu o temă inedită, precum și despre ambițiile și planurile de viitor în cercetare ne vorbește chiar Oana Ruxandra Constantin.
Reporter: Ați câștigat, în cadrul celei de-a treia ediții a Premiilor Senatului Universității din București, distincția pentru „Cea mai bună lucrare de licență în domeniul Științe Sociale”. Ce v-a motivat să participați la această competiție și ce a însemnat obținerea acestui premiu?
Oana Constantin: În anul al III-lea, atunci când începusem să mă documentez pentru lucrarea de licență, am aflat despre această competiție și mi-am propus să mă înscriu și eu la ediția care avea să urmeze.
Știam că am lucrat cu drag și interes pentru teza mea de licență, și de asemenea am avut încredere în calitatea ei. Acest lucru mi-a fost confirmat și în momentul în care cu o versiune inițială a lucrării mele de licență am câștigat Premiul I la Sesiunea de comunicări științifice a Facultății de Sociologie și Asistență socială. Apoi, după ce lucrarea mea a fost notată cu 10, am decis să o înscriu și la Premiile Senatului.
Distincția pentru „Cea mai bună lucrare de licență în domeniul Științe Sociale” a fost pentru mine o confirmare a muncii mele și a faptului că este important să cercetăm arii ale vieții sociale care nu fac cel mai adesea subiectul unei cercetări academice.
R.: Ce este fascinant în cercetarea dintr-o optică științifică a platformelor și a rețelelor de socializare, cum este și Tinder-ul?
O.C.: Eu am fost dintotdeauna interesată de modul în care integrăm tehnologiile digitale în viața noastră și cred că sunt încă multe lucruri de spus despre cum acestea mediază relația omului cu lumea în care trăiește. Am ales să studiez aceste dinamici din perspectivă sociologică pentru că știam că mă pot folosi de diverse teorii din domeniu, precum teoria lui Erving Goffman despre cum sinele nostru este proiectat în viața socială ca pe o scenă, unde jucăm diverse roluri. Mi-a plăcut foarte mult această idee și de la ea am pornit când am ales să studiez Tinder-ul ca spațiu digital și social. M-am întrebat desigur și care ar fi consecințele digitalizării unei părți a vieții sociale mai degrabă intime, cum este sfera relațiilor romantice. În această idee, mi-au fost de mare ajutor perspectivele lui Zygmunt Bauman care vorbește despre o dragoste „lichidă” caracterizată mai degrabă de conexiuni de scurtă durată decât de legături puternice. Desigur, să privești o aplicație de online dating prin prisma acestor teorii nu înseamnă neapărat să fii de acord cu ele sută la sută, căci nici măcar ele nu sunt suficiente ca să explice o aplicație de altfel foarte fluidă și surprinzătoare precum este Tinder.
R.: Cercetarea dumneavoastră, „Intimitatea mediată digital. Prezentări ale sinelui și decizii romantice. Un profil sociologic al Tinder” a fost coordonată de conf. univ. dr. Cosima Rughiniș. Cum a decurs această colaborare?
O.C.: Colaborarea pot spune că a decurs foarte bine. Eu mi-am dorit să lucrez cu doamna Rughiniș încă din anul II de facultate, când începusem deja să mă gândesc la posibile subiecte pe care să le abordez la lucrarea de licență. Cursurile ținute de doamna profesoară Rughiniș au fost unele dintre cele mai interesante cursuri din cei trei ani de facultate, pentru că au fost o ocazie să dezbatem subiecte actuale, să vorbim despre știință și tehnologie și cum schimbă acestea modul în care trăim în societate. Cursurile dumneaei au avut de fiecare dată ceva inedit, fie că am vorbit despre istoria socială a unor invenții care au schimbat lumea, fie că ne-am uitat pe reviste în timpul cursului ca să înțelegem cum prejudecățile legate de gen sunt promovate chiar de discursul folosit în reviste dedicate femeilor. Doamna profesoară Rughiniș este o persoană foarte energică și creativă, și cred că pe partea aceasta am rezonat bine cu dumneaei. De asemenea, sfaturile metodologice pe care mi le-a oferit mi-au prins foarte bine și m-au ajutat să-mi structurez lucrarea de licență asemenea unui articol de specialitate.
R: Când ați început să lucrați la teză, cât de mult timp a necesitat documentarea, ce a presupus munca de colectarea datelor, câte ore ați petrecut pe Tinder zilnic și ce dificultăți ați întâmpinat?
O.C.: Am acordat destul de mult timp părții de documentare, care a presupus lecturarea altor cercetări sau studii publicate în jurnale științifice, pentru a-mi face o idee mai clară despre ceea ce se știe despre online dating în general și despre o aplicație ca Tinder în particular. Există numeroase cercetări despre Tinder care mi-au fost de folos pentru că am aflat ce au descoperit alți cercetători din domeniul științelor sociale despre această aplicație. Este un pas foarte important în timpul documentării, pentru că îți arată care este stadiul actual al cunoașterii unei subiect.
Colectarea datelor și procesarea lor a durat de asemenea destul de mult timp. Pentru că eu am ales să folosesc ca metodă ancheta sociologică pe bază de interviu, a trebuit să găsesc foști sau actuali utilizatori de Tinder care să fie dispuși să-mi vorbească despre experiența lor personală. Munca de transcriere a interviurilor este destul de obositoare și necesită într-adevăr mult timp, însă eu am ales să transcriu integral fiecare interviu, unele lungi de peste o oră, ca să fiu sigură că nu pierd informații valoroase de la respondenții mei. Pentru a îi găsi pe acești respondenți am folosit ceea ce se cheamă metoda „bulgărelui de zăpadă”, adică am pornit de la o persoană pe care am intervievat-o într-o primă fază și căreia i-am cerut să-mi recomande o cunoștință care a utilizat de asemenea aplicația. Am creat astfel un soi de rețea și am făcut acest lucru tocmai pentru a ieși din zona de confort. Pe parcursul unei cercetări pot să apară tot felul de mici dificultăți, precum oameni care nu mai apar la interviu, ori înregistrări bruiate de sunete de fundal, dar sunt lucruri peste care treci repede, adaptându-te din mers.
Bineînțeles că întreaga documentare a presupus să-mi instalez și eu aplicația în telefon. Am intrat aproape zilnic, însă nu am folosit-o așa cum ar face-o un utilizator, ci pentru a înțelege mai bine cum își construiesc oamenii profilul personal de Tinder și cât de mult investesc ei în imaginea pe care aleg să o proiecteze în aplicație. Fiind o cercetare calitativă, nu am urmărit să cuantific ceva anume, ci m-am pus pe mine în postura de observator, pentru a înțelege cât mai bine mecanismele din spate. Totodată, am fost atentă și la design-ul aplicației și la funcțiile ei prestabilite pentru că și ele au rolul lor în proces, acestea îndrumând latent utilizatorii către un anumit tip de comportament.
În final, cred că cea mai mare atenție și implicit cel mai mult timp trebuie acordat construirii cadrului teoretic și analizării datelor rezultate.
R.: Care a fost motivația alegerii acestei teme atipice, care vizează un domeniu aflat în continuă schimbare, în ideea în care aceste aplicații de dating se actualizează mereu sau sunt înlocuite de altele, iar rezultatele unei cercetări în domeniu pot deveni inactuale într-un timp relativ scurt?
O.C.: Mi-am ales această temă pentru că mi-am dat seama că în jurul meu, foarte multă lume folosea la acea vreme aplicația Tinder. Era efectiv în telefoanele tuturor prietenilor și persoanelor noi pe care le cunoșteam și mi s-a părut un fenomen interesant. Ca orice sociolog, m-am întrebat mai întâi „de ce”, și așa mi-a venit ideea unei lucrări de licență pe tema online dating-ului. M-am bucurat de faptul că în facultatea noastră suntem încurajați să alegem teme de cercetare care să ne motiveze și pe care să le cercetăm cu interes.
Tinder ca aplicație a fost mai degrabă un soi de studiu de caz. Aș putea să spun că licența nu e practic despre Tinder ca aplicație, ci despre această mediere tehnologică (digitală) a intimității. Lucrarea poate fi relevantă în continuare, deși aplicația și-a mai schimbat design-ul în ultimul an, adăugând noi caracteristici, pentru că ea vorbește despre un fenomen social mai larg, despre modul în care tehnologiile au puterea de a crea anumite tipuri de utilizatori și anumite așteptări în materie de relații romantice.
Cred că tehnologiile nu sunt niciodată simpli mediatori între om și lume pentru că ele schimbă implicit modul în care oamenii se raportează la lumea din jurul lor. De asemenea, n-am putea să le numim doar instrumente care fac viața omului mai ușoară, pentru că ele au agentitate, au puterea să modeleze așteptări, comportamente și reacții față de lume.
R: Având în vedere că este un studiu interdisciplinar complex, care a necesitat o documentare temeinică, atât cunoștințe de literatură, cât și de teorie literară, sociologie, psihologie istoria mentalităților, luați în calcul posibilitatea dezvoltării acestui studiu și într-o lucrare de disertație sau doctorat?
O.C.: Încă nu m-am decis ce temă vreau să abordez pentru lucrarea de disertație. Sociologia mi-a oferit foarte multe și simt că în ultimul an cel puțin, mi s-au lărgit foarte mult interesele. Mi-ar plăcea deopotrivă să pot studia fenomene sociale complexe, precum migrația sau globalizarea, însă și subiecte care țin de o micro-sociologie, un soi de sociologie a vieții cotidiene. Mă interesează în continuare relația omului modern cu tehnologia digitală și cred că situația actuală, în care tot mai multe activități s-au mutat în mediul online este un moment prielnic pentru a studia aceste dinamici. Perspectiva unui doctorat în științe sociale îmi surâde de asemenea, pentru că mă simt în largul meu în mediul academic și mi-ar plăcea foarte mult să-mi croiesc o carieră în domeniu.
R: Ați putea să ne spuneți mai multe despre rezultatele la care ați ajuns după finalizarea lucrării?
O.C.: Rezultatele cercetării mele vorbesc despre modalitățile de prezentare a sinelui prin intermediul unei aplicații de online dating cum este Tinder, și despre procesul prin care o conexiune digitală trece în spațiul offline materializându-se într-o legătură de durată. M-am folosit de mai multe idei din sociologie și științe sociale conexe și am observat încă de la început că o cuantificare a motivațiilor de a folosi Tinder ca aplicație ar fi redundantă, tocmai pentru că oamenii au tot felul de explicații pentru motivul pentru care se află pe Tinder. Motivele sunt atât de variate și ele chiar se schimbă pe măsură ce utilizatorul începe să folosească aplicația efectiv.
Folosindu-mă de teoria lui Erving Goffman referitoare la sinele nostru prezentat în viața socială, am conturat două strategii de prezentare a sinelui prin intermediul aplicației folosite de utilizatorii pe care i-am intervievat. Acestea depind de gradul de implicare pe care aceștia îl au față de aplicație și de imaginea pe care vor s-o proiecteze către ceilalți.
Totodată, pornind de la ideea lui Zygmunt Bauman despre dragostea lichidă, am observat că o conexiune mediată prin Tinder poate fi într-adevăr de scurtă durată, așa cum anticipează autorul când vorbește despre impactul tehnologiilor asupra conexiunilor dintre oameni. Acest lucru se întâmplă tocmai datorită design-ului aplicației, care le permite utilizatorilor să apese oricând delete, adică unmatch, dacă nu mai vor să continue o interacțiune. Acest lucru poate să facă aplicația să pară un spațiu superficial, în care poți fi oricând înlocuit. Aceste conexiuni slabe, specifice mediului digital, așa cum intuiește de asemenea Bauman, se consolidează paradoxal tot într-un spațiu online, dar altul decât Tinder. Consolidarea dragostei lichide se întâmplă când conexiunea creată pe Tinder între două persoane trece pe o altă platformă, precum Facebook sau Instagram, platforme care „imită mai bine realitatea”, după cum spunea chiar o respondentă, și unde aceștia se simt mai confortabili față de spațiul digital pe care-l oferă Tinder și care e practic limitat tocmai de modul în care e construită aplicația.
R.: Scriați în lucrare, printre altele, că „intimitatea mediată digital trece prin mai multe stadii online până să se materializeze offline sub forma întâlnirilor față-în-față”. Care ar fi, pe scurt, acele etape și… care sunt riscurile de a trece comunicarea online în offline?
O.C.: Ceea ce am observat în urma interviurilor este că destul de puține interacțiuni trec direct din spațiul Tinder în mediul offline, cel față în față. Există paradoxal aceste spații, tot online, dar care mimează mai bine realitatea, și unde oamenii se simt mai în siguranță față de mediul Tinder. Aceste spații ar fi tocmai aplicații care deja ne-au devenit familiare, precum Facebook sau Instagram, unde utilizatorii Tinder tind să mute discuția. Unii utilizatori preferă să-l descopere pe celălalt pe o platformă axată de asemenea pe stimulul vizual, cum este Instagram, în timp ce alții au nevoie poate de informații mai degrabă factuale, pe care le pot găsi cu mai multă ușurință într-un profil de Facebook, unde oamenii își pun universitatea, locul de muncă și altele asemenea. Explicația ar fi că există această nevoie de a transforma un profil de Tinder idealizat în ceva mai palpabil și practic, real, iar această nevoie de palpabil și real vine și din stigma care îi este atașată aplicației Tinder.
Să treci prin aceste stadii online de la match pe Tinder, la a-i da cuiva follow pe Instagram sau add pe Facebook este și o modalitate de a încetini lucrurile, iar utilizatorii preferă acest tip de mers al lucrurilor indiferent de motivația pentru care și-au instalat aplicația Tinder în primul rând. Aceste stadii sunt tocmai mecanismele de apărare, să le spunem, pe care un utilizator și le ia înainte de a trece o conexiune creată pe Tinder mai departe, în spațiul offline. E un mod prin care aceștia își reduc percepția riscurilor și o modalitate de a încetini lucrurile și de a avea răgazul să cunoască cealaltă persoană și altfel, pentru că un profil de Tinder prezintă practic o realitate distorsionată – o porțiune a realității, cea pe care utilizatorii vor s-o expună lumii.
R: Ce metode de cercetare ați utilizat pe lângă interviu? Și cum a fost experiența de a realiza interviuri despre o experiență intimă, și anume utilizarea unei platforme de dating? Cât de sinceri suntem în online și cât de mult se apropie avatarul creat de persoana reală?
O.C.: Practic singura metodă de cercetare, de colectare a datelor, a fost ancheta sociologică pe bază de interviu. A fost deci o cercetare calitativă. Personal, mi-a fost ușor să iau interviuri oamenilor. Un lucru pe care l-am învățat în ultimii ani, în care am făcut și cercetare de teren și interviuri, este că oamenii vor să fie ascultați. Cei mai mulți aveau tot felul de lucruri de spus despre experiența lor pe Tinder, și am aflat multe povești inedite, unele amuzante, altele mai delicate. Cei care încă aveau aplicația în telefon și erau utilizatori activi, au vrut chiar să-mi arate cum o folosesc, mi-au arătat ultimele persoane întâlnite și căsuța de mesaje plină.
Ceea ce m-a ajutat în discuția cu oamenii este că am folosit un ghid de interviu semistructurat, având conturate doar niște teme de discuție pe care le-am reluat cu fiecare intervievat. Așadar, am lăsat de cele mai multe ori discuția să curgă liber. De asemenea, cei intervievați au fost tineri ca mine, cu care am putut empatiza, mai ales că am folosisem și eu aplicația Tinder înainte. În cercetarea sociologică este întotdeauna o idee bună să fii reflexiv. Cred că nu poate exista obiectivitate pură atunci când studiezi oamenii și comportamentul uman, deci nu am urmărit asta. Un astfel de demers este rezervat mai degrabă științelor naturale și nu științelor sociale unde punctul de interes este tocmai omul, relațiile dintre oameni, societatea.
Totodată, lumea era intrigată de faptul că vreau să vorbesc cu ei despre Tinder pentru lucrarea de licență, iar acesta a fost în cele mai multe ocazii un punct bun de început, pentru că le-am povestit despre Facultatea de Sociologie și despre libertatea pe care o avem în a ne alege teme de licență și subiecte de cercetare în general.
Persoanele cu care am vorbit își doreau sinceritate și transparență pe Tinder, căutau profile care inspirau încredere, și evitau persoanele cu puține fotografii ori conturile false. Sinceritatea se vede cel mai adesea și în modul în care oamenii își arată intențiile pe Tinder, cum comunică cu ceilalți începând de la fotografiile pe care le aleg, descrierea și primele mesaje pe care le trimit celorlalți.
R.: Un număr foarte mare de studenți și masteranzi aleg să își continue studiile în universități prestigioase din afara țării. Dumneavoastră, în schimb, ați ales, până în acest moment, spațiul românesc. Ce v-a motivat să vă aprofundați studiile la Universitatea din București, urmând Masterul de Research in Sociology? V-ați gândit și la posibilitatea de a studia în străinătate?
O.C.: Îmi place traiul în București, cu tot ce are aceste oraș de oferit și momentan nu mi-aș vedea viața în altă parte. Mediul academic oferit de Universitatea din București îmi priește de asemenea și cred că mă pot dezvolta în domeniul științelor sociale chiar în facultatea noastră, unde urmez și masterul. Programul de master Research in Sociology îmi oferă exact genul de context în care vreau să activez. Îmi doresc pe viitor să rămân în mediul academic, să lucrez în cercetare și să continui să studiez sociologia pentru că o consider o știință inepuizabilă.
R.: Ce ați recomanda unui viitor student al Facultății de Sociologie și Asistență Socială? Ce v-ar fi plăcut să știți înainte să urmați această facultate?
O.C.: Le recomand viitorilor studenți ai Facultății de Sociologie să citească mult și să înceapă chiar din primul an să descopere autori din sociologie ca Durkheim, Goffman, Bourdieu sau Foucault, să caute mereu idei și surse de informare și să citească articole de specialitate. Să-l citească inclusiv pe Karl Marx, ca să înțeleagă mai bine istoria socială recentă și să nu se sperie de cărțile groase pe care ni le recomandă uneori profesorii în facultate. Să meargă pe cât posibil la toate cursurile și să participe activ la viața academică: să meargă la bibliotecă, la conferințe și evenimente, să intre într-o asociație studențească sau să facă voluntariat într-un ONG. Acesta e și lucrul pe care aș fi vrut să-l realizez înainte, că studenția e tare scurtă și că cei trei ani de licență trec incredibil de repede, mai
SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE
Postări asemănătoare:
„Cred că în mediul academic trebuie să existe un circuit al generozității și că sunt datoare să dau înapoi ce am învățat” – interviu cu Maria-Magdalena Roșu
,,Cred că prezența tehnologiei în fiecare domeniu de activitate este un pas înainte” – interviu cu Florin-Daniel Bîlbîe, câștigătorul premiului pentru Cea mai bună disertație de master în domeniul Științelor Vieții și Pământului
,,Cred că multe dintre schimbările pe care le dorim într-o societate pot să pornească de la noi, de la nivel individual” – interviu cu Denisa-Lavinia Badiu, câștigătoarea premiului pentru ,,Cea mai bună teză de doctorat” din domeniul Științele vieții și Pământului
„Premiul Senatului pentru «cea mai bună revistă în domeniul Științelor Sociale» reprezintă o recunoaștere a eforturilor colective” – interviu cu lect. univ. dr. Andreea Butucescu, redactor-șef al publicației „Studia Doctoralia Psychology and Educational Science”
