Centrul de Studii Interreligioase și Interdisciplinare al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” va organiza în zilele de 28-29 septembrie 2026 Simpozionul Internațional Vasile „Gh. Ispir – 100 de ani de la înființarea studiilor de Misiologie Ortodoxă la nivel universitar”, care va reuni cadre didactice universitare, cercetători, doctoranzi și specialiști în domeniul teologiei.
Evenimentul se va desfășura la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București, iar agenda programului poate fi accesată aici.
Simpozionul v fi deschise luni, 28 septembrie, în Amfiteatrul „I. G. Coman”, printr-o sesiune inaugurală moderată de pr. prof. univ. dr. Radu Petre Mureșan, directorul Centrului de Studii Interreligioase și Interdisciplinare. În cadrul acesteia, vor fi transmise mesajele Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Claudiu-Paul Buglea, președintele Senatului Universității din București, și pr. lect. univ. dr. Cosmin Daniel Pricop, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”.
Lucrările Simpozionului vor aborda din perspectivă teologică și interdisciplinară diverse aspecte legate de particularitățile misiunii creștine între reperele trecutului și imperativele prezentului. Cum transmitem mesajul Evangheliei într-o lume în continuă schimbare?; Cum răspundem la provocările postmodernismului?; Cum comunicăm cu copiii și cu tinerii?; Cum ne situăm în raport cu progresul tehnicii și al tehnologiei?
Toate aceste teme vor fi analizate, din prisma diverselor discipline teologice dar și a relației strânse dintre teologie și științele umaniste, în cadrul celor două mari secțiuni ale Simpozionului:
1) Misiunea Bisericii Ortodoxe – repere istorice, dezvoltări instituționale, poziționări apologetice;
2) Provocări și perspective pentru misiunea Bisericii Ortodoxe și pentru studiile misionare în societatea contemporană.
Prima zi a reuniunii științifice se va desfășura sub genericul „Misiunea Bisericii Ortodoxe – repere istorice, dezvoltări instituționale, poziționări apologetice” și va cuprinde patru sesiuni de comunicări. Prima sesiune va reuni cercetători din Grecia, Statele Unite ale Americii și Bulgaria, care vor aborda teme privind trecutul, prezentul și viitorul Misiologiei Ortodoxe, receptarea studiilor misionare și provocările misiunii ortodoxe într-o lume aflată într-o profundă schimbare.
Celelalte sesiuni ale zilei vor fi consacrate personalității și operei profesorului Vasile Gh. Ispir, dezvoltării și actualității gândirii sale misionare, precum și unor teme privind misiunea Bisericii în contextul societății contemporane.
Cea de-a doua zi a simpozionului va începe cu Sfânta Liturghie, săvârșită la Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclis universitar, urmată de slujba de pomenire la mormântul profesorului Vasile Gh. Ispir, aflat în incinta Mănăstirii Radu Vodă.
Cele trei sesiuni de comunicări științifice ale zilei se vor desfășura sub genericul „Provocări și perspective pentru misiunea Bisericii Ortodoxe și pentru studiile misionare în societatea contemporană”, acestea fiind dedicate provocărilor actuale ale misiunii Bisericii – printre temele abordate se află societatea tehnicizată, inteligența artificială, secularizarea, digitalizarea și familia creștină -, precum și actualității moștenirii teologice și misiologice a profesorului Vasile Gh. Ispir.
Acest eveniment științific își propune să constituie un modest omagiu adus profesorului Vasile Ispir, întemeietorul Misiologiei Ortodoxe ca disciplină teologică și unul dintre cei mai mari misionari ai Bisericii Ortodoxe Române în perioada interbelică.
În acest context, menționăm că în anul 2026 se împlinesc 140 de ani de la nașterea sa și tot în acest an aniversăm două dintre cele mai importante realizări ale profesorului Vasile Ispir: înființarea Asociației misionare a Studenților creștin-ortodocși (1926) și înființarea Asociației Misionare Ortodoxe (1936).




