În perioada 9 – 11 mai 2025, Facultatea de Teologie Romano-Catolică Universității din București va organiza și va găzdui simpozionul internațional „Provocările Conciliului de la Niceea din 325. Ecumenicitate, cosmopolitism, universalitate – Perspective istorice și relevanță contemporană”.
Pe lângă prezența fizică, la sediul Facultății de Teologie Romano-Catolică (Strada General Berthelot, nr. 19, sector 1, București), persoanele interesate pot lua parte la eveniment și online. Datele de conectare vor fi transmise în timp util de către organizatori.
Evenimentul, organizat cu sprijinul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, își propune să analizeze contribuțiile variate, de mare însemnătate, ale Conciliului de la Niceea din anul 325 d. Hr., evidențiind contextul istoric, inclusiv experimentarea tranziției de la sinoade locale la dimensiunea universală dorită la Niceea.
„Simpozionul își propune să analizeze contribuțiile variate, de mare însemnătate, ale Conciliului I de la Niceea din anul 325, de interes deosebit fiind tranziția experimentală de la formele locale la cele universale de legislație sinodală, așa cum a fost cea inițiată la Niceea. Vom examina, în același timp, interacțiunea dintre religios și politic în cadrul Conciliului, scontarea unei soluții ecumenice la tensiunea dintre localism și universalism, cu implicațiile acesteia până în contextul intra- și extra-eclezial de azi, precum și în dialogul interconfesional și intercultural. Vom oferi, de asemenea, un cadru interdisciplinar pentru promovarea și problematizarea viziunii niceene în noi perspective, cu conexiuni tematice noi și aplicații practice inovatoare”, subliniază organizatorii.
Participanții vor examina, în același timp, interacțiunea dintre religios și politic în cadrul Conciliului, scontarea unei soluții „ecumenice” la tensiunea dintre localism și universalism, cu implicațiile acesteia până în viața Bisericii în contextul de azi, inclusiv extra-eclezial, precum și în dialogul interconfesional și intercultural.
Deschiderea oficială a simpozionului va avea loc vineri, și se va bucura de prezența unor personalități de marcă, precum prof. univ. dr. Marco Rizzi, cadru didactic la Universitatea Catolică a Preasfintei Inimi, Milano, prof. univ. dr. Pablo Argárate, cadru didactic la Universitatea din Graz, prof. univ. dr. Lucian Turcescu, cadru didactic la Universitatea „Concordia”, Montréal, Canada, și Maica Éliane Poirot OCD, de la Schitul „Stânceni” din județul Mureș.
UB va fi reprezentată de mai mulți profesori de la FTRC, specialiști în tema simpozionului, printre care pr. lect. dr. Eduard Giurgi, decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică a UB, prof. univ. dr. Lucian Dîncă, pr. lect. univ. dr. Tarciziu-Hristofor Șerban, conf. univ. dr. Gabriela Blebea Nicolae și conf. univ. dr. Wilhelm Tauwinkl.
Specialiștii vor oferi, de asemenea, un cadru interdisciplinar pentru perspective noi, conexiuni tematice și aplicații practice.
Primul Sinod Ecumenic de la Niceea reprezintă un moment crucial în istoria Bisericii, fiind prima adunare ecumenică destinată tuturor credincioșilor.
Mai multe detalii despre simpozionul internațional „Provocările Conciliului de la Niceea din 325. Ecumenicitate, cosmopolitism, universalitate – Perspective istorice și relevanță contemporană” pot fi consultate aici.