Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) desfășoară a XIV-a ediție a proiectului Gala Profesorului Bologna (GPB), singura inițiativă organizată și menită să premieze cadrele didactice din sistemul de învățământ superior românesc considerate exemple de bună practică de către studenți.
Cu această ocazie, toți studenții Universității din București sunt invitați să nominalizeze un cadru didactic care îi inspiră și pe care aceștia îl apreciază pentru activitățile didactice inedite pe care le desfășoară. Condiția inițială este ca aceștia să facă nominalizarea în echipă de trei persoane.
Etapele în procesul pentru decizia de acordare a titlului de Profesor Bologna
În etapa inițială, studenții UB trebuie să completeze un formular pentru a nominaliza profesorii care, în opinia lor, îndeplinesc principiile învățământului centrat pe student și merită să fie premiați pentru implicarea și devotamentul lor. Acesta trebuie completat până la data de 25 martie 2025 și este disponibil aici.
De asemenea, poate fi accesat și pe paginile de social media dedicate proiectului, atât pe Facebook, cât și pe Instagram.
După această etapă inițială, procesul de selecție va continua cu următoarele stadii de-a lungul lunilor martie și aprilie, culminând cu desfășurarea Galei Profesorului Bologna, evenimentul în cadrul căruia se acordă distincțiile cadrelor didactice premiate.
Metodologia integrală a proiectului Gala Profesorului Bologna (GPB) poate fi accesată aici.
Printre criterille de eligibiliate menționăm următoarele: un student poate nominaliza un singur cadru didactic în cadrul acestei ediții (dintre cele care nu au primit deja distincția în alți ani), iar un cadru didactic trebuie să aibă cel puțin gradul universitar de lector/șef de lucrări și să fi fost nominalizat de 3 studenți diferiți (indiferent de anul de studiu, ciclul sau specializarea urmate de aceștia) pentru a trece prin următoarele etape ale procesului de acordare a titlului de Profesor Bologna.
„Până pe 25 martie mai ai timp să nominalizezi profesorul care te inspiră! E timpul să faci echipă cu încă 2 colegi și să-l înscrieți acum pentru titlul de Profesor Bologna! […] Proful tău Tare cum e? Povestește-ne despre el și nominalizează-l, alături de încă 2 colegi, pentru titlul de Profesor Bologna, completând formularul disponibil!”, este mesajul transmis de organizatori.
Pentru mai multe detalii cu privire la inițiativa ANOSR, persoanele interesate pot accesa paginile proiectului menționate anterior, aici și aici, cât și site-ul dedicat.
De asemenea, pentru clarificări sau detalii suplimentare echipa organizatorică poate fi contactată prin e-mail, la adresa office@anosr.ro, sau pe paginile ANOSR.
Încă din anul 2007, titlul de Profesor Bologna se acordă exclusiv de către studenți, în urma unui proces desfășurat etapizat.