Joi, 17 decembrie 2020, Asociația Eurocomunicare, în parteneriat cu Divizia de Diplomație Publică a NATO a organizat, pentru studenții facultăților de comunicare din România, primul concurs studențesc de fact-checking și debunking din România. Universitatea din București a fost reprezentată la eveniment de studenți ai Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării.
În cadrul competiției, două dintre echipele FJSC au cucerit podiumul, clasându-se pe locurile 2 și 3. Astfel, pe locul 2 s-a situat echipa “Don’t Fact With Us!”, formată din studentele Lucie Roulland, Mălina Gîndu și Roberta Ilie, în timp ce locul 3 a fost ocupat de echipa “Truth Seekers”, formată din studenții Alexandru-Ninel Niculae, Paula Pașnicu și Cătălina-Ionela Petrache.
Organizat sub genericul „Dezinformarea, sub lupă” în cadrul proiectului „Technology-driven resilience for countering anti NATO disinformation”, concursul a reunit 10 echipe de câte 3 persoane, care au concurat pentru a identifica știrile false pe baza unui brief și urmând pașii indicați în Handbook-ul de combatere a dezinformării online pregătit în cadrul proiectului „Dezinformarea sub lupă”.
Juriul competiției a fost format din Maria Țoghină, jurnalist Radio România Actualități, prof. univ. dr. Delia Balaban, cadru didactic al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj și conf. univ. dr. Antonio Momoc, decanul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București. FJSC. Evenimentul a fost moderat de lect. Univ. dr. Flavia Durach cadru didactic al Facultății de Comunicare și Relații Publice a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.
Mai multe detalii cu privire la prima ediție a competiției “Fake News Challenge” pot fi accesate aici, iar înregistrarea completă a evenimentului poate fi accesată aici.




