Studenții și masteranzii Universității din București sunt invitați să se înscrie la o nouă ediție a microprogramului CIVIS “Global Awareness”. Termenul-limită de înscriere este 14 ianuarie 2023.
Microprogramul Global Awareness
Acest microprogram, lansat de Universitatea din București, Universitatea Autonomă din Madrid și Universitatea din Tübingen, oferă studenților și masteranzilor CIVIS posibilitatea de a dobândi competențe transdisciplinare în înțelegerea și analiza unor fenomene globale și transfrontaliere. De altfel, identificarea de soluții concrete pentru provocările globale – cum ar fi problemele legate de energie, climă și mediu – reprezintă un obiectiv de bază al Alianței CIVIS.
Cursurile incluse în microprogram oferă cunoștințe aprofundate despre globalizare și procesele transfrontaliere, precum și oportunități de a reflecta asupra interconexiunilor globale în viața de zi cu zi. Acoperind o gamă largă de subiecte și abordări, cursurile oferite în acest program încurajează dezvoltarea competențelor inter- și transdisciplinare și a abilităților de rezolvare a problemelor pentru a face față problemelor sociale, culturale, economice, juridice, politice și ecologice ale perioadei actuale. În acest fel, studenții sunt educați pentru a deveni actori responsabili într-o lume globalizată.
Informații complete privind acest microprogram, precum și formularul de înscriere pot fi accesate aici.
Înregistrarea evenimentului de prezentare a microprogramului, desfășurat la 24 octombrie 2022, este disponibilă aici.
Alte detalii pot fi solicitate la următoarele adrese de e-mail:
- alexandru-mihai.cartis@unibuc.ro (Alexandru-Mihai Carțiș – Universitatea din București)
- pinedo@uam.es (Nadia Fernández de Pinedo – Universitatea Autonomă din Madrid)
- peres-da-silva@uni-tuebingen.de (Glaucia Peres da Silva – Universitatea din Tübingen)
Ce sunt microprogramele CIVIS?
Microprogramele CIVIS permit studenților să combine mai multe cursuri sau module într-o manieră coerentă pentru a-și consolida sau completa programul principal de studii din facultate. Prin alegerea unui microprogram, studenții își pot construi propriul curriculum, cursurile având un caracter transdisciplinar. Microprogramele se adresează studenților de la toate nivelurile de studii (licență, masterat, doctorat).
De ce să participați la un microprogram CIVIS?
Microprogramele oferă studenților acces la:
- module monodisciplinare colaborative;
- teme extracurriculare și competențe transferabile;
- cursuri transdisciplinare pe o temă orientată spre provocări globale.
Studenții își pot construi un traseu flexibil de învățare. În plus, având în vedere că un microprogram este conceput și furnizat în parteneriat cu diferite universități din Alianța CIVIS, aceste opțiuni de mobilitate vor deschide noi experiențe de învățare, pedagogii inovatoare, schimburi culturale, multilingvism și conexiuni cu alți studenți din Alianța CIVIS.
Microprogramele CIVIS permit studenților să combine mai multe cursuri sau module CIVIS într-un singur proces de învățare coerentă, care consolidează sau completează programul lor principal de studiu. Astfel, alegând un microprogram, îți poți construi propriul curriculum într-un singur domeniu CIVIS sau extinzându-ți opțiunile transdisciplinare. Programele sunt organizate pentru studenți de la toate nivelurile (licență, master sau doctorat).
Mai multe informații despre microprogramele CIVIS sunt disponibile aici, iar un scurt clip video poate fi accesat aici.
CIVIS este o Alianță Universitară Europeană care reunește 11 universități membre: Aix-Marseille Université (Franța), Universitatea Națională și Kapodistriană din Atena (Grecia), Universitatea din București (România), Université Libre de Bruxelles (Belgia), Universidad Autónoma de Madrid (Spania), Sapienza Università di Roma (Italia), Universitatea Stockholm (Suedia), Eberhard Karls Universität Tübingen (Germania), Universitatea din Glasgow (Marea Britanie), Universitatea Paris Lodron din Salzburg (Austria) și Universitatea din Lausanne (Elveția). Selectat de Comisia Europeană drept unul dintre primele 17 universități-pilot europene, CIVIS reunește aproximativ o jumătate de milion de studenți și peste 70 000 de membri ai personalului, inclusiv 37 400 de cadre universitare și cercetători.




