Conferențiar la Universitatea din București, Bogdan Suditu este în prezent titularul unor cursuri precum Geografie socială, Geografia Bucureștiului, Introducere în analiza și planificarea urbană, Politici de locuire și gestiunea zonelor rezidențiale. Absolvent al Facultății de Geografie al Universității din București (1997) și al celor doctorale cu lucrarea Mobilitatea rezidențială a populației Municipiului București / Logements, habitants et mobilites residentielles a Bucarest. Enjeux pour le XXIème siècle (2006), conf. univ. dr. Bogdan Suditu este și diplomat al prestigioasei École Nationale d’Administration – ENA, Strasbourg (2010).
În cadrul Premiilor Senatului Universităţii din Bucureşti, conf. univ. dr. Bogdan Suditu a fost distins cu marele premiu pentru Pofesorul Anului 2017 în domeniul Științele Vieții și Pământului, respectiv Profesorul Anului al Universității din București. În cele ce urmează, conf. univ. dr. Bogdan Suditu ne va vorbi despre parcursul său profesional, proiectele sale şi despre învăţământul românesc actual.
Reporter: Cum ați primit nominalizarea de către studenții dvs. la Premiile Senatului Universității din București?
Bogan Suditu: Bună ziua! M-am bucurat că studenții mei s-au gândit la mine ca la un profesor bun! Am apreciat nominalizarea ca o reușită profesională, un semn că interesul și pasiunea mea pentru profesia didactică și pentru geografie au reușit să atragă atenția studenților mei într-un mod pozitiv!
Așa cum am spus și la momentul premierii, dedic acest premiu profesorilor mei din Universitatea din București, atât celor care mi-au fost un bun exemplu, cât și celor de la care am învățat cum să nu fiu în viitor. De asemenea, dedic premiul profesorului Jean-Baptiste Humeau, coordonatorul tezei mele de la Universitatea din Angers (decedat prematur în septembrie 2017), cel care m-a învățat cum să cercetez interdisciplinar și să înțeleg teritoriile și comunitățile, fiind care mi-a transmis crezul său profesional legat de implicarea universitarului în societate și rolul său în producerea și difuzarea de cunoștințe, influențându-mă discret și sprijinindu-mă în a fi cel de azi! Dovadă că orice profesor are Profesorul său!
R.: Ce a însemnat pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu?
B.S.: O responsabilizare și o răsplată la jumătate de drum! Responsabilizare în raport cu studenții cărora ar trebui să continui să le fiu un reper profesional, dar și față de toți colegii mei din Universitate care, cu siguranță, așteaptă ca persoana nominalizată să îndeplinească înaltele standarde profesionale pe care le impune apartenența la corpul profesoral al Universității din București. Premiul l-am apreciat ca o răsplată pentru încercările și reușitele mele de până acum, a recunoașterii faptului că implicarea și interesul de a fi activ și conectat atât la noutățile și realitățile din zona cercetării universitarea, cât și din zona instituțiilor și activităților profesionale specifice domeniului sau a celor din zona societății civile nu sunt degeaba. Sper din tot sufletul că nu este momentul de apogeu al carierei mele și că voi mai avea succese în viitor!
R.: Cum credeți că ar mai putea stimula excelența didactică și de cercetare Universitatea din București?
B.S.: Inițiativa premierii și evidențierii rezultatelor obținute de cadrele didactice, cercetători, doctoranzi și studenți este un excelent impuls pentru a stimula performanța în Universitatea din București. Încurajarea sub diferite forme a deschiderii către exterior și a performanței profesionale (finanțări pentru participări la conferințe în străinătate, premieri la nivelul Universității și al facultăților, promovarea de înalte standarde profesionale pentru concursuri etc.) stimulează obținerea de bune rezultate în domeniul cercetării științifice și implicit recunoașterea rezultatelor profesionale a membrilor comunității academice din Universitate. Excelența didactică este însă mai dificil de stimulat, – problema este valabilă pentru universitățile din întreaga lume – , în contextul în care contractul de muncă al tuturor cadrelor didactice este fundamentat pe activități didactice, nu de cercetare. În acest sens, pentru stimularea excelenței didactice, apreciez ca fiind necesar un modul de formare în domeniul comunicării (academice, didactice, cu publicul larg) și al retoricii.
De asemenea, cred că ieșirea din grupuri formale (catedre și facultăți) și organizarea de dezbateri tematice interdisciplinare, eventual deschise publicului interesat (cu semnificativ caracter științific, dar și de popularizare) ar readuce Universitatea din București la vechea sa poziție de lider și formator de opinii profesionale și civice în societatea românească. Nu vreau să dau exemple, dar eu am crescut având ca repere marii profesori ai universității, buni oratori, implicați în „trebile cetății” și formatori de opinie în România „vremilor” sale cele mai bune! Reamintesc faptul că acum 100 de ani, ministrul instrucției publice era un profesor al Universității din București și, dacă vremurile ar fi normale, așa ar trebui să fie și în prezent!
R.: Ce recomandări aveți pentru viitoarea sesiune a Premiilor Senatului Universității din București?
B.S.: Cred că premiile (categorii, criterii și proceduri) ar trebui mai mult mediatizate prin căile de comunicare internă existente în Universitate, astfel încât cei interesați, cei ce pot face propuneri, cei ce pot evalua și susține candidați să se implice. Astfel, cei mai merituoși pot fi identificați (cu sau fără voia lor), pot fi promovați și recompensați. Pe de altă parte, în multe dintre categorii, ar trebui stabilite câteva criterii de evaluare, astfel încât laureații să fie cu adevărat reprezentativi, iar premiile să devină repere de performanță profesională, așa cum este spre exemplu, Premiul Academiei Române.
R.: Vă rugăm să ne spuneți de ce ați ales să vă realizați doctoratul în cotutelă, mai exact sub îndrumarea concomitentă a unui conducător de doctorat din România și a unui conducător de doctorat din Franța.
B.S.: Cotutela a fost o șansă! Problematica mobilităților rezidențiale nu era deloc cercetată în România și astfel accesul la studiile de specialitate și bibliotecile din Franța a fost un real sprijin, în condițiile în care accesul online la resursele de specialitate nu era așa de facil ca astăzi. Am valorificat oportunitatea de a-l fi cunoscut și colaborat cu profesorul Humeau de la Universitatea din Angers, am reușit să obțin semnarea acordurilor bilaterale necesare, iar apoi am candidat și obținut o bursă de cercetare pusă la dispoziție de Serviciul de Cooperare al Ambasadei Franței. Stagiul doctoral din Franța a fost o mare șansă, care mi-a deschis foarte mult orizonturile profesionale și personale!
R.: Pasionat de partea socială a geografiei, dar și de istoria urbanismului, sunteți titularul cursurilor de Geografia Bucureștiului și Geografie socială. Ce v-a determinat să cercetați aceste domenii? Sunt studenții atrași aceste subiecte?
B.S.: Am fost totdeauna pasionat de geografie. Geografia Socială am descoperit-o grație profesorului Ion Nicolae, titularul anterior al cursului pe care îl predau eu acum. Bucureștiul l-am descoperit treptat după 1992 când am intrat la facultate: mi s-a părut fascinant de la început, cu toate disfuncțiile sale. Cercetările doctorale m-au condus prin toate cartierele și cotloanele sale locuite. Am căutat să înțeleg logicile sociale, economice și spațiale care au condus la varietatea de peisaje construite și sociale în București și nu numai. Interesul pentru istoria urbanismului a venit de la sine, pe măsură ce am citit și m-am documentat în România și Franța despre instituțiile și normele care au determinat în fiecare etapă construcția teritoriilor urbane. Geografia socială, Geografia Bucureștiului, Analiza și planificarea urbană sunt cursuri pe care le predau de câțiva ani și, – întrucât transmit informații dinamice, de actualitate și descifrez în amfiteatru realități cu care studenții se confruntă zi de zi – , am speranța că sunt interesante și atractive pentru studenți. Toți cei care m-au propus pentru premiu mi-au fost studenți, deci pare că nu i-am plictisit foarte tare!
R.: Este Bucureștiul un spațiu enigmatic din punct de vedere geografic? Care este cel mai interesant aspect pe care studenții îl pot descoperi despre București cu ocazia acestui curs?
B.S.: Bucureștiul este un oraș plin de energie, dar care este foarte prost administrat. Este un oraș care, din păcate, deși se dezvoltă accelerat, își risipește resursele și oportunitățile. A avut vremuri mai bune și mai rele. A fost modelat urbanistic după reguli sau mode împrumutate dinspre sud, est sau vest. Amestecul de tipuri de construcții de diferite influențe creează originalitatea și farmecul orașului. La curs explic etapele evoluției spațiale, normele și rolul actorilor urbani, logicile repartiției populației, pe clase sociale și/sau etnii de-a lungul timpului, dinamicile socio-demografice și impactul politicilor de locuire în modelarea acestora, dinamica administrativă a orașului și modelele de guvernanță utilizate, efectele spațiale ale măsurilor de sistematizare comunistă și de urbanism post-comunist etc.
Încerc să descifrez studenților secvențe spațiale și temporale din Bucureștiul de azi, apelând la argumente și informații istorice, de arhitectură, juridice etc. Din păcate, în multe cursuri despre București sau planificare urbană și teritorială, explic mai mult cum ar trebui să funcționeze, nu cum funcționează instituțiile și regulile normale la noi. Încerc să formez un spirit critic în rândul studenților mei, critic bazat pe date, situații și informații reale!
R.: Pentru că faceți parte din echipa MKBT:Make Better, spuneți-ne care sunt proiectele desfășurate alături de colegii dumneavostră.
B.S.: Activitatea mea în MKBT este complementară celei din Universitate și îmi permite să valorific în cercetări aplicate, experiențele profesionale și cunoștințele mele teoretice, prin acțiuni și proiecte la care centrele de cercetare din Universitate nu pot aplica. Rezultate interesante au fost obținute în proiectele de elaborare a strategiei de dezvoltare locală a zonelor urbane marginalizate din Reșița, cel privind dezvoltarea locală și atragerea de investitori în Reșița, în proiectul “No man’s land: locuire informală în comunitățile rome – recunoaștere, responsabilitate și soluții împărtășite“ sau în proiectele ALERT – campanii de documentare, analize de teren și realizare de baze de date urbane GIS în scopul informării și prevenirii pierderilor de vieți omenești în urma unui cutremur de intensitate mare etc.
R.: Am văzut că munca dumneavoastră nu presupune doar cercetare teoretică, ci și studiu de teren. Anul trecut, spre exemplu, ați fost în Valea Corbului alături de Fundația Pact pentru a sprijini demersurile în rezolvarea problemelor de locuire informală. Cât de importantă este munca de teren pentru dumneavoastră și pentru acest domeniu în general?
B.S.: Cercetare în geografie fără studiu în teren nu prea se poate face! Vizitele de teren la Valea Corbului și în multe alte comunități sunt în logica firească a cercetării. Totuși, Valea Corbului are o însemnătate specială: ar putea deveni, dacă proiectul “No man’s land” își va atinge obiectivele, prima comunitate în care se poate testa și aplica reglementarea urbanistică și cadastrală a unei așezări informale. În fapt, în urmă cu peste zece ani, am început să cercetez și să scriu, pentru prima dată în România, articole și rapoarte (coordonam Direcția Politici de Locuire din Ministerul Lucrărilor Publice la acel moment) despre așezările informale. Acum știm că în România sunt peste 64 de mii de gospodării, deci peste 200 de mii locuitori care trăiesc în aceste așezări informale și care, din păcate, continuă să fie ignorați de autoritățile publice cu responsabilități. Și astfel, noi generații pierd startul către o viață normală și demnă!…
Proiectul, în care Fundația PACT este partener cu excelente experiențe, competențe și materie de facilitare comunitară, după etape de analiză de teren, instituțională și normativă, vizează identificarea soluțiilor pentru recunoașterea acestor așezări și luarea măsurilor necesare pentru asigurarea condițiilor de siguranță a locuirii și a unei vieți decente. Proiectul acesta are elemente de planificare teritorială, dar și de geografie socială, zecile de comunități informale identificate având istorii, dinamici și morfologii socio-spațiale diferite. Astfel, prin cercetările de teren, prin interviuri și discuții cu locuitorii, am putut afla informații despre practicile sociale și spațiale ale comunității, respectiv am identificat elemente de detaliu cu privire la organizarea și funcționarea sa, elemente care de la distanță nu ar fi putut fi identificate, chiar și în era digitală.
R.: Care ar fi două dintre cele mai importante proiecte pe care le-ați realizat până acum?
B.S.: Publicarea cercetărilor despre dinamicile rezidențiale, locuire și expansiunea urbană a Bucureștiului le apreciez ca importante reușite profesionale: Bucureștiul în locuințe și locuitori de la începuturi până mai ieri. 1459-1989 (Edit.Compania, 2016); Mobilități și strategii rezidențiale urbane și periurbane. Studiu de caz – București (Editura Universității din Bucuresti, 2011). Apoi, apreciez importante și utile proiectele de identificare, cartare și analiză a stării fizice și a statusului clădirilor monumente istorice, respectiv a imobilelor cu risc seismic clasa I. Aceste proiecte, realizate cu sprijinul studenților de la specializarea Planificare Teritorială, le consider importante, atât sub raport didactic și științific, dar mai ales pentru că au generat pentru prima dată informații concrete, teritorializate și la zi, care pot fundamenta politici publice serioase, despre clădiri importante, despre care vorbește foarte multă lume cu emoție și pasiune.
R.: În cadrul Premiilor Senatului Universității București ați fost distins cu Marele Premiu, cel de Profesorul anului. Pentru mai multe generații de studenți sunteți și veți rămâne un adevărat model și un mentor, datorită profesionalismului, relației stabilite cu studenții dumneavoastră, dar și datorită metodelor moderne de predare. Cum vedeți învățământul românesc actual și care sunt schimbările majore pe care le observați la noile generații în comparație cu cele trecute?
B.S.: Grea întrebare, serioasă responsabilitate! Cred că învățământul românesc este într-o etapă de reașezare care, din păcate, nu se mai termină: suntem în competiție noi cu noi, universități între universități, vânători de puncte versus creatori de valoare adăugată durabilă, cercetători care publică doar articole pentru lumea anglofonă a cercetării versus cercetători care riscă publicații pentru publicul interesat din România etc. Greu de găsit calea cea dreaptă acum! Mă preocupă foarte mult rolul învățământului în raport cu realitățile economice și piața muncii din România. Nu sunt un profesor preocupat atât de mult de propriul “indice Hirsch” (care contează însă pentru buna poziționarea a Universității în ierarhiile naționale și internaționale…), cât mai ales de utilitatea muncii sale. L-aș cita pe generalul de Gaulle, apropos de întrebarea dvs., care spunea “Cercetători care caută, găsim destui! Cercetători care găsesc, căutăm noi!”. În franceză are mai multă rimă: “Des chercheurs qui cherchent, on en trouve; des chercheurs qui trouvent, on en cherche”. Tocmai de aceea cred și militez pentru ca învățământul universitar să fie racordat la realitățile sociale și economice din jur, să nu coboare standardele din interese populiste, dar să fie și activ și ofensiv pe piața muncii, nu să se lase dirijat de aceasta!
Sufăr enorm când văd câtă ignoranță și lipsă de respect față de lege și normalitate arată autoritățile publice centrale și locale atunci când vorbim despre planificare teritorială, domeniu în care în toate statele lumii geografii sunt foarte implicați, iar în România acest lucru se întâmplă doar accidental. Tocmai de aceea cred că Universitatea din București trebuie să-și afirme cu mai multă tărie rolul de reper în organizarea vieții Cetății și să facă un lobby permanent pentru a trezi conștiințe care să înțeleagă relația dintre nevoile societății și oferta de educație/formare (indiferent că provine din UB sau din alte instituții de învățământ superior de calitate din România). Din păcate, deși este nevoie de abilitățile și cunoștințele studenților noștri, instituțiile publice – cel mai mare potențial angajator al absolvenților de geografie, planificare teritorială, mediu din prezent, rareori fac apel la competența lor, chiar dacă realitățile curente (dezvoltare urbană/priurbană haotică, riscuri naturale și antropice, disparități socio-economice regionale etc.) demonstrează nevoia de profesioniști în domeniile gestiunii și planificării teritoriale în România. Studenții sunt din ce în ce mai pragmatici. Mult mai pragmatici decât eram noi acum 20 de ani. Participă la activitățile didactice și practice, realizează temele și rapoartele solicitate, citesc mai puțin și au foarte bune deprinderi și cunoștințe de GIS sau alte sisteme de analize statistice și/sau spațiale. Foarte mulți au abilități și orientare către cercetare aplicată, iar cei mai mulți au competențe geo-informatice care i-ar califica să lucreze în instituții de specialitate. Din discuțiile avute cu unii dintre ei, după absolvire, rezultă că au o mare flexibilitate în a-și găsi un loc de muncă valorizant!
R.: Care credeți că este secretul unei relații bune între profesor și student, ținând cont de faptul că în mediul universitar nivelul informațional crește, rigorile academice sunt esențiale și gradul de dificultate al unor materii este ridicat?
B.S.: Cred că dacă un profesor își cunoaște materia, citește permanent și este la zi cu noutățile din domeniu, dar este și activ în relația cu realitățile profesionale din jur are toate șansele să aibă o bună relației cu studenții săi. Mai trebuie să acceptăm schimbările de generații, de interese și priorități în viața din jur, de noile realități profesionale și oportunități pe care domeniul le oferă. Oricum, trebuie să fim riguroși profesional și să nu coborâm standardele (de formare, educare, comportamentale) doar de dragul de a fi populari. Și mai cred că relația funcționează bine dacă dialogăm și acceptăm că fiecare putem învăța de la celălalt, că nu suntem deținătorii adevărului absolut și că activitatea în Universitate a trecut de la etapa de furnizori de cunoștințe, la cea de creatori de cunoștințe.
Dacă pe studenții noștri îi vom învăța cum să învețe, unde să caute informațiile, care este nivelul cunoașterii științifice și aplicative în domeniu, respectiv dacă îi vom forma să fie riguroși și obiectiv-critici, cred că viitorul lor și al nostru îl putem privi cu mai mult optimism!
R.: În încheiere, v-aș ruga să ne spuneți cât de importante considerați că sunt premiile și distincțiile pentru parcursul profesional al unui profesor și cercetător.
B.S.: Sunt foarte importante! Premiile sunt repere ale evoluției și performanței, ale recunoașterii competenței, interesului și profesionalismului într-un anumit domeniu, toate concurând la crearea de repere profesionale pentru lumea în care trăim și ne desfășurăm activitatea. Un premiu onorează, dar și obligă la un anumit comportament profesional și civic! Tocmai de aceea mă simt foarte onorat și responsabilizat de marea onoare ce mi s-a făcut prin acordarea marelui premiu de Profesorul Anului de către Universitatea din București.
R.: Vă mulţumim pentru răspunsurile oferite şi vă dorim mult succes în parcursul dumneavoastră profesional şi în activitatea didactică!