Cadru didactic în cadrul Departamentului de Fiziologie Animală și Biofizică al Facultății de Biologie, prof. univ. dr. Alexandru Babeș este co-autor la peste 25 de lucrări publicate în reviste de specialitate cotate ISI, printre care Nature, Nature Medicine, Nature Communications sau Journal of Neuroscience. În plus, este autorul monografiei de specialitate „Fiziologia și fiziopatologia canalelor ionice”, apărută în anul 2007 la editura „Ars Docendi” a Universității din București.
Președinte al Consiliului Național al Cercetării Științifice (CNCS) în perioada 2011-2013 și evaluator pentru Comisia Europeană în Programul “Marie Curie Actions”, prof. Babeș a realizat multiple cercetări cu privire la fiziologia şi farmacologia canalelor ionice, precum și studii asupra mecanismelor celulare și moleculare ale nocicepției (perceperea stimulilor care evocă senzații dureroase) la nivelul sistemului nervos periferic al mamiferelor.
În cadrul primei gale a Premiilor Senatului Universității din București, prof. univ. dr. Alexandru Babeș a primit Marele Premiu pentru „cel mai prestigios articol din domeniul științelor vieții și pământului”. Publicația care i-a adus premiul este Photosensitization of TRPA1 and TRPV1 by 7-dehydrocholesterol: implications for the Smith–Lemli–Opitz syndrome, articol care descrie rezultatele unui demers experimental încadrabil în cercetarea fundamentală.
Mai multe detalii despre cercetările și provocările din cariera unui cercetător, dar și despre experiența profesională și experiențele de viață prin care a trecut, le vom afla chiar de la prof. univ. dr. Alexandru Babeș.
Reporter: Ce v-a motivat să concurați la Premiile Senatului Universității din București?
Alexandru Babeș: Am dorit să fac cunoscute rezultatele cercetării din laboratorul nostru, în primul rând studenților care urmăresc viața intelectuală a Universității, dar și colegilor din alte domenii. Am sentimentul că reușitele cercetătorilor din științele exacte sunt mai puțin diseminate decât cele ale colegilor din domeniile socio-umane, probabil din cauza obstacolelor de înțelegere puse de limbajul tehnic de specialitate.
R: Cum credeți că ar mai putea stimula excelența didactică și de cercetare Universitatea din București?
A.B.: Cred că Premiile Senatului sunt un bun vehicul de mediatizare a rezultatelor cercetării. Știu, de asemenea, că există inițiative de sprijinire a tinerilor cercetători prin competiții de proiecte de cercetare, inițiate de ICUB. Se pot găsi și alte instrumente pentru stimularea excelenței în cercetare: de exemplu prin atribuirea cu prioritate a burselor doctorale conducătorilor de doctorat care au obținut rezultate valoroase la nivel internațional în ultimii ani. O altă modalitate ar putea consta în reducerea normei didactice a celor implicați în activitatea de cercetare și care au rezultate de excepție și vizibilitate internațională semnificativă. În orice caz, în ultimii ani Universitatea din București a început să arate o preocupare constantă pentru creșterea producției științifice de calitate internațională, ceea ce nu poate decât să mă motiveze.
R: În cadrul primei gale a Premiilor Senatului Universității din București ați obținut distincția pentru Cel mai prestigios articol. Ce a însemnat pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu?
A.B.: Vă mărturisesc că nu știu exact cât de mare a fost competiția pentru acest premiu, dar îl percep ca pe o formă de recunoaștere a unui efort care a durat mai bine de un an și care a rezultat într-un articol publicat în revista Pain, situată pe primul loc între revistele din domeniul Anesthesiology, conform scorului de influență. Este, în primul rând, recunoașterea unui efort colectiv, la care au participat atât colegi din grupul nostru de cercetare (dr. Tudor Selescu, dr. Cosmin Ciotu), cât și colegi din Germania și Austria.
R.: Pentru a înțelege mai bine esența studiului care a stat la baza redactării articolului „Photosensitization of TRPA1 and TRPV1 by 7-dehydrocholesterol: implications for the Smith–Lemli–Opitz syndrome”, ne puteți descrie, în linii mari, rezultatele acestuia? Ce inovații au fost dezvoltate în urma acestuia?
A.B.: Articolul premiat descrie rezultatele unui demers experimental încadrabil în cercetarea fundamentală. Această boală genetica rară, SLOS, se datorează unor mutații care diminuează funcția unei enzime implicate în biosinteza colesterolului. Urmarea acestui deficit este un nivel scăzut de colesterol în plasma sangvină și în țesuturi, dar și acumularea în organism a precursorului 7-dehidrocolesterol. Manifestările severe ale bolii se datorează în principal deficitului de colesterol și constau în malformații fetale, dar este cunoscut și faptul că gravitatea simptomelor poate varia foarte mult de la un pacient la altul. Una dintre problemele cu care se confruntă acești pacienți este fotosensibilitatea cutanată, ceea ce înseamnă că expunerea la lumina zilei, fie și doar pentru câteva minute, produce durere, prurit și leziuni ale pielii. Cauza acestor manifestări era complet necunoscută. Experimentele noastre au identificat mecanismele celulare responsabile de această fotosensibilitate și au dus la identificarea unor ținte moleculare în abordarea terapeutică a bolii. Rezultatele noastre nu constau într-un beneficiu clinic direct și imediat, ci doar deschid un drum la capătul căruia foarte probabil se vor găsi formule de tratament care să amelioreze starea acestor pacienți. Este de menționat faptul că aceste ținte moleculare pe care noi le-am identificat sunt implicate și în alte patologii ale durerii, și se lucrează intens la producerea unor medicamente care să blocheze activitatea acestor molecule, unele dintre aceste substanțe aflându-se deja în testare clinică.
R.: De ce ați ales să analizați Sindromul Smith–Lemli–Opitz? Ce v-a determinat să alegeți defectele sintezei colesterolului și nu altceva?
A.B.: În ultimii ani mi-au atras atenția bolile genetice asociate cu fotosensibilitatea cutanată. Împreună cu grupul de la Institutul de Fiziologie al Universității din Erlangen, condus de prof. Peter Reeh, cu care colaborez de mai bine de 10 ani, am inițiat o serie de proiecte care țintesc elucidarea cauzelor acestor forme de fotosensibilitate. În urmă cu doi ani am publicat în revista Journal of Neuroscience un articol în care am clarificat mecanismul de producere a fotosensibilității într-un set de boli genetice asociate cu defecte în biosinteza hemului, așa numitele porfirii cutanate. Există și intervenții clinice bazate pe fotosensibilizarea deliberată a unui țesut patologic, care poate fi apoi distrus prin iluminare: așa–numita terapie fotodinamică cu care se tratează o serie de leziuni pre-canceroase, cum ar fi keratoza actinică. Și în acest caz pacienții se plâng de durere intensă la iluminare, adesea fiind nevoiți sa întrerupă tratamentul. Cercetările noastre, realizate în colaborare cu grupul de la Erlangen, au identificat mecanismele răspunzătoare de aceste efecte nedorite ale terapiei. În concluzie, aș spune că în ultimii ani am dezvoltat o strategie experimentală de studiu a reacțiilor patologice la iluminare, reacții care fac parte și din spectrul de simptome al SLOS.
R.: Considerați că rezultatele studiului prezentat în articol vor sta la baza dezvoltării unor noi tratamente pentru Sindromul Smith–Lemli–Opitz?
A.B.: Așa cum am menționat și mai devreme, studiul nostru este unul de cercetare fundamentală, deci nu pot să afirm cu certitudine că foarte curând va produce și efecte concrete în clinică. Dar cred că ar trebui să acceptam că nu poate exista cercetare aplicativă fără un substrat fundamental, că nu putem găsi soluții terapeutice fără a înțelege mai întâi complexitatea mecanismelor de semnalizare celulară. În România se practică de ceva vreme o dihotomie nefastă între cercetarea fundamentală și cea aplicativă, și se tot insistă pe încurajarea exclusiv a acesteia din urma în speranța naivă că vor rezulta de aici soluții pentru toate problemele societății. Nu există țară cu reușite în inovare și dezvoltare care să nu aibă și cercetare fundamentală de mare performanță. Iar adesea linia de demarcație între cele două domenii nu este chiar atât de ușor de trasat: așa cum spunea Louis Pasteur, nu există știință aplicată, ci doar aplicații ale științei.
R.: Sunteți, începând din 2005, conducătorul grupului de Neurofiziologie senzorială din cadrul Departamentului de Anatomie, Fiziologie şi Biofizică al Facultății de Biologie. Care sunt obiectivele urmărite de acesta? Ce studiază acest grup?
A.B.: Laboratorul nostru se ocupă de modul în care anumite populații de neuroni senzitivi detectează stimulii termici și dureroși, adică variațiile temperaturii ambientale sau stimulii care produc sau pot produce leziuni tisulare. În ultimii ani au fost identificate o serie de molecule exprimate de terminațiile acestor neuroni, responsabile de inițierea și de transmiterea semnalelor pentru a fi apoi recepționate și interpretate de sistemul nervos central. Ne interesează felul în care aceste molecule răspund la stimuli specifici, cum ar fi răcirea sau prezența unor agenți chimici iritanți. În anumite patologii, cum ar fi diabetul, exprimarea și activitatea acestor molecule suferă alterări semnificative, responsabile de instalarea durerii cronice. Folosind modele celulare și tehnici moderne de investigație (electrofiziologice sau optice), încercăm să înțelegem cum se petrec aceste alterări și astfel să deschidem drumul către eventuale strategii terapeutice.
R.: De asemenea, în 2000-2001, ați fost cercetător asociat la Departamentul „Sobell” al Institutului de Neurologie al University College Londra, iar între 2003 și 2005, cercetător invitat la Instituto de Neurociencias, Universidad Miguel Hernandez de Alicante, Spania. Ce ne puteți spune despre aceste două experiențe internaționale?
A.B.: Am beneficiat de aceste stagii în timpul doctoratului și în perioada imediat post-doctorală și, ca orice stagiu într-o instituție de tradiție în cercetare, mi-au fost utile nu neapărat prin acumularea unor tehnici experimentale, cât mai ales prin deprinderea unor abordări intelectuale, a unui mod de a face știință. Impactul cel mai mare în munca mea l-a avut însă, fără niciun dubiu, bursa post-doctorală Alexander von Humboldt care mi-a permis să lucrez timp de un an la Institutul de Fiziologie din Erlangen și să descopăr un model științific demn de urmat, în persoana prof. Peter Reeh, un om de mare caracter și generozitate intelectuală. Bursa Humboldt nu este un moment punctual, ci confirmă apartenența la o familie, la un mod de a produce și de a comunica știința. E o mare bucurie faptul că beneficiez de mai bine de 10 ani de sprijin constant din partea fundației Humboldt.
R.: Există, în cariera dumneavoastră, un moment pe care îl considerați a fi un impuls pentru evoluția dvs. profesională? Considerați că inițiative precum Premiile Senatului Universității din București influențează parcursul profesional al laureaților și motivează, atât mediul academic, cât și cel științific, la noi inovații?
A.B.: Am vorbit mai devreme despre bursa Humboldt, un moment esențial pentru deprinderea abilității de a conduce un grup de cercetare. Înainte de asta, aș menționa inițierea în Fiziologie și Neuroștiințe, în momentul în care am fost primit în departamentul condus de doamna profesoară Maria-Luiza Flonta (coincidența face că și doamna profesoară Flonta se află printre premianții din acest an ai Senatului UB). Un alt moment important în formarea mea științifică a fost lucrul sub conducerea prof. Gordon Reid, un cercetător scoțian care a creat o adevărată Școală de Fiziologie Senzorială la Facultatea de Biologie, între 1997 și 2005. Legat de Premiile Senatului, cred că reprezintă un demers interesant și motivant pentru comunitatea UB.
R.: În loc de încheiere, un mesaj pentru organizatori.
A.B.: Vă felicit pentru inițiativă, sper să devina o tradiție a Universității din București.
Postări asemănătoare:
Prof. univ. dr. Liviu Franga participă la conferința națională ,,Itinera Ovidiana” de la Universitatea ,,Ovidius” din Constanța
„În ultimii ani, prin diverse forme de premiere, UB a stimulat atât actul didactic, cât și cercetarea de calitate” – interviu cu prof. univ. dr. Daniel Bulacu
Universitatea din București organizează selecție a unui partener privat pentru un proiect în cadrul Axei prioritare 3 din POCU – Locuri de muncă pentru toți, OS 3.7 – “Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil nonagricol din zona urbană”
Primul program masteral de „Economie Comportamentală” din România, laureat în cadrul Premiilor Senatului Universității din București – interviu cu conf. univ. dr. Rodica Ianole și prof. univ. dr. Elena Druică
