Universitatea din București, prin UNIHUB – Societatea Antreprenorială Studențească, anunță lansarea celei de-a doua ediții a concursului de planuri de afaceri „Startup EcoHub”, desfășurat în cadrul proiectului „Studenții și absolvenții UB – antreprenori de succes, antreprenori sustenabili (SMARTBUSINESS)”, finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională (CNFIS-FDI-2025-F-0256).
Competiția se adresează studenților Universității din București și are ca obiectiv stimularea inițiativelor antreprenoriale sustenabile, cu accent pe inovația în domeniile mediului, climei, energiei, economiei circulare și bioeconomiei. Participanții sunt invitați să elaboreze planuri de afaceri în conformitate cu modelul Lean Start-up, urmând o structură clar definită în regulamentul competiției.
Cele mai bune patru planuri de afaceri vor fi premiate cu o vizită de studiu la conferința internațională ECOMONDO, care va avea loc în perioada 4 – 7 noiembrie 2025, la Rimini, Italia.
ECOMONDO este unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate tehnologiilor verzi și dezvoltării durabile, oferind participanților oportunitatea de a interacționa cu experți internaționali și de a explora cele mai recente tendințe în antreprenoriatul sustenabil.
Concursul se desfășoară în perioada 17 iulie – 14 septembrie 2025, iar planurile de afaceri pot fi transmise pe adresa de email unihub@unibuc.ro. Evaluarea proiectelor va avea loc pe 15 septembrie, iar rezultatele finale vor fi comunicate pe 17 septembrie. Studenții desemnați câștigători vor semna documentele necesare deplasării în perioada 18–19 septembrie.
Prin această inițiativă, Universitatea din București își reafirmă angajamentul față de promovarea culturii antreprenoriale și a dezvoltării durabile în rândul studenților săi, oferindu-le oportunități concrete de formare, afirmare și conectare la rețele internaționale de inovație.
Pentru mai multe informații, cei interesați pot accesa regulamentul complet al competiției aici: https://hub.unibuc.ro/concurs-de-planuri-de-afaceri-startup-ecohub-editia-a-ii-a/.




