Universitatea din București va acorda titlul de Doctor Honoris Causa profesoarei Barbara Cassin, una dintre cele mai influente femei din lumea filosofiei mondiale

Universitatea din București va acorda titlul de Doctor Honoris Causa profesoarei Barbara Cassin, una dintre cele mai influente femei din lumea filosofiei mondiale

Universitatea din București va acorda, în cadrul unei ceremonii care se va desfășura joi, 10 octombrie 2024, distincția de Doctor Honoris Causa profesoarei Barbara Cassin, una dintre cele mai influente femei din lumea filosofiei mondiale. Evenimentul de acordare a înaltei distincții va avea loc începând cu ora 14:30, în Sala Senatului Universității din București (Șoseaua Panduri nr. 90, București).

Președinte al Consiliului Administrativ al Collège International de Philosophie, profesoara Barbara Cassin a marcat la nivel mondial dezvoltarea filosofiei, dar și a filologiei prin lucrări de impact global, cu efecte asupra disciplinelor conexe din aria științelor umaniste și a științelor sociale în egală măsură.

Este coordonatoarea „Vocabularului European al Filosofiilor, lucrare care a reunit, în 10 ani de muncă, un colectiv de peste 150 de experți, acoperind aproximativ 15 limbi europene, în care peste 4.000 de termeni specifici sunt analizați etimologic, istoric și disciplinar. Două dintre lucrările importante ale Barbarei Cassin au fost traduse în limba română: „Vocabularul european al filosofiilor” (fr. Vocabulaire européen des philosophies), traducere coordonată de Anca Vasiliu și Alexander Baumgarten, (Polirom, 2020) și „Elogiul traducerii” (fr. Éloge de la traduction), tradus de Bogdan Ghiu (TACT, 2024).

De asemenea, profesoara Barbara Cassin este una dintre vocile notabile din mediul științelor umaniste care militează pentru a înțelege subtilitatea fiecărei limbi în a propune o gândire filosofică aparte și pentru conștientizarea orizonturilor de intraductibilitate specifice. Este membră a delegației franceze la UNESCO, care i-a încredințat, în 2009, responsabilitatea dezvoltării unei rețele a femeilor din filosofie. De altfel, de formație profesională elenistă și germanistă, profesoara Barbara Cassin a investit întreaga sa carieră în evaluarea rolului pe care traducerile textelor filosofice îl au în înțelegerea diferențelor culturale dintre societăți, iar cercetările sale au adus o contribuție excepțională în sfera filosofiei limbajului, observând îndeaproape impactul relației dintre multilingvism și multiculturalism.

Profesoara Barbara Cassin a primit, în 2012, din partea Academiei Franceze, Marele Premiu pentru Filosofie (Grand Prix de Philosophie), a devenit cetățean de onoare al orașului São Paulo, Brazilia, și a fost decorată în gradul de cavaler al Legiunii de Onoare a Republicii Franceze (Légion d’honneur) în 2014. În 2018 a fost aleasă membră a Academiei Franceze și a devenit a cincea femeie care a primit medalia de aur din partea Centrului Național Francez de Cercetări Științifice.

Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității din București profesoarei Barbara Cassin este un semn de recunoaștere a prestigioasei sale activități științifice la nivel internațional.

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services