Joi, 28 mai 2026, Asociația Security Studies and World Politics (SSWP), în parteneriat cu Universitatea din București cea de-a treia ediție a conferinței internaționale Youth, Politics, European Leadership (YPEL 2026). Evenimentul va avea loc începând cu ora 10:00 la Rectoratul Universității din București (Șoseaua Panduri 90).
Persoanele interesate să participe la eveniment sunt invitate să completeze formularul de înscriere disponibil AICI. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, accesul participanților fiind realizat în urma unui proces de selecție.
Evenimentul reunește tineri, cadre universitare, diplomați, experți și reprezentanți ai instituțiilor europene, într-un dialog dedicat viitorului Uniunii Europene pe fondul unui context internațional marcat de transformări geopolitice, competiție economică, dezvoltare tehnologică accelerată și presiuni asupra instituțiilor democratice.
Tema ediției din 2026 „Europe 2026: Enlargement, Security and Competitiveness in a Changing World” propune o analiză a modului în care Uniunea Europeană își redefinește prioritățile strategice în materie de extindere, securitate, competitivitate economică și reziliență democratică.
La eveniment vor lua cuvântul prof. univ. dr. Lucian Ciolan, Prorector UB pentru Proiecte de Dezvoltare și Învățare Continuă, lect. univ. dr. Oana Suciu, prodecană a Facultății de Științe Politice a Universității din București, Dan Drăghia – lector universitar, doctor, Facultatea de Științe Politice, a Universității din București și cercetător la Institutul European din România și Adrian Bantaș, lector universitar, doctor de la Facultatea de Științe Politice a UB.
Totodată, la conferință și-au anunțat participarea și Markus Teglas – Adjunctul șefului misiunii, Ambasada Germaniei în România, Dan Barna – Membru al Parlamentului European, vicepreședinte al Delegației la Comitetul Parlamentar de Asociere UE–Moldova, Vasile Dîncu – Membru al Parlamentului European, vicepreședinte al Subcomisiei pentru Securitate și Apărare, fost ministru al apărării naționale al României, Alina Gârbea – Secretar de stat, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene al României.
Agenda completă a evenimentului poate fi consultată AICI.
„Într-un moment în care Europa se confruntă cu transformări structurale majore, dialogul dintre mediul academic, instituțiile europene și tineri devine esențial pentru înțelegerea direcției în care se îndreaptă proiectul european”, a declarat Victoria Miruna Ghițulete, președinte și fondator SSWP.
Conform organizatorilor, YPEL 2026 urmărește consolidarea punții dintre cercetarea academică și elaborarea politicilor europene, oferind tinerei generații o platformă de dezbatere la nivel înalt pe teme de afaceri europene și politici publice.
Despre YPEL
Youth, Politics, European Leadership (YPEL) este evenimentul internațional anual al Asociației SSWP dedicat dezbaterilor privind viitorul Europei și rolul noii generații în construirea acestuia. Prin formatul său, conferința aduce împreună tineri, diplomați, cercetători, experți și reprezentanți ai instituțiilor europene, creând condițiile unui dialog autentic.
Despre SSWP
Security Studies and World Politics (SSWP) este o organizație neguvernamentală fondată în 2024, în cadrul Facultății de Științe Politice a Universității din București. Misiunea sa este formarea unei noi generații de lideri responsabili, capabili să răspundă provocărilor lumii contemporane și să contribuie la consolidarea democrației și la modernizarea societății.
Mai multe informații despre SSWP sunt disponibile AICI.




