Invitație la dezbaterea „Rolul negocierii în soluționarea conflictelor” organizată de Facultatea de Drept a Universității din București

Invitație la dezbaterea „Rolul negocierii în soluționarea conflictelor” organizată de Facultatea de Drept a Universității din București

Pe data de 21 mai 2025, Facultatea de Drept a Universității din București, cu sprijinul Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR), Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (INPPA), Camerei Notarilor Publici București și editurii Hamangiu, organizează dezbaterea Rolul negocierii în soluționarea conflictelor, cu ocazia lansării cărții Negocierea contractelor – de la teorie la practică.

Dezbaterea se va organiza în Aula Magna a Palatului Facultății de Drept a UB (Bd. Mihail Kogălniceanu 36-46, sector 5, București), începând cu ora 15:00.

Moderatorul evenimentului va fi conf. univ. dr. Claudiu Buglea, cadru didactic la Facultatea de Drept a UB specializat în Dreptul comerțului și Președinte al Senatului Universității din București.

La dezbatere sunt așteptați să participe prof. univ. dr. Marian Preda, Rectorul Universității din București, cadru didactic la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, cât și prof. univ. dr. Daniel David, Ministru al Educației și Cercetării, director fondator al Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie, care vor ține o alocuțiune în cadrul acestei dezbateri. 

De asemenea, vor avea intervenții prof. univ. dr. Răzvan Dincă, decanul Facultății de Drept a UB; prof. univ. dr. Traian Briciu, cadru didactic la Facultatea de Drept a UB; prof. univ. dr. Dan Oancea, cadru didactic la Facultatea de Drept a UB; conf. univ. dr. Paul Pop, Prodecan al Facultății de Drept a UB; dr. Laura Badiu; prof. univ. dr. Dan Andrei Popescu, cadru didactic la Facultatea de Drept a Universității Bàbes Bolyai Cluj-Napoca; prof. univ. dr. Adriana Almășan, cadru didactic la Facultatea de Drept a UB.

Acest eveniment reprezintă contribuția comunității academice a Facultății de Drept a UB la o temă de actualitate și relevanță socială: modalități armonioase, empatice și eficiente economic de soluționare a conflictelor, într-o epocă în care negocierea devine un instrument esențial al dialogului și coexistenței.

Evenimentul este adresat întregii comunități a Universității din București, inclusiv facultăților din sfera științelor sociale, și își propune să creeze un spațiu comun de reflecție și schimb de idei între teoreticieni și practicieni, cu deschidere spre mediul profesional și de afaceri din România.

Despre dezbatere

Negocierea este activitatea prin care obținem de la cineva un lucru pe care ni-l dorim, dând în schimb ceva ce își dorește acea persoană. Negocierea este soluția armonioasă prin care se creează punți comunicaționale și relaționale care facilitează pacea și prosperitatea. Nicicând, în istoria omenirii, negocierea nu a fost mai importantă.

Popoarele care fac comerț între ele nu se războiesc între ele. De asemenea, aceasta este menită să facă viața mai ușoară. Oricine poate negocia, aproape orice are caracter negociabil, succesul rezultând din buna pregătire. Ceea ce un negociator priceput obține, adesea, pare neobtenabil din perspectiva unui novice.

Aceasta dezbatere reprezintă contribuția Facultății de Drept a Universității din București, împreună cu Uniunea Națională a Barourilor din România, Institutul Național Pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, precum și Camera Notarilor Publici București la cel mai important subiect în conversația societății contemporane, și anume, cum se pot rezolva conflictele e manieră armonioasă, empatică și eficientă economic.

Dezbaterea va fi urmată de lansarea cărții Negocierea contractelor – de la teorie la practică, coordonată de prof. univ. dr. Adriana Almășan, cadru didactic la Facultatea de Drept a UB.

Despre volum

”Negocierea contractelor – de la teorie la practică” este cea mai complexă lucrare scrisă în limba română despre negociere și se adresează, în special, celor care tratează contracte, precum: negociatori profesioniști, oameni de afaceri sau funcționari publici care încheie contracte în activitatea curentă, juriști și specialiști tehnici care acordă asistență la formarea contractelor, dar și celor care negocieză ocazional, ori care se formează în profil economic, juridic, de administrație, și care doresc să maximizeze rezultatele obținute pe această cale.

Cartea este construită în așa fel încât să explice accesibil conceptele fundamentale, dar și pe cele mai sofisticate, într-o structură organizată în părți și capitole. Părțile din care este compusă cartea pot fi grupate în două mari secțiuni, primele șapte titluri intrând sub umbrela practicilor de negociere, ultimele trei privind regulile de drept care se aplică negocierii.

Structurate în zece părți, cele patruzeci de capitole ale cărții prezintă fiecare subiect într-o amploare fără precedent în literatura dedicată negocierii.

Evenimentul formează obiectul procedurii de aprobare în principiu de către Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (INPPA). Conferința este inclusă și în programul de pregătire și perfecționare continuă a avocaților.

Punctele de pregătire profesională se vor acorda după încheierea conferinței, în baza prevederilor Metodologiei de recunoaștere a activităților de pregătire profesională continuă, aprobată de Consiliul UNBR.

Prin urmare, participanții avocați sunt rugați să completeze în prealabil formularul de AICI

Volumul ”Negocierea contractelor – de la teorie la practică” va fi vândut la un preț special în ziua evenimentului.

Întregul eveniment va fi înregistrat video, motiv pentru care cei ce doresc să vină sunt rugați să fie prezenți în sală la ora de începere a evenimentului.

Mai multe informații cu privire la acest eveniment sunt disponibile pe site-ul Facultății de Drept a UB AICI.

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services