Profesorii și doctoranzii UB, invitați să aplice la cea de-a opta ediție a Burselor ANIS

Profesorii și doctoranzii UB, invitați să aplice la cea de-a opta ediție a Burselor ANIS

Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) lansează cea de-a opta ediție a programului Bursele ANIS, un demers dedicat susținerii cadrelor didactice tinere care transformă educația prin tehnologie și metode inovatoare de predare.

Programul se adresează titularilor de curs, asistenților universitari și doctoranzilor care integrează tehnologii de vârf și abordări pedagogice moderne în cadrul cursurilor și laboratoarelor universitare. Fiecare proiect selectat va fi recompensat cu o bursă în valoare de 5.000 de euro.

Astfel, profesorii și doctoranzii UB sunt invitați să aplice în perioada 1 – 23 septembrie 2025.

În acest sens, organizatorii pun la dispoziție joi, 26 iunie 2025, o sesiune online de informare, care oferă viitorilor participanți ocazia de a interacționa direct cu foștii bursieri, membri ai comitetului de evaluare și reprezentanți ANIS. Vor fi abordate toate aspectele relevante privind înscrierea și criteriile de selecție. Formularul de înscriere este disponibil aici.

Candidații pot propune proiecte în următoarele arii (cu posibilitatea actualizării categoriilor până în august 2025):

Big Data

Cybersecurity

Inteligență artificială / Machine Learning

Internet of Things

Cloud Computing

Teach for ALL – cursuri care utilizează tehnologia în facultăți non-IT

Criterii de eligibilitate

Participanții trebuie:

Să aibă cel mult 40 de ani;

Să fie titulari de curs, asistenți universitari sau doctoranzi;

Să integreze tehnologii noi și metode inovatoare în cursurile sau laboratoarele din anul universitar 2025-2026;

Să propună cursuri / laboratoare noi sau actualizate semnificativ (≥50% în 2025 sau ≥60% în ultimii 2 ani).

Proiectele selectate în prima fază de evaluare vor trece printr-o etapă de interviu cu comitetul de evaluare, înainte de gala finală, care va avea loc pe 12 noiembrie 2025

„Într-o lume în care tehnologia evoluează exponențial, este esențial ca și sistemul educațional să țină pasul – nu doar prin conținut, ci și prin metodele prin care acesta este livrat. Bursele ANIS reprezintă o investiție strategică în formarea unei noi generații de profesioniști, capabili să contribuie activ la transformarea digitală a României. Susținând cadrele didactice tinere care integrează inovația în procesul de predare, contribuim la dezvoltarea unor competențe relevante pentru viitor și încurajăm o cultură academică orientată spre performanță, adaptabilitate și colaborare cu mediul de business”  a subliniat Corina Vasile, Director Executiv ANIS.

De-a lungul celor șapte ediții anterioare, 82 de proiecte din 51 de facultăți (21 de centre universitare) au fost susținute prin granturi în valoare totală de 410.000 de euro. Programul a devenit o platformă strategică de colaborare între mediul academic și industria tech.

Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) este asociația reprezentativă a industriei de IT din România. ANIS are peste 150 de companii membre, este un promotor al digitalizării și reprezintă interesele industriei de IT de 25 de ani, fiind un partener de dialog credibil care poate contribui la crearea de politici publice care să faciliteze valorificarea tehnologiei pentru dezvoltarea socio-economică.

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services