Platforma ArchaeoSciences a Institutului de Cercetare al Universității din București (ICUB), în colaborare cu Biblioteca Academiei Române, XpectralTek, Global Sources și partenerii, vă invită la un seminar practic XpeCAM despre imagistica spectrală a artefactelor.
Intitulat “Unveiling the Invisible: Where Heritage Meets Technology”, evenimentul va avea loc pe 27 octombrie 2025, la Biblioteca Academiei Române, Sala de lectură (Calea Victoriei 125, București).
Descoperiți cum imagistica spectrală de ultimă oră transformă conservarea și înțelegerea patrimoniului cultural
Prezentarea și demonstrația live vor fi realizate de Dr. Antonio Cardoso, co-fondator al XpectralTek. Printre elementele de referință din program se numără studii de caz reale, cum ar fi cel mai valoros manuscris grecesc din Colecția Bibliotecii Academiei Române, demonstrații live și discuții despre viitorul științei și tehnologiei dedicate patrimoniului.
Puncte cheie din program:
- Seminar: Principiile și impactul imagisticii spectrale
- Prezentare: Soluția XpeCAM
- Demonstrație practică (Hands-on Demonstration)
- Discuții pe tema: Tehnologie, patrimoniu și viitor
Programul integral poate fi accesat aici.
Înregistrarea prealabilă este necesară
Vă rugăm să trimiteți următorul formular de înregistrare completat la elena.badea@edu.ucv.ro până la data de 20 octombrie 2025. Seminarul va fi susținut în limba engleză și este deschis numai participanților înscriși în prealabil.