Vineri, 21 noiembrie 2025, Universitatea din București va organiza, în parteneriat cu Centrul de Expertiză Europeană Europuls, cel mai amplu dialog realizat vreodată în România cu un comisar european. Roxana Mînzatu, Vicepreședinta Executivă a Comisiei Europene – cea mai înaltă funcție în care România este reprezentată la Bruxelles, vine la Universitatea din București și va răspunde întrebărilor cetățenilor din România cu privire la viitorul nostru în Uniunea Europeană. Evenimentul va avea loc în intervalul orar 15:00-17:00 în Aula Magna a Facultății de Drept a Universității din București și face parte din ediția din 2025 a Forumului EUROSFAT – Majoratul României în UE.
Dialogul cu Roxana Mînzatu va aduce în prim-plan teme majore pentru viitorul României în Uniunea Europeană, pornind de la întrebarea „România și UE – o relație la distanță bazată pe încredere?”. Discuțiile vor aborda modul în care România poate consolida participarea sa la proiectul european, printr-o implicare mai activă în elaborarea politicilor comune și prin stimularea încrederii reciproce între cetățeni și instituțiile europene, iar evenimentul va fi un prilej de analiză asupra competitivității economiei europene și asupra viitorului muncii, într-un context în care digitalizarea și tranziția verde rescriu regulile pieței forței de muncă.
Participarea la dezbatere este gratuită, în limita locurilor disponibile în sală, pe baza completării formularului disponibil aici.
De asemenea, un alt punct central al dialogului va fi educația – privită nu doar ca pilon al dezvoltării economice, ci și ca instrument esențial pentru promovarea valorilor democratice și europene. Participanții vor discuta despre rolul noilor generații în conturarea priorităților europene, despre perspectivele viitorului Cadru Financiar Multianual post-2027 și despre cum pot fi direcționate investițiile europene pentru a susține formarea competențelor viitorului.
Evenimentul își propune astfel să devină un spațiu autentic de reflecție și dialog între tineri, mediul academic și reprezentanții instituțiilor europene, cu privire la drumul pe care România îl are de parcurs în Europa următorului deceniu.
Roxana Mînzatu este Vicepreședinta Executivă pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, în cadrul Comisiei Europene. În această calitate, ea coordonează eforturile Uniunii Europene de consolidare a capitalului uman, de la educație și formare profesională, până la cultură, sport și incluziune socială. Misiunea sa principală este de a ghida implementarea Pilonului european al drepturilor sociale și de a promova o Europă a egalității și a șanselor reale pentru toți.
Printre prioritățile sale se numără reducerea decalajelor de competențe și de forță de muncă, sprijinirea tinerilor prin programe precum Erasmus+ și inițiative pentru sănătatea mintală, precum și promovarea unei culturi europene a învățării continue. Doamna Mînzatu conduce, de asemenea, demersurile pentru crearea unei foi de parcurs privind locurile de muncă de calitate și pentru dezvoltarea unui nou pact al dialogului social european. Ea are un rol central în elaborarea strategiei UE de combatere a sărăciei, în promovarea locuințelor accesibile și în asigurarea unei tranziții juste către o economie digitală și verde.
Despre Universitatea din București
Universitatea din București are o istorie care începe în 1864, iar din 2019, UB face parte din Alianța Universitară Civică Europeană CIVIS alături de alte zece universități europene de prestigiu și devine un actor tot mai important care contribuie la modelarea învățământului superior european.
Times Higher Education Impact Rankings 2025, unul dintre cele mai prestigioase trei clasamente din spațiul academic internațional, care evaluează universitățile cu cea mai mare implicare în activități specifice dezvoltării durabile, plasează Universitatea din București pe prima poziție în România și pe locul 25 la nivel mondial pentru calitatea educației. Totodată, UB se poziționează în clasamentul general Times Higher Education Impact Rankings 2025 pe poziția 93 la nivel mondial și marchează o premieră națională, fiind pentru prima dată când o universitate din România urcă în primele 100 de universități din lume.
De altfel, Universitatea din București își reconfirmă poziția de lider al învățământului superior românesc și conform celei mai recente ediții a clasamentului QS World University Rankings 2026, de asemenea, unul dintre cele mai importante trei clasamente. La nivel mondial, Universitatea din București se clasează în intervalul 761 – 770, marcând o evoluție semnificativă față de ediția precedentă (801 – 850) și obținând unele dintre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu. Performanțele Universității din București sunt remarcabile în special în ceea ce privește angajabilitatea absolvenților (Employment Outcomes) și aprecierea de care absolvenții se bucură în rândul angajatorilor (Employer Reputation). Astfel, conform ediției din acest an a clasamentului QS World University Rankings 2026, Universitatea din București revendică poziția de lider la nivel național pentru ambii indicatori, reconfirmând capacitatea instituției de a forma specialiști competitivi și pregătiți pentru piața muncii globală. De altfel, așa cum arată datele celei mai recente ediții a clasamentului, absolvenții UB reușesc, într-o foarte mare măsură (81,1%), să se angajeze după 7 – 11 luni de la finalizarea studiilor.
Universitatea din București este în prezent și cea mai bună universitate din România pentru studenții internaționali, conform celei mai recente ediții a clasamentului Study Abroad Aide’s World University Rankings, regăsindu-se în top 11% universități din lume pentru studenții internaționali. Un alt clasament publicat recent, THE – Interdisciplinary Science Ranking 2025, poziționează Universitatea din București pe primul loc la nivel național, precum și printre primele 350 din lume pentru cercetarea științifică interdisciplinară.
Despre Europuls
Centrul de Expertiză Europeană EUROPULS este o organizaţie non-guvernamentală înființată în anul 2010 la Bruxelles de un grup de experți români în afaceri europene. Scopul acesteia este acela de a promova procesul de integrare europeană în România dar şi de a contribui la dezvoltarea unui spaţiu public european. Europuls urmăreşte să încurajeze dezbaterile publice pe teme europene prin articole și studii, precum și prin organizarea de dezbateri, ateliere de lucru și conferinţe, printre participanții la aceste evenimente numărându-se comisari europeni, europarlamentari români şi străini, lideri politici, reprezentanți ai societăţii civile, experți şi jurnaliști.
Europuls – Centrul de Expertiză Europeană consideră integrarea europeană o misiune esențială și își propune, în fiecare an, să inoveze modul în care aduce agenda europeană în România, abordând activ euroscepticismul și creând punți de dialog între cetățeni și Europa.




