Facultatea de Geografie a Universității din București a găzduit, la data de 7 noiembrie 2025, ediția a III-a a Conferinței Geographical Sciences and Future of Earth (GeoEarth 2025), un eveniment de referință dedicat cercetării geografice contemporane și dialogului interdisciplinar. Organizat de Departamentul de Geomorfologie–Pedologie–Geomatică, evenimentul continuă tradiția edițiilor anterioare din 2017 și 2021 și este integrat în programul Conferinței Anuale a Facultății de Geografie.
Conferința a reunit cadre universitare, cercetători, doctoranzi și specialiști din mediul preuniversitar și din institute de profil, oferind un cadru de dezbatere și reflecție asupra rolului geografiei în înțelegerea dinamicilor mediului, a peisajelor, a proceselor socio-economice și a interacțiunilor complexe dintre om și natură.
Evenimentul a avut ca scop promovarea schimbului de idei, susținerea cercetării aplicate și prezentarea rezultatelor recente în contextul provocărilor majore actuale generate de schimbările climatice, presiunile antropice și tranziția către dezvoltare durabilă.
Deschiderea oficială a avut loc în Amfiteatrul Mehedinți, în prezența conducerii Universității din București, a invitaților internaționali și a numeroșilor participanți din România, Elveția, Germania, Republica Moldova, Franța și Algeria.
Ceremonia inaugurală a fost deschisă de prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Laura Comănescu, Prorector Programare de studii și Practica studenților al Universității din București, prof. univ. dr. Alexandru Nedelea, decanul Facultății de Geografie, conf. univ. dr. Constantin-Răzvan Oprea, directorul Departamentului de Geomorfologie–Pedologie–Geomatică.
În cadrul ceremoniei, au fost oferite diplome și medalii profesorilor preuniversitari care au contribuit semnificativ la promovarea Facultății de Geografie.
Programul științific al conferinței a debutat cu două comunicări plenare de înaltă ținută academică, susținute de prof. univ. dr. Emmanuel Reynard (Universitatea Lausanne, Professor honoris causa al Universității din București), cu tema „Mountain agricultural landscapes: how geography can contribute to the management of their heritage values?”, și de prof. univ. dr. Olaf Kühne (Universitatea Tübingen), cu prezentarea „Defying different paradigms – neopragmatism as a unifying theory between physical and human geography?”. Cei doi distinși invitați au primit diplome și medalii pentru recunoașterea contribuției lor remarcabile la dezvoltarea relațiilor academice cu Facultatea de Geografie a Universității din București.
Ediția din acest an a reunit 279 de participanți și a inclus 130 de comunicări științifice (orale și postere) susținute în cadrul a două etape de lucru, care au favorizat dialogul științific și colaborarea interdisciplinară.
Sesiunile paralele ale conferinței au abordat următoarele direcții tematice:
- Applied Geomorphology from Landscapes to Land Use
- Water – Society – Environment
- Monitoring Weather and Climate to Reduce Their Impacts and Effects
- Recent Dynamics and Challenges of Territorial, Economic and Social Processes
- Challenges of Environment and Human Dimension
- Teaching Geography
- Workshop: Healthscapes in Transition: Geography, Inequality, and Systemic Resilience
Conferința s-a încheiat cu o ceremonie de închidere în cadrul căreia au fost prezentate concluziile evenimentului și au fost adresate mulțumiri tuturor participanților, subliniindu-se importanța cooperării academice internaționale și a continuității cercetării geografice.
Programul complet al conferinței și volumul de rezumate pot fi consultate pe site-ul oficial al evenimentului.



























