Duminică, 22 septembrie 2019, profesorul Cristian Mărunțeanu a primit distincția de membru de onoare al IAEG (International Association for Engineering Geology and the Environment) în plenul celei de-a 12-a conferinței a ARC of IAEG (Assian Regional Conference) din insula Jeju, Korea. Distincția i-a fost înmânată de președintele IAEG Rafig Azzam și de secretarul general Faquan Wu, Jeju, Korea.
Cristian Mărunțeanu este profesor de Geologie inginerească din 1977 și professor emeritus din 2012. A creat și a predate cursuri noi: Geologie inginerească pentru depozitele de deșeuri, Geologie inginerească ambientală, Hazardul și riscul alunecărilor de teren, Geologie inginerească-Roci fracturate, la nivel de licență sau master. A publicat 5 cărți și peste 70 de lucrări științifice în reviste naționale și internaționale. A fost activ în mai mult de 30 de simpozioane și congrese naționale și internaționale și a condus sau a participat în cariera sa la 124 proiecte de cercetare.
Profesorul Mărunțeanu este unul din membrii fondatori și primul președinte al Asociației Române de Geologie Inginerească și și-a păstrat această poziție din 1992 până în 2015. A inițiat website-ul asociației și a făcut ca grupul român să fie un membru activ al IAEG cu o activitate continua în familia IAEG pentru mai bine de 25 de ani.
A fost secretar al Comisiei IAEG nr. 14, „Depozitarea deșeurilor”, în perioada 2004-2012 și a avut contribuții la publicarea volumului comemorativ a 50-a Aniversare a IAEG. Este încă activ ca membru al Comisiei IAEG nr. 37, „Nomenclatura alunecărilor de teren”.
Datorită contribuțiilor sale importante la geologia inginerească și la IAEG, Consiliul IAEG a decis la San Francisco (SUA) din 2018 să acorde profesorului. Cristian Mărunțeanu distincția de membru de onoare al IAEG.




