În perioada 28-29 iunie 2024, Școala Doctorală de Drept a Facultății de Drept a Universității din București, Școala Doctorală de Drept a Universității Paris 1 Panteon-Sorbona și Institutul Juridic Francofon Doctoral și Postdoctoral al Colegiului Juridic Franco-Român de Studii Europene organizează la București cea de-a V-a ediție a Doctorialelor juridice.
Evenimentul, care va avea loc la sediul Facultății de Drept a UB (Bulevardul Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46, Sector 5), este realizat sub coordonarea prof. univ. dr. Jean-Christophe Barbato, cadru didactic la Universitatea Paris 1 Panteon-Sorbona; prof. univ. dr. Dana Tofan, prof. univ. dr. Corneliu-Liviu Popescu și conf. univ. dr. Elena Pacea – cadre didactice ale Facultății de Drept a UB.
Începând cu această ediție, Doctorialele juridice vor avea două părți.
Astfel, vineri, 28 iunie 2024 doctoranzii vor prezenta, în limba franceză, rezultatul cercetărilor doctorale desfășurate și problemele întâlnite, beneficiind de sugestii din partea cadrelor didactice participante.
Ziua de sâmbătă, 29 iunie 2024, este rezervată conferinței internaționale a doctoranzilor, cu secțiuni în limbile franceză, engleză și română, unde doctoranzii vor prezenta comunicări științifice, care apoi vor fi publicate în volumul conferinței. Programul integral al evenimentului poate fi consultat aici.
Mai multe informații despre cea de-a V-a ediție a Doctorialelor juridice sunt disponibile aici.




