fbpx

„Am ales libertatea” – interviu cu Ioana Pârvulescu

„Am ales libertatea” – interviu cu Ioana Pârvulescu


La 6 noiembrie 2018, scriitoarea Ioana Pârvulescu, prof univ. dr. la Facultatea de Litere a Universității din București, a primit, pentru a doua oară, Premiul Uniunii Europene pentru Literatură (European Union Prize for Literature – EUPL). Nuvela cu care Ioana Pârvulescu a intrat în această competiție se intitulează „O voce / A Voice” și este dedicată Monicăi Lovinescu. Distincția a fost acordată în urma evaluării unui juriu de profesioniști din domeniul literaturii, juriu care a inclus scriitori, critici literari și jurnaliști.
Despre semnificația acestui premiu, despre îmbinarea ipostazelor de profesor, scriitor, editor, redactor și traducător, dar și despre planurile sale de viitor, ne va vorbi Ioana Pârvulescu în continuare.
Reporter: Ați câștigat de curând premiul Uniunii Europene pentru Literatură. Ce semnificație are acest premiu pentru dvs., cu atât mai mult cu cât nu este prima oară când vi se decernează această distincție?
Ioana Pârvulescu: În 2013 am trăit pentru prima dată experiența de a lua un premiu european spre bucuria nu numai a mea, dar și a celor de aproape: cititori, familie, prieteni. Pentru mine atunci a fost și ceva mai tainic, a fost ca un semn bun legat cumva de cel căruia îi e dedicat romanul și pentru care am construit lumea din carte: „Lui Bogdan, în orice lume s-ar afla” (am spus în orice lume, pentru că nu știu ce se întâmplă cu oamenii care nu mai sunt în lumea noastră). Premiul e însă și un soi de constrângere: toată lumea are de-acum încolo încredere în tine, are așteptări și nu-ți poți permite să dezamăgești. De fapt, abia după ani și ani se vede dacă ai fost sau nu demn de un premiu. Apoi, un premiu bun e ca un Bildungsroman. Am vizitat împreună (personajele și cu mine) mai multe țări, am cunoscut lumea mare, am aflat lucruri care ne-au modelat.
Al doilea premiu, din 2018, a fost și mai special, cred, fiind rezultatul unui concurs internațional între foștii câștigători. Dintre toți, au participat 36, din 26 de țări europene. Juriul a fost internațional, iar votul final s-a stabilit în ajunul ceremoniei, nici un concurent n-a știut nimic până când s-au rostit numele. Cum proza cu care am câștigat îi era dedicată Monicăi L.[ovinescu], m-am bucurat  de data asta nu numai pentru mine și pentru toți cei care au iubit-o, ci și, enorm, pentru personajul meu. După ceremonie, am vorbit despre asta cu membrii juriului. Cred că niciodată nu e prea târziu să faci dreptate cuiva. De la moartea Monicăi Lovinescu s-au împlinit 10 ani.
R: Ați ales-o așadar ca personaj al nuvelei „O voce”, cea pentru care ați câștigat Premiul Uniunii Europene pentru Literatură de anul acesta, pe Monica Lovinescu, un simbol al rezistenței împotriva totalitarismelor de toate felurile pentru multe generații care au cunoscut opresiunea. Spuneți-ne ce v-a motivat să o transformați în personajul principal al acestei nuvele? Ce reprezintă Monica Lovinescu pentru dumneavoastră?
I.P.: Eu i-am auzit vocea adesea, la Europa liberă, printre paraziții cu care era bruiat, în comunism, orice post de radio liber și deci „periculos”. Dar despre viața ei și sacrificiile pe care le-a făcut și despre tragedia cu închisoarea și moartea mamei am aflat abia după 1990. M-a impresionat ce povară sufletească a trebuit să ducă Monica Lovinescu toată viața și cu câtă demnitate și discreție a făcut-o. Ca toată generația ei, a trebuit să se lupte cu istoria. Ea, un fir de om.
Una dintre cerințele concursului era să ai, în proză, o valoare europeană. Am ales libertatea, mai precis libertatea cuvântului. Și m-am gândit, știind că prozele se vor publica oricum toate, să profit să o fac cunoscută pe această jurnalistă cu totul ieșită din comun, pe care Europa o ignoră, care a început să fie uitată în țară, deși există persoane din generația tânără care sunt preocupate de tot ce a însemnat ea, de pildă Cristina și Cătălin Cioabă și Astrid Cambose. Este, pentru mine, o eroină și mi se pare că viața ei dedicată libertății (cu orice risc, cu riscul vieții chiar) e exemplară. E una dintre figurile feminine frumoase ale Europei, fără să-și fi propus asta, desigur. Acum mă bucur că sunt mai mulți care o știu! Și, zic eu, a învins până la urmă în lupta cu istoria, dar ce preț a plătit! În proza mea se vede însă și că a meritat, că sunt și momente de grație.
În legătură cu „am ales libertatea”, aș vrea să vă spun și o anecdotă reală, din vremea emisiunilor de la Europa liberă. Un profesor de la Facultatea de Matematică (vecinii noștri, ai celor de la Litere), a izbutit să plece în Statele Unite, mi se pare, oricum într-o țară liberă. Și de acolo a trimis pe adresa facultății o cartolină pe care scria: „Am ales libertatea!” Cei de aici s-au speriat, au propus ca la viitoarea ședință de partid să-l excludă, s-a făcut mare vâlvă. Și, chiar în ziua ședinței, profesorul reapare, liniștit și zâmbitor. Șeful de partid îi spune: „Păi cum, noi credeam că nu te mai întorci…” „Și de ce, mă rog – spune matematicianul, cu simțul umorului pe care oamenii de știință îl au din plin – cum adică, doar am scris că am ales libertatea, dumneata, tovarășe, vrei să spui că aici nu e libertate și că dincolo este?” N-au avut ce să-i replice și povestea, cum s-ar spune azi, a devenit „virală”. O festă foarte inteligentă jucată speriaților șefi de partid.
R: Cum vedeți dvs. rolul scriitorului în societate? Credeți că, în contextul politic și social complicat pe care îl traversăm, scriitorul ar trebui să fie mai prezent în Cetate, asumând o misiune civică tot mai pronunțată, sau că, dimpotrivă, în numele creației, trebuie să rămână într-un așa-numit „turn de fildeș”? 
I.P.: Cred că turnul de fildeș nu mai e posibil, oricâtă agorafobie ai avea. Dacă în timpul comunismului esteticul pur era o formă de rezistență – comunismul fiind antiestetic și inestetic – , după căderea lui, vocile scriitorilor sunt și rămân în cetate. Eticul iese la lumină. Am tăcut zeci de ani, acum avem posibilitatea să vorbim. Când spun vorbim, nu folosesc o metaforă. Înseamnă altceva decât scrisul cărților, înseamnă să spui ce gândești despre cetatea ta la radio, la televiziune, pe blog sau pe facebook.
Sigur că, prin natura actului scrisului, persoana care scrie e înclinată spre intimitate (este și una dintre valorile mele). Dar într-un moment când poți să pierzi toate lucrurile câștigate cu greu, libertatea cuvântului, de care tocmai pomeneam, încrederea în justiție, altfel spus independența justiției, limitarea corupției, a hoției, a minciunii și câte altele, nu-ți poți permite să stai și să te retragi doar în scris. Cred că orice gest civic, cât de mic, e extrem de important și, din fericire, mulți dintre scriitorii noștri sunt „în piața publică”, încearcă să înțeleagă (asta face parte din meseria de scriitor) și își fac auzit glasul. Mă gândesc la oameni ca Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Mihai Șora, ca să dau numai trei exemple din Piața Victoriei. Ne întâlnim „în Cetate” de aproape 30 de ani deja: a fost mai întâi Revoluția, apoi Piața Universității, acum e Piața Victoriei. Au fost vremuri tulburi, dar cel puțin am putut să ne spunem răspicat părerea. Acest drept l-am dobândit la 21 decembrie 1989 și nu ne putem permite să-l pierdem iarăși, pentru că noi știm ce ar însemna asta, mă înfior când îmi amintesc. Frumos e că au înțeles-o și tinerii care preiau ștafeta. Asta mă impresionează și îmi dă încredere.
R: Aveți o activitate foarte vastă și variată. Sunteți profesor, scriitor, traducător, ați coordonat, o lungă perioadă, colecția „Cartea de pe noptieră”, una dintre colecțiile de succes ale Editurii Humanitas, ați fost redactor mulți ani la România literară. Cum se îmbină toate aceste ipostaze și în care dintre ele vă regăsiți cel mai bine?
I.P.: Există o componentă comună în toate: cartea. Altfel spus, cititul și scrisul. De aceea eu nu le-am simțit ca fiind distincte, aceste preocupări, ele se legau firesc una de alta. Mă simt bine între studenți, încerc să le transmit pasiunea pentru citit și scris, în această ordine. Mă simt acasă în cărți, fie că le citesc, fie că le scriu. Dar, deocamdată, scrisul este teritoriul cel mai râvnit, pentru că sunt atâtea alte lucruri obligatorii care mă țin departe de el și când se întâmplă așa mi se face pur și simplu dor de scris. Acum, de pildă, mi-e deja dor să scriu un roman.
R: Majoritatea cărților dvs. mărturisesc atât o fascinație pentru pendularea între diverse perioade de timp, cât și o preocupare intensă pentru recrearea atmosferei unor perioade istorice, mai apropiate sau mai depărtate în timp. Și am menționa ca exemple „Întoarcere în Bucureștiul interbelic”, „În intimitatea secolului 19” și „Întoarcere în secolul 21”. Ce anume vă atrage în această direcție, motivându-vă totodată în eforturile uriașe de documentare presupuse de acest tip de demers?
I.P.: Dumneavoastră presupuneți că, dorind să scriu despre o perioadă mai veche, mă duc la bibliotecă, cercetez, caut, citesc, muncesc din greu și apoi scriu. De fapt lucrurile s-au petrecut mult mai firesc: am fost curioasă cum trăiau oamenii în epoci mai vechi. Am citit deci de plăcere despre ei. Scrisori, jurnale, ziare. Am citit lucruri mărunte, pe care alții le ignorau, nu li se păreau importante și la un moment dat mi s-a format tabloul unei epoci până în cele mai mici amănunte, de parcă aș fi trăit acolo, printre ei. Atunci am zis că merită s-o vizitez în scris, dacă pot să mă exprim așa. Asta a fost cu adevărat o experiență ieșită din comun. Când am scris romanul Viața începe vineri, prima mea călătorie în timp, trăiam în două lumi deodată. Mergeam în oraș, iar în mintea mea vedeam aceleași locuri în altă epocă și cu alți oameni, îmbrăcați altfel, vedeam clădiri de mult dărâmate în care intrau persoane cu pălărie, auzeam zgomotul copitelor pe caldarâm și nu motorul mașinilor, era foarte straniu, frumos, dar și solicitant.
 R: În momentul de față țineți cursuri de literatură română modernă la Facultatea de Litere a Universității din București. Cum găsiți interacțiunea cu studenții dvs.? Simțiți că există un dialog real cu ei?
I.P.: Desigur. Multe dintre cărțile mele, mai ales cele de eseuri, au răspuns la întrebări venite dinspre studenți. A preda înseamnă pentru mine dialog, nu monolog. Multe dintre cursurile mele se centrează pe câte o întrebare la care încercăm, studenții și cu mine, să formulăm un răspuns până la sfârșitul orei. Dar chiar și un roman ca Viitorul începe luni l-am scris la sugestia studenților, care voiau să vadă și cum s-ar simți un personaj din Belle époque în lumea noastră. Există și o categorie de studenți pe care n-o înțeleg: cei care vin la Litere și vor să facă această facultate, dar care nu citesc. E o contradicție în termeni să vii la Litere și să nu-ți placă literele, mai precis închegarea literelor în carte.
R: Care sunt planurile dvs. de viitor în plan profesional? Includ acestea și un proiect editorial prioritar?
I.P.: Pentru că recent am publicat o carte de eseuri, Dialoguri secrete, o călătorie prin bibliotecă, presupun că viitoarea carte va fi un roman. Am exact trei în minte, dar încă nu știu pe care să-l aleg. Până la urmă se va întâmpla ca întotdeauna, romanul mă va alege pe mine și nu invers. Asta pentru că și cărțile trăiesc. Și sunt mai puternice decât noi, autorii lor.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.

Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Accept all Services