„Am avut marea șansă de a avea modele în fiecare din momentele importante ale formării mele profesionale” – interviu cu prof. univ. dr. emerit Vasile Pârvulescu

Cadru didactic și director al Departamentului de Chimie Organică, Biochimie și Cataliză al Facultății de Chimie a UB, prof. univ. dr. Vasile Pârvulescu a câștigat, în cadrul celei de-a patra ediții a Premiilor Senatului Universității din București, distincția pentru „profesorul emerit al anului din domeniul Științelor Exacte și al Ingineriei”.

Profesorul Pârvulescu este, de altfel, laureatul mai multor distincții importante, printre care amintim Premiul „Nicolae Teclu” al Academiei Române (1990), titlul de Cavaler pentru Merite oferit de Președinția României (2008), Premiul „Grigore Moisil“ pentru Științe Exacte (2015). În fiecare etapă a formării sale profesionale a avut parte de modele, de multe ori pionieri în domeniu, cărora le este recunoscător, definind interacțiunea cu aceste personalități ca fiind „o mare șansă”. De asemenea, în calitate de cercetător și profesor invitat, a desfășurat activități de predare și de cercetare în mai multe universități și centre din China, Canada, Franța, Germania etc.

Despre complexa sa activitate didactică și de cercetare, despre relația cu doctoranzii, „bucuria predării”, precum și despre provocările interdisciplinarității din domeniul catalizei ne va vorbi, în cele ce urmează, chiar prof. univ. dr. emerit Vasile Pârvulescu.

Reporter: Ce a însemnat pentru dvs. să fiți nominalizat de către Facultatea de Chimie a UB și să obțineți titlul de profesorul emerit anului la categoria Științe Exacte și Inginerie în cadrul celei de-a patra ediții a Premiilor Senatului Universității din București?

Vasile Pârvulescu: Această nominalizare este onorantă. Facultatea de Chimie a Universității din București a fost mediul în care m-am format și în care mai apoi am format generații de chimiști. Acest premiu a fost pentru mine o recunoaștere a activității mele în această facultate.

R.: Privind în urmă, care zonă a activității dumneavoastră complexe v-a adus cele mai multe satisfacții? Cea de cadru didactic sau cea de cercetător, mai ales că ați activat mai bine de un deceniu exclusiv în cadrul Institutului de Chimie Anorganică și Metale Neferoase (IAMN) București, în Laboratorul de Chimie Anorganică?

V.P.: Am avut satisfacții majore în toate domeniile și instituțiile în care am lucrat. IAMN a fost un spațiu extraordinar pentru tinerii cercetători. Un director cum astăzi nu mai există, ing. Gh. Bujgoi, ne-a mobilizat și ne-a oferit toate condițiile pentru a realiza cercetări propuse de noi. Să realizezi la nici 30 de ani o instalație pilot productivă prin care se asigura tot necesarul de pigmenți cosmetici era o mare realizare. Colectivul pe care l-am coordonat a realizat tehnologii aplicate în valorificarea sulfului din Călimani, reciclarea deșeurilor de fier cu producere de ferite la Urziceni, instalație semi-industrială de producere a dioxidului de titan la Giurgiu și multe altele. Toate aceste realizări erau satisfacții, eram toți tineri și plini de entuziasm. Exceptând zilele sau săptămânile când „pilotam” în industrie, în toată acea perioadă, după programul de muncă, am continuat să vin la facultate și să lucrez, schimbând cercetarea dedicată chimiei anorganice cu cataliza. Și în acest mediu am avut libertatea alegerii temelor de cercetare, dar finanțarea a fost necesar să o găsesc singur! Aproape 14 ore pe zi de chimie și satisfacții!

R: Ce ne puteți spune despre cercetările pe care le realizați în prezent? În ce direcție se îndreaptă acestea, ținând cont de faptul că aveți mai multe domenii de interes științific, printre care Sinteze Anorganice, Cataliza Heterogenă, Cataliza pentru protecția mediului și producere de energie, Fotocataliza, Procesele Catalitice, Chimia Fină?

V.P.: Domeniile enumerate au fost abordate în timp. În momentul de față cercetările pe care le coordonez sunt orientate spre materiale noi, în special nano, pentru producere de energie și sinteze fine.

R.: Având în vedere faptul că activitățile de curs și lucrări practice la disciplinele pe care le predați sunt de mare complexitate, axate pe mai multe paliere, inclusiv practică în laborator, care au fost dificultățile întâmpinate în predarea online?

V.P.: Profesorul emerit la Facultatea de Chimie nu mai are posibilitate de predare decât la Școala Doctorală, unde cursurile au fost ținute față în față, și nu online. Pentru mine, predarea a fost întotdeauna bucuria transmiterii cunoștințelor acumulate, așadar nu am întâmpinat dificultăți. Într-adevăr, cataliza cumulează noțiuni din toate celelalte domenii ale chimiei, ceea ce face și mai intensă plăcerea predării.

R: Ce v-a lipsit cel mai mult în contextul pandemic actual?

V.P.: Libertatea de mișcare în general, și în mod special cea a studenților. Cu doctoranzii și colegii mei mai tineri a fost OK, pentru că ei au putut într-o oarecare măsură să vină la laborator.

R.: Aveți o activitate publicistică prodigioasă, cu 10 cărți, 25 de capitole, peste 400 articole, dar și peste 29 de brevete, dintre care 3 internaționale. Ați avut mai mult timp în ultimul an, în contextul predării online, să vă ocupați de cercetare și de redactarea unor lucrări științifice?

V.P.: În domeniul meu lucrările științifice nu sunt lucrări de reflecție. Am continuat să public în literatura de specialitate pentru că am lucrat. De asemenea, am pregătit și câteva articole de sinteză, dar acestea se pregătesc când găsești „golul” în domeniu; altfel nu au niciun fel de impact și reprezintă doar o cifră. Este din nou ceva mai puțin asimilat în România: nu trebuie să se publice lucrări de specialitate pentru a cumula numere, ci atunci când ai cu adevărat ceva de transmis.

R.: Există, pe parcursul activității dumneavoastră, un moment pe care îl considerați ca fiind „decisiv” pentru evoluția dumneavoastră profesională? Ați avut un mentor care v-a inspirat pe parcursul dvs. profesional?

V.P.: Am avut marea șansă de a avea modele în fiecare din momentele importante ale formării mele profesionale, care nu a încetat niciodată. În facultate am avut un mănunchi excelent de profesori și un mentor în cataliză, profesorul I.V. Nicolescu, cel care a introdus domeniul catalizei heterogene în România. De asemenea, la IAMN, l-am avut ca mentor pe directorul Gh. Bujgoi, o personalitate care „ne-a injectat” curajul profesional și perseveranță într-o perioadă care nu a fost deloc ușoară. În primele mele stagii în străinătate, am avut de asemenea șansa întâlnirii cu noi modele: în Belgia, ca bursier NATO, în Proiectul European PECO, cu profesorii B. Delmon și P. Grange, specialiști de top la nivel mondial în cataliza heterogenă, adevărate enciclopedii în domeniu; apoi cu profesorul H. Bonnemann în timpul bursei Humboldt, unul dintre părinții domeniului nanomaterialelor. Inspirație mi-a fost oferită și de către toți colaboratorii și prietenii din străinătate cu care am dezvoltat proiecte de cercetare. Un mentor special sufletului meu a fost și profesorul M. Banciu, cadru didactic la Universitatea Politehnică din București.

R.:  Cât de importantă este abordarea interdisciplinară în domeniile dvs. de expertiză științifică?

V.P.: În domeniul meu, abordarea interdisciplinară este obligatorie. Cataliza este o disciplină interdisciplinară întru totul.

R:  Începând cu anul 2000, ați predat, în calitate de profesor invitat și ați desfășurat activități de cercetare în mai multe universități și centre din China, Canada, Franța, Germania etc. Cum ați descrie aceste experiențe, precum și interacțiunea cu studenții străini?

V.P.: Descrierea este simplă: de fiecare dată am predat în același interval orar de aproape trei ori mai mult și cu calificative acordate studenților examinați mult superioare celor de aici. Explicația? În acele locuri în care am predat, existau o motivare și o selecție, familiare de altfel și generației mele.

V.P.: Din păcate, deși există situații exceptive, acum studentul știe că nu trebuie să se preocupe mai mult pentru că facultatea trebuie să își protejeze normele și să asigure avansări, nu vede zona în care va activa după terminarea facultății și nu mai are niciun fel de model. Dar mai sunt și altele.

R: În opinia dvs., cum credeți că ar mai putea Universitatea din București stimula excelența didactică și de cercetare?

V.P.: Universitatea își dorește excelența, dar nu dă dovadă mereu că dorește să creeze un cadru de stimulare a acesteia. De multe ori, totul se reduce la cifre. Nu prea mai există lideri profesionali adevărați, și formarea acestora cere mulți, foarte mulți ani. Din motive lesne de înțeles, instituția nu are curajul selecției prin evaluare și al aducerii de valori confirmate din afara spațiului academic autohton, acolo unde este necesar. Această stare este reflectată cel mai bine de poziționarea universității în ranking-urile internaționale și de vizibilitatea la vârf a membrilor săi.