În perioada 7-10 septembrie 2018, Facultatea de Biologie a Universității din București, în colaborare cu Societatea Română de Biofizică Pură și Aplicată (SRBPA), Institutul de Cercetări al Universității din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” și Infrastructura Luminii Extreme – Fizica Nucleară (Eli-NP), organizează cea de-a XV-a ediție a Conferinței Naționale de Biofizică.
Evenimentul va avea loc în Sala de Conferințe a Platformei de Cercetare în Biologie și Ecologie Sistemică din cadrul Facultății de Biologie (Spl. Independenței, nr. 91-95) în perioada 7-9 septembrie 2018, iar meeting-ul satelit de Radiobiologie se va desfășura în data de 10 septembrie 2018 la Eli-NP Măgurele (Str. Reactorului, nr. 30).
Conferința este precedată, în perioada 5-7 septembrie 2018, de Școala Internațională de Biofizică. Mai multe informații despre acest eveniment pot fi accesate aici.
Persoanele interesate de participarea la cea de-a XV-a ediție a Conferinței Naționale de Biofizică sunt rugate să trimită, până la data de 30 iunie 2018, completând formularul de aici, datele personale, precum și abstractele. Modul în care trebuie redactate abstractele poate fi consultat aici.
Principalele tematici abordate în cadrul evenimentului vor fi:
- Biofizica computațională;
- Biofizica membranelor și celulară;
- Nanobiofizică;
- Biofizica unimoleculară;
- Biofizica radiațiilor ionizante;
- Biofizica translațională;
- Biofizica ingineriei tisulare;
- Alte aplicații în biofizică
Taxele de participare la eveniment sunt: 400 lei pentru membrii SRBPA, 500 lei pentru persoanele care nu sunt membri SRBPA și 250 de lei pentru studenți.
Din comitetul de oganizare al conferinței fac parte prof. univ. dr. Dan Florin Mihăilescu (președinte), conf. univ. dr. Beatrice Mihaela Radu (vice-președinte), asist. univ. dr. Alexandru Florian Deftu (secretar științific) și Cornelia Dragomir (secretar administrativ).
Mai multe detalii despre taxele de înscriere la cea de-a XV-a ediție a Conferinței Naționale de Biofizică, precum și alte informații cu privire la modul de desfășurare al evenimentului pot fi accesate aici.