Cadru didactic la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București, lect. univ. dr. Cristian Cazacu a absolvit Universitatea din Craiova, urmând ca studiile de masterat să și le aprofundeze la Universitatea Autonomă din Madrid, Spania. Tot aici a obținut și doctoratul în matematică, cu tema ”Hardy Inequalities, Control and Numerics for singular PDEs”.
După obținerea doctoratului, profesorul Cristian Cazacu a continuat cu două cercetări postdoctorale: una în cadrul grupului de Fizică Matematică, Departamentul de Fizică Teoretică, în cadrul Institutului de Fizică Nucleară din Praga, Republica Cehă, iar cealaltă în cadrul Institutului de Matematică Simion Stoilow din București. De asemenea, a realizat vizite de cercetare de scurtă durată în Bangalore (India, 2010), Paris (Franța, 2011), Pau (Franța, 2011), Bilbao (Spania, 2013), Brighton (Marea Britanie, 2013), Praga (Republica Cehă, 2016), precum și în Rio de Janeiro (Brazilia, 2016). În privința activității sale didactice, Cristian Cazacu și-a început cariera de profesor în anul 2014, când a devenit asistent în cadrul departamentului de Matematică și Informatică, Facultatea de Științe Aplicate din cadrul Universității Politehnice din București, urmând ca în anul 2017 să devină lector în cadrul Facultății de Matematică și Informatică al Universității din București.
În cadrul primei gale a Premiilor Senatului Universității din București, lect. univ. dr. Cristian Cazacu a primit distincția pentru profesorul asociat al anului în domeniul științe exacte și inginerie. Despre această reușită, dar și despre întreg parcursul didactic și profesional, ne va vorbi chiar lect. univ. dr. Cristian Cazacu.
Reporter: Ce v-a motivat să concurați la Premiile Senatului Universității din București?
C.C.: Concursul desfășurat de Universitatea din București mi s-a părut încă de la început o idee excelentă, menită să stimuleze una dintre valorile cele mai importante ale unei societăți – resursa umană bine pregătită. Ideea unei competiții pro-active între membrii comunității academice mi se pare oportună și sunt onorat de obținerea acestui premiu. Astfel, am considerat că acest concurs este un bun prilej de a afla măsura în care propria-mi activitate didactică și științifică este evaluată de colegi și studenți.
R.: Ce a însemnat pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu?
C.C.: Întrucât premiul reflectă, deopotrivă, atât opinia Senatului Universității, cât și cea a studenților, acesta m-a bucurat deosebit de mult. Pentru mine, premiul a reprezentat un semn pozitiv că modul în care am conceput și am susținut cursurile a fost apreciat și bine primit de conducerea facultății și de studenți. Acest lucru mă încurajează pe viitor și mă motivează să perfecționez metoda de predare, interacțiunea cu studenții și, nu în ultimul rând, activitatea de cercetare.
R.: Am vrea să cunoaștem mai bine omul din spatele cercetărilor din domeniul matematicii. De unde și cum a început totul? Cine anume v-a insuflat pasiunea pentru matematică?
C.C.: Matematica a fost încă din copilărie prezentă în viața mea – la rândul lor, părinții mei sunt profesori de matematică în învățământul gimnazial. Pasiunea pentru matematică a venit, aș spune, în joacă. Când eram în clasele mici, în afara orelor de la școală, în majoritatea timpului jucam fotbal în curtea școlii. Tata începuse să îmi condiționeze activitățile sportive, prin impunerea rezolvării unor probleme de matematică, zilnic. La început mi-a displăcut metoda lui, dar, treptat, am început să prind savoarea raționamentelor logice. Așa a început să îmi placă matematica. Ulterior s-a transformat în pasiune, fiind cel mai important element care a determinat ca viitoarea mea carieră să ia tot calea matematicii (știință pe cât de dificilă, pe atât de fascinantă și profundă).
R.: În studiile dumneavoastră abordați, printre altele, inegalitățile de tip Hardy. Cum le-ați putea defini pentru persoanele care nu au cunoștințe deosebite în matematică?
C.C.: Este destul de greu de dat o definiție neriguroasă. Inegalitățile de tip Hardy sunt inegalități de integrale, care implică funcții și derivate ale acestora și care au loc pentru clase de funcții cu anumite proprietăți de integrabilitate. Ca o paralelă, încă din învățământul gimanzial se învață faptul că inegalitatea mediilor a2+b2 ≥ 2ab este adevărată pentru orice numere reale a și b. Ca idee, ceva asemănător are loc la inegalitățile de tip Hardy, doar ca în locul lui a și b vom avea integrale de funcții, respectiv integrale ale derivatelor acestora.
R.: Care este aplicativitatea practică a acestor inegalități Hardy și a ecuațiilor cu derivate parțiale şi cum au contribuit ele la evoluţia matematicii, dar și a altor domenii?
Inegalitățile funcționale de tip Hardy se pot aplica la demonstrația existenței și eventual unicității soluțiilor pentru anumite clase de ecuații cu derivate parțiale, dar și la alte proprietăți de regularitate sau comportament asimptotic (evoluția in timp) a soluțiilor. Ecuațiile cu derivate parțiale sunt extrem de importante în matematica aplicată și în fizică-matematică, întrucât ele modelează fenomene fizice ale naturii, reamintind aici că propagarea undelor sau căldurii poate fi descrisă prin ecuații diferențiale, studiate încă din secolele XVIII-XIX de matematicieni cunoscuți, precum D’Alembert sau Poincaré. O problemă de optimizare (minimizarea costului energiei) din lumea reală se poate reprezenta sub forma unei ecuații cu derivate parțiale, de exemplu, ecuația suprafeței minimale sau ecuația Poisson.
R.: Ce proiecte din cariera dumneavoastră consideraţi că au avut cel mai mare impact şi de ce?
C.C.: Fiecare experiență pe care am avut-o în activitatea științifică și în cea didactică a fost unică și consider că acestea reprezintă o sursă de învățare prețioasă. În primul caz, al activității științifice, orice nou domeniu de cercetare pe care ajungi să-l explorezi în urma unei colaborări cu diverși colegi valoroși (români sau străini) duce la progres permanent. Nu pot spune cu fermitate că un anume proiect a avut un impact mai mare decât celelalte. În general, e nevoie să treacă mai mulți ani pentru a vedea ce impact are pentru comunitatea academică un anume rezultat publicat în domeniul respectiv. Cred că e bine să ai colaboratori cât mai buni și din domenii diferite. Consider că rezultatele pe care tindem să le obținem și să le publicăm în revistele cele mai prestigioase au la bază o bună cunoaștere a mai multor domenii de cercetare. În ceea ce privește activitatea didactică, toate experiențele cu studenții sunt diferite și au efecte diferite asupra mea, fie prin subiectele deschise de tinerii cu viziune, fie prin personalitățile lor deosebite. Ca profesor, contactul cu studenții buni îți permite să înveți lucruri noi.
R.: Cum şi-au pus amprenta studiile făcute în Spania asupra activităţii dvs. profesionale? Ne puteţi povesti una dintre cele mai relevante experienţe trăite la studii acolo?
C.C.: Experiența studiilor de doctorat din Spania este una pe care o consider decisivă pentru cariera mea. Îi sfătuiesc pe cei interesați să își elaboreze teza de doctorat la o universitate bună. În timpul tezei, am avut posibilitatea să asist la extrem de multe conferințe, expuse de cei mai buni oameni în domenii relaționate cu ecuațiile cu derivate, parțiale și nu numai. Pe termen lung, toate conexiunile pe care le faci, te ajută. De asemenea, e important să fii mereu la curent cu ce se lucrează, cu ce probleme s-au mai rezolvat. În Spania, studenților la doctorat li se creau condiții de cercetare. Aveau birou, aveau acces la reviste științifice, nu trebuiau să își cumpere caiete, pixuri sau alte chestiuni de birotică, pentru că le găseau pe toate într-un colț din bibliotecă. Lumea venea zilnic la serviciu, deși programul era destul de flexibil când nu aveai ore și puteai lipsi. De asemenea, mi-a plăcut ca studenții și profesorii se tutuiau, păstrând totuși respectul diferenței de statut și de generații. Consider că dialogul între profesor și studenți, dar și între studenți, stimulează eficiența predării și creativitatea, contribuind la creșterea curiozității și interesului studenților pentru domeniul predat.
R.: Considerați că este nevoie de metode noi de predare a matematicii la nivel universitar în contextul actual? Cum se poate reuși păstrarea vie a atenției și interesului studenților la matematică?
C.C.: Cred că, într-un fel, deja am răspuns mai devreme la această întrebare. Întotdeauna pot exista metode diverse și inovatoare de predare, nu numai în domeniul matematicii, ci în general. Este important, însă, ca profesorul că cunoască dorințele și așteptările studenților și să adapteze metodele de predare la specificul acestora. Este esențială permanenta conectare a cadrelor didactice la evoluțiile din mediul academic, dar la fel de important este și interesul pe care ar trebui să-l manifeste studenții în procesul de învățare.
R.: În mai 2017 aţi organizat un workshop cu tema: „For young researchers in mathematics”. Sunt tinerii interesaţi de cercetare?
C.C.: Da, am fost implicat, atât în 2017 cât și anul acesta, în organizarea acestei conferințe cu și despre tineri, care a ajuns deja la a VIII-a ediție. Este o conferință dedicată în primul rând doctoranzilor și postdoctoranzilor, deopotrivă români și străini. Workshop-ul menționat a avut ca scop să ofere tinerilor cercetători posibilitatea de a se exprima în fața colegilor și profesorilor și de a face schimb de experiență. De asemenea, pot apărea oportunități pentru inițierea unor colaborări, care să le deschidă orizonturi suplimentare de cercetare și să constituie o sursă de încredere în forțele proprii. Din fericire, ca în fiecare an, workshop-ul a fost un succes, ceea ce arată că există un număr important de tineri interesați să se dezvolte profesional, iar acest lucru nu poate fi decât îmbucurător pentru viitorul României.
R.: Sunteți de părere că cele două profesii –cercetător și dascăl– sunt complementare? În ce manieră cele două se întrepătrund?
C.C.: În mod cert, profesiile de cercetător și dascăl se îngemănează și se potențează reciproc în multe aspecte. Ca profesor cercetător, poți găsi o sursă de inspirație în ideile unor studenți cu o viziune proaspătă asupra temelor sau chiar asupra soluțiilor pentru diverse subiecte de cercetare. Mi s-a întâmplat și mie să am plăcerea să lucrez cu studenți deosebiți, care prin remarcile sau răspunsurile lor mi-au dat idei noi în abordarea anumitor probleme pe care nu le avusesem în vedere până atunci. Un profesor, în același timp, pentru a răspunde competențelor și ideilor tot mai diverse ale studenților, este necesar să aibă o expertiză ridicată în domeniul de cercetare în care predă, ceea ce, din nou, demonstrează legătura profundă dintre cele două profesii.
R.: În loc de încheiere, un mesaj pentru organizatorii Premiilor Senatului Universității din București.
C.C.: Aș dori să mulțumesc, cu această ocazie, Senatului Universității, în primul rând pentru inițiativa deosebit de încurajatoare prin oferirea de premii vizând performanța și, desigur, pentru onoarea și bucuria de a fi nominalizat și eu la aceste premii. Am speranța și încrederea că astfel de proiecte lăudabile, care să promoveze profesionalismul și competența din mediul academic, vor continua! Vă mulțumesc și dvs. pentru întrebările foarte bine punctate și pentru discuția productivă!
