Premiat cu distincția pentru „cel mai prestigios articol al anului 2021 din domeniul Științelor umaniste”, Constantin C. Brîncuș este, în prezent, cercetător științific la Institutul de Cercetare al Universității din București, unde conduce proiectul „Non-categoricitatea Logicii” (2020-2022), finanțat de UEFISCDI, iar din anul 2022, este cercetător la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române, având totodată și experiență didactică, ca profesor colaborator la mai multe facultăți ale UB.
Printre domeniile de interes ale acestuia menționăm logica simbolică și filosofică, filosofia logicii, teoria cunoașterii, teoria argumentării, precum și filosofia științei sau teoria valorilor. Despre interdisciplinaritate, despre provocările din cariera unui cercetător, precum și despre importanța modelelor, ne va vorbi Constantin C. Brîncuș.
Reporter: Ați câștigat, în cadrul celei de-a cincea ediții a Premiilor Senatului Universității din București, distincția pentru „cel mai prestigios articol al anului 2021 din domeniul Științelor Umaniste”. Ce a însemnat pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu?
Constantin C. Brîncuș: Câștigarea acestui premiu a avut pentru mine mai întâi de toate o semnificație afectivă: m-am bucurat foarte mult! A fost reacție firească motivată implicit de o serie de fapte, printre care aș menționa două: faptul că Universitatea este interesată în mod efectiv de munca de cercetare și de aprecierea ei, dar și faptul că, deși sunt relativ tânăr în comunitate, am reușit să câștig acest premiu. Obținerea premiului a însemnat totodată o sporire a încrederii în munca pe care o realizez, aprecierea și sprijinul comunității din care faci parte fiind întotdeauna factori motivatori.
R.: Cercetarea dumneavoastră aparține unei direcții care îmbină domenii precum filozofie, logică, argumentare. Ce trebuie să facă un cercetător pentru a dobândi „echilibrul” necesar unei abordări interdisciplinare? Cât de importantă este abordarea interdisciplinară în aceste domenii?
C.C.B.: Echilibrul este mai mult o aspirație, o stare spre care tindem iar pe alocuri o și atingem, dar nu este ceva ce se dobândește și, gata!, s-a terminat. Trebuie făcute mereu eforturi de obținere și păstrare a echilibrului. Pentru mine există însă o unitate organică între logică, argumentare, teoria cunoașterii și filosofie. Activitatea de filosofare, în toate formele, presupune un bun exercițiu al gândirii, iar logica, teoria argumentării și teoria cunoașterii oferă instrumentele necesare pentru formarea și dezvoltarea abilităților gândirii. Aceste discipline sunt constitutive pentru ceea ce s-ar putea numi arta de a gândi bine.
Cercetarea interdisciplinară apare în opinia mea, în primul rând, ca o necesitate, deoarece însăși buna înțelegere a domeniului restrâns al cercetării presupune ieșirea din el și studierea domeniilor conexe. Apoi, sunt probleme într-o anumită disciplină care nu pot fi soluționate folosind numai resursele disponibile în acea disciplină. În plus, cred că este tendința naturală a minții noastre de a cunoaște cât mai multe, oamenii sunt ființe curioase, doresc să cuprindă domenii tot mai extinse, să își îmbogățească lumea interioară. Filosofic vorbind, interdisciplinaritatea este și o consecință a aspirației minții umane spre întreg.
Dacă ar fi să dau o sugestie pentru cei la început de drum, pentru studenți, aș zice: studiați puțin, dar temeinic și continuu! Cu timpul lucrurile se vor lega și vor apărea în altă lumină! Echilibrul și interdisciplinaritatea se vor ivi drept consecințe firești. Perioadele de criză, de dezechilibru, nu sunt decât căutări și își au locul și rolul lor în cercetare, ca și în viață.
R.: Pentru a înțelege mai bine esența articolului Are the open-ended rules for negation categorical, povestiți-ne, pe scurt, care sunt rezultatele cercetării dvs.
C.C.B.: Rezultatul articolului constă în soluționarea unei probleme filosofice mai generale într-un mod tehnic, pe baza unui contraexemplu. Dar aici trebuie să vă povestesc puțin! O problemă teoretică importantă este aceea de a înțelege modul în care limbajul natural dobândește semnificație, sau înțeles. Există două mari programe de cercetare care oferă răspunsuri la această problemă, din perspective diferite: reprezentaționalismul și inferențialismul. Primul program pune accentul pe ideea de reprezentare, înțelesul expresiilor fiind determinat de relația lor cu lucrurile pe care le reprezintă (de exemplu, înțelesul cuvântului ”câine” este dat de relația cu animalul respectiv). Inferențialismul pune accentul pe ideea de inferență, înțelesul expresiilor fiind dat de utilizarea lor în comunitatea lingvistică, în special în inferențe (de exemplu, înțelesul cuvântului câine este dat de utilizarea lui în inferențe precum ”Acesta este câine. Prin urmare, acesta este un animal.”).
Inferențialismul este o generalizare la nivelul întregului limbaj natural a unui program din logică, inferențialismul logic, a cărui idee de bază este că semnificația termenilor logici (negație, conjuncție, disjuncție, implicație, cuantificatori) este determinată de regulile de inferență care le guvernează utilizarea. Punctul meu de plecare l-a constituit o anumită problemă din fundamentele logicii pentru inferențialismul logic: problema categoricității. Această problemă indică faptul că anumite reguli logice nu determină înțelesul termenilor pe care îi introduc în mod unic, categoric. Astfel, regulile sunt compatibile cu înțelesuri alternative pentru termenii logici. O soluție avansată de profesorul Vann McGee, profesor de logică la MIT, este de a impune asupra regulilor logice condiția ca ele să rămână valide în orice extindere matematic posibilă a limbajului (eng. open-ended rules). În acest fel, profesorul McGee argumenta că problema categoricității este soluționată. În articolul meu am arătat că argumentul profesorului McGee se bazează pe o asumpție falsă, și anume, pe ideea că pentru orice clasă de modele există un limbaj matematic posibil în care există o propoziție adevărată numai în acele modele. Folosind rezultatele logicianului Rudolf Carnap, am oferit un contraexemplu la această asumpție. Rezultatul a fost preluat în 2021 de doi cercetători care folosesc ideea generală a lui Vann McGee, însă renunță la asumpția acestuia.
R.: Ce v-a determinat să vă alegeți această temă?
C.C.B.: Aș zice că a venit în mod natural, nu a fost o alegere rațională prin selectarea și compararea opțiunilor. Dacă ar fi să glumesc puțin, filosofic vorbind, aș spune că întreaga istorie (personală) a convers spre alegerea ei … . În liceu am fost atras atât de disciplinele umaniste (am participat periodic la cenaclul literar Columna din Târgu Jiu), dar și de cele exacte (am obținut locul al doilea, în etapa națională, la un concurs de matematică aplicată). Filosofia mi se părea însă că îmbină spiritul ambelor discipline și am decis să o studiez la facultate. La facultate m-au atras mai mult logica și disciplinele conexe (teoria cunoașterii, filosofia științei) și am decis să urmez specializările în această direcție. Începând cu teza de masterat, scrisă pe relația dintre teoria demonstrației (sintaxa logică) și teoria modelelor (semantica logică), as putea spune că există până în prezent o continuitate tematică în cercetările mele, dar voi detalia mai jos acest lucru.
R.: Considerați că rezultatele studiului dvs. pot sta la baza dezvoltării unor noi strategii în domeniul negocierii?
C.C.B.: Negocierea este un proces amplu, prezent aproape în orice interacțiune umană. Studiul logicii ne învață atât cât de important este să produci argumente puternice, dar și cât de nebenefic este să contraargumentezi toate ideile interlocutorului. Negocierea reușește numai dacă se stabilește un echilibru între ceea ce oferă ambii interlocutori (apropo de echilibru!). Așadar, studiul logicii cred că este benefic dezvoltării abilităților de negociere, însă personal nu văd momentan o legătură directă între rezultatul articolului meu și dezvoltarea unor strategii în domeniul negocierii. Desigur, dacă altcineva ar sesiza o asemenea legătură, aș fi foarte bucuros!
R.: Din anul 2015, sunteți coordonatorul The European PhD-Net in Philosophy – un program care reunește oferta educațională de doctorat comună a șase universități europene (Universitatea din Bergen, Universitatea Bielefeld, Universitatea din Bologna, Universitatea din București, Universitatea din Helsinki și Universitatea Uppsala). Ne puteți enumera câteva oportunități pe care le-ați valorificat odată cu accesarea acestui program?
C.C.B.: Am început să coordonez acest program din anul al doilea de doctorat. Inițiativa acestui program a fost din partea Universității din Helsinki, care era deja implicată într-un asemenea program european în domeniul literaturii, iar domnul profesor Gabriel Sandu a dorit să creeze un asemenea network și în domeniul filosofiei, unul dintre motive fiind tocmai stimularea interacțiunii în cercetare. Pot spune că acesta a fost primul meu pas efectiv spre dobândirea unei experiențe internaționale și a abilităților care se formează odată cu acestea. Am participat la o sesiune de lucru a programului de doctorat în literatură, iar apoi am adaptat și transpus structura și dinamica lui în cadrul celui de filosofie. Interacțiunea cu profesorii și studenții din universitățile programului de filosofie m-au ajutat să înțeleg mai bine practica de învățare și de cercetare din aceste universități, diversitatea abordărilor profesionale în relația student-profesor-temă de cercetare, am dobândit o mai bună abilitate de interrelaționare cu oameni din medii diferite și cu reprezentări diferite asupra temelor filosofice și a practicilor universitare și, cred că foarte important, am învățat ca trecând peste diferențe să mă bucur de interacțiunea cu oameni diferiți ca abordare și mod de lucru. Această experiență m-a ajutat foarte mult și în interacțiunile ulterioare de la conferințele și stagiile de cercetare din afara țării. Programul The European PhD-Net in Philosophy a ajuns deja la al treilea ciclu, iar următoarea întâlnire va fi în toamnă la București.
R.: Sunteți un autor prolific, ați publicat un număr și mai însemnat de articole, rezultate în urma unor cercetări științifice riguroase. Având în vedere cele două direcții, preferați mai degrabă munca” de cercetare, percepută ca oarecum „sterilă”, realizată în bibliotecă, sau seminare interactive cu studenții dvs.?
C.C.B.: Am scris câteva articole, dar nu mă consider prolific și nici nu am acest deziderat al prolificității. Mă interesează temele și problemele pe care le abordez, lucrez în ritmul meu și încerc să le înțeleg și să le expun cât mai bine. Articolele nu sunt decât rodul acestui tip de muncă. Voi fi răutăcios și voi elimina disjuncția dintre cele două activități descrise în întrebare. Cred că prefer îmbinarea acestora! Desigur, și în cazul cercetării, interacțiunea la conferințe și workshop-uri este o componentă esențială. Mitul savantului care lucrează în turnul lui de fildeș iar apoi oferă lumii ”opera” sa este unul romantic. Cercetarea presupune foarte multă interacțiune, iar studiul în bibliotecă sau în propriul birou este numai o componentă. Întotdeauna mi-a făcut plăcere să lucrez cu studenții, de altfel am început să predau imediat după licență în învățământul gimnazial, apoi în cel liceal, iar odată cu intrarea la doctorat în mediul universitar. Bucuria dialogului cu studenții cred că ar trebui să fie resimțită de orice profesor și cercetător!
R.: Există posibilitatea ca pe viitor să vă orientați, de exemplu, și spre beletristică în care să reciclați direcții filosofice, cum ar fi, de exemplu, cartea „Lumea Sofiei”, semnată de Jostein Gaarder?
C.C.B.: Posibilitatea cred că există, dar, gândind în termeni de probabilități, atât cât este omenește cu putință previziunea, nu cred că voi avea o reorientare de tipul acesta. Fiind mai interesat de logică și de latura teoretică a filosofiei, de domeniile care se îndepărtează de discursul liric și existențial, nu mă văd implicat în scrieri de tipul acesta. Prefer să rămân la bucuria lecturării unor asemenea lucrări. De altfel, nici talentul nu cred că ar fi de partea mea dacă m-aș aventura în această direcție.
R.: Există un moment anume, nu neapărat singular, care v-a apropiat de universul filosofiei? Ați avut vreun mentor printre profesorii dvs.?
C.C.B.: În perioada liceului, ca foarte mulți adolescenți, îmi puneam multe întrebări. Poate prea multe … Nu mi se părea că aceste întrebări sunt tratate de disciplinele studiate până atunci, dar, totuși, aceste întrebări mi se păreau foarte importante. La orele de limba și literatura română, domnul profesor Zenovie Cârlugea făcea uneori trimitere la, și ne vorbea despre, influențele filosofice din operele autorilor studiați, iar aceste incursiuni mă atrăgeau. Așa am început să intru în contact cu diverse reprezentări filosofice care dădeau și anumite îndrumări practice, servind astfel și unei nevoi pe care aș numi-o afectivă.
Pe de altă parte, pe linia unor nevoi cognitive, aveam propriile mele întrebări legate de corectitudinea raționamentelor, de statutul axiomelor, de claritatea prezentă în unele discipline și absentă în altele, de dimensiunea universului, de dezvoltarea științei (îmi amintesc că mecanica cuantică și genetica m-au intrigat, iar în acel an am mers la olimpiadele de fizică și biologie) etc. Pe scurt, motivat de aceste nevoi, am ales să urmez filosofia. La facultate, latura teoretică a filosofiei m-a atras mai mult și în direcția aceasta s-au îndreptat studiile mele.
Dintre disciplinele care se predau la facultate, logica era printre puținele discipline care îmi păreau a avea o desfășurare științifică, în sensul că lecțiile predate se legau și se continuau în mod organic. Acest lucru m-a atras foarte mult, iar ulterior am avut o relație de mentorat și colaborare foarte bună cu domnul profesor Mircea Dumitru, care m-a îndrumat la masterat, la doctorat, cât și după aceea. O relație foarte bună de colaborare am avut și cu domnii profesori Mircea Flonta, Ilie Pârvu, Iulian Toader și Gabriel Sandu. Interacțiunea cu dumnealor mi-a creat un mediu intelectual propice în domeniul logicii și filosofiei teoretice care mi-a permis să mă dezvolt. Prin interacțiunea cu oamenii, ideile prind viață.
R.: Ce ne puteți spune despre cercetările pe care le realizați în prezent? În ce direcție se îndreaptă acestea? Continuați direcția de cercetare spre care v-ați îndreptat odată cu studiile doctorale, despre „natura principiilor logice”?
C.C.B.: Cercetările prezente vin în continuarea celor de la doctorat. În teza de doctorat am argumentat pentru ideea că principiile logice sunt un caz special de adevăruri conceptuale și au un rol important în extinderea cunoașterii. Putem obține cunoștințe noi prin folosirea inferențelor logice, nu doar pe baza experienței. Deși pot admite o interpretare ontologică sau empirică, aceste principii sunt constitutive pentru un anumit cadru conceptual în care este formulată și testată o teorie științifică. Una dintre întrebările care apar în acest punct este dacă aceste principii sunt mai bine reprezentate ca axiome și reguli formale (așa cum se prezintă un sistem logic prin teoria demonstrației) sau ca propoziții adevărate (așa cum este prezentat un sistem logic prin teoria modelelor).
În prezent lucrez la un studiu în care analizez rolul regulilor infinite de inferență. De exemplu, regula omega (ω-rule) ne permite să derivăm o concluzie universală dintr-un număr infinit enumerabil de premise (premise care pot fi puse în corespondență unu-la-unu cu numerele naturale). Aceste reguli au intrat în atenția logicienilor și matematicienilor odată cu descoperirea de către Kurt Gӧdel a faptului că orice sistem formal, care include aritmetica numerelor naturale și se bazează pe o logică în care sunt admise numai reguli finite de inferență, va fi incomplet, în sensul că există o propoziție formulabilă în sistem astfel încât nici ea și nici negația ei nu pot fi derivate logic pe baza regulilor.
David Hilbert și Rudolf Carnap au propus introducerea unor reguli infinite pentru a depăși incompletitudinea arătată de Gӧdel. Studiul meu arată că aceste reguli reușesc totodată să determine în mod unic înțelesul cuantificatorilor, a căror utilizare nerestricționată depășește sfera finitului (dacă ne referim la toate numerele naturale sau la toate obiectele din univers, domeniul cuantificării este unul infinit).
Voi ține în august un curs la școala de vară Proofs, arguments and dialogues: history, epistemology and logic of justification practices, organizată prin CIVIS la Tübingen, unde voi prezenta și unele idei legate de această tematică și, spre bucuria mea, vor fi și studenți ai Universității din București.
R.: După părerea dvs., ce credeți că ar mai putea face Universitatea din București pentru a stimula excelența în domeniul cercetării?
C.C.B.: Cred că Universitatea din București a făcut niște pași substanțiali pentru susținerea activității de cercetare prin înființarea Institutului de Cercetare al Universității din București, prin Departamentul Administrativ de Cercetare, prin înființarea unei Comisii de Etică a Cercetării, dar și prin această Gală a Premiilor Senatului. Consider că Universitatea din București ar trebui să investească în continuare în internaționalizarea activității de cercetare, în finanțarea mobilităților de cercetare pentru doctoranzi și tineri cercetători, în susținerea unor programe europene, cum este și The European PhD Net in Philosophy.