În perioada 26-29 septembrie 2019, Institutul de Cercetare al Universității din București organizează cea de-a șasea sesiune a seriei Aplicații în statistică și R. Evenimentul este organizat în cadrul ICUB de către prof. univ. dr. Laurențiu Leuștean și conf. univ. dr. Alina Tigău.
Atelierul va avea loc la Stațiunea Zoologică Sinaia a Universității din București și își propune să aducă împreună tineri cercetători și doctoranzi de la mai multe facultăți ale Universității din București. Prelegerile vor fi susținute de către prof. univ. dr. Elena Druică și lect. univ. dr. Marius Jula, cadre didactice la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București.
Aplicații în statistică și R 6 este cel de-al șaselea eveniment dintr-o serie de cursuri și ateliere interactive menite să vină în sprijinul tinerilor cercetători și al doctoranzilor din cadrul Universității din București care desfășoară activități de cercetare experimentală și de prelucrare a datelor în diverse domenii.
Persoanele interesate de participarea la atelier se pot înscrie transmițând un e-mail la adresa icubstatisticsr@unibuc.ro.
Prelegerile și discuțiile aferente acestui atelier au drept obiectiv principal familiarizarea participanților cu mediul de programare R și cu o serie de noțiuni introductive de statistică. R este un program de analiză și reprezentare grafică a datelor lansat în 1995, a cărui popularitate a crescut exponențial în ultimii ani devenind un instrument esențial pentru cele mai multe domenii de cercetare. O bună cunoaștere a acestui program reprezintă astfel o prioritate pentru o cercetare experimentală de calitate.
Mai multe detalii privind programul cursurilor și temele abordate pot fi accesate aici.