In memoriam prof. univ. dr. Gabriel Albu

In memoriam prof. univ. dr. Gabriel Albu

25 iunie, 2019 in Actualitate, Știri

Universitatea din București își exprimă regretele cu privire la încetarea prematură din viață a prof. univ. dr. Gabriel Albu, cunoscut specialist în Științele Educației și cadru didactic la Universitatea de Petrol-Gaze din Ploiești. Domnul prof. univ. dr. Gabriel Albu a fost, de-a lungul anilor, un colaborator apropiat al Facultății de Psihologie și Științele Educației a UB, aducând o contribuție permanentă și valoroasă la evoluția școlii doctorale din cadrul FPSE.

Autor a 17 cărți și a peste 130 de articole de specialitate, prof. univ. dr. Gabriel Albu a fost, de-a lungul carierei, șef al catedrei de Științe Socio-Umane și director al Colegiului Universitar de Institutori din Universitatea de Petrol-Gaze din Ploiești, iar, între 2004 și 2008, a ocupat funcția de director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul aceleiași universități.

Absolvent al Liceului Pedagogic din Ploiești cu diplomă de învățător, prof. univ. dr. Gabriel Albu a urmat, în perioada 1978–1982, cursurile Facultății de Istorie-Filozofie a Universității din București. După absolvire, a predat filosofie și istorie la Liceul Teoretic din Băicoi, județul Prahova. Între 1986 și 1989 a lucrat ca asistent universitar la Institutul de Petrol și Gaze din Ploiești, în cadrul Catedrei de Științe Socio-Umane și Politice, iar, între 1990 și 1998, la Institutul de Științe ale Educației din București, secția Teoria Educației. După 1998, a revenit la Universitatea de Petrol-Gaze din Ploiești.

Prof. univ. dr. Gabriel Albu era, din 1997, doctor în Științe ale Educației, titlu obținut cu lucrarea „O pedagogie a libertății. Despre libertatea copilului și autoritatea adultului”.

Domeniile de cercetare în care a activat și s-a remarcat au fost filosofia educației, psihologia educației, sociologia educației, psihopedagogia comunicării, managementul relațiilor umane, teoria și metodologia evaluării, pedagogia culturii, psihopedagogie socială.

Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 26 iunie 2019, la ora 12:00, la Biserica Sfântul Dumitru din Ploiești (str. Mircea cel Bătrân, nr. 47).

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.